Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

5 august 2018 

† DUMINICA a 18-a de peste an
Sfințirea Bazilicii "Sf. Maria cea Mare"
Ex 16,2-4.12-15; Ps 77; Ef 4,17.20-24; In 6,24-35

LECTURA I
Voi face să cadă o ploaie de pâine din cer.
Citire din cartea Exodului 16,2-4.12-15
În zilele acelea, toată adunarea fiilor lui Israel a murmurat împotriva lui Moise și a lui Aaron în pustiu. 3 Fiii lui Israel le-au zis: "De-am fi murit de mâna Domnului în țara Egiptului, când ședeam lângă oalele cu carne, când mâncam pâine pe săturate! Dar voi ne-ați scos în pustiul acesta, ca să moară de foame toată această adunare". 4 Domnul i-a zis lui Moise: "Iată, eu voi face să plouă pentru voi pâine din ceruri! Poporul să iasă și să adune în fiecare zi porția pentru o zi; ca să-l pun la încercare, dacă umblă sau nu după legea mea! 12 "Am auzit murmurările fiilor lui Israel. Spune-le: «Veți mânca diseară carne și dimineață vă veți sătura cu pâine; veți cunoaște că eu sunt Domnul Dumnezeul vostru»". 13 Seara au urcat prepelițe și au acoperit tabăra, iar dimineața era un strat de rouă în jurul taberei. 14 Stratul de rouă s-a ridicat și, iată, pe suprafața pustiului era ceva mărunt, ca o crustă, ceva mărunt ca bruma pe pământ. 14 Fiii lui Israel au văzut și au zis unul către altul: "Ce este aceasta?", căci nu știau ce era. Moise le-a zis: "Aceasta este pâinea pe care v-o dă Domnul ca s-o mâncați.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 77(78),3 și 4bc.23-24.25 și 54 (R.: 24b)
R.: Domnul a dat poporului pâine din ceruri.

3 Ceea ce am auzit și am cunoscut,
ceea ce ne-au povestit părinții noștri;
4bc vom vesti generației viitoare laudele Domnului,
puterea și faptele pe care el le-a făcut. R.

23 Totuși el a poruncit norilor de sus
și a deschis porțile cerului:
24 a făcut să plouă asupra lor mana, spre mâncare,
le-a dat lor pâine din ceruri. R.

25 Omul a mâncat pâinea îngerilor;
le-a trimis hrană ca să se sature.
54 I-a făcut să ajungă în hotarul său cel sfânt,
la muntele pe care l-a câștigat cu dreapta lui. R.

LECTURA A II-A
Îmbrăcați-vă cu omul cel nou, cel creat după asemănarea lui Dumnezeu!
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Efeseni 4,17.20-24
Fraților, vă spun aceasta și dau mărturie în Domnul: să nu mai umblați cum umblă păgânii, în deșertăciunea minții lor. 20 Voi nu așa l-ați cunoscut pe Cristos. 21 Dacă l-ați ascultat pe el și ați fost învățați în el, după adevărul care este în Isus, 22 lăsați deoparte purtarea de mai înainte, omul cel vechi supus putrezirii din cauza poftelor amăgitoare! 23 Înnoiți-vă duhul minții voastre 24 și îmbrăcați-vă cu omul cel nou, cel creat după
asemănarea lui Dumnezeu în dreptate și în sfințenia adevărului!

Cuvântul Domnului

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Mt 4,4b
(Aleluia) Nu numai cu pâine va trăi omul, ci și cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu. (Aleluia)

EVANGHELIA
Celui care vine la mine nu-i va mai fi foame și celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 6,24-35
În acel timp, când a văzut mulțimea că nici Isus, nici discipolii lui nu sunt acolo, s-au urcat și ei în bărci și au venit la Cafarnaum căutându-l pe Isus. 25 Găsindu-l pe țărmul celălalt al mării, i-au spus: "Rabbi, când ai ajuns aici?" 26 Isus le-a răspuns și le-a zis: "Adevăr, adevăr vă spun: mă căutați nu pentru că ați văzut semne, ci pentru că ați mâncat din pâini și v-ați săturat. 27 Lucrați nu pentru hrana pieritoare, ci pentru hrana care rămâne spre viața veșnică pe care v-o va da Fiul Omului; căci pe el l-a însemnat Dumnezeu Tatăl cu sigiliul său". 28 Atunci i-au zis: "Ce să facem ca să săvârșim faptele lui Dumnezeu?" 29 Isus a răspuns și le-a zis: "Aceasta este lucrarea lui Dumnezeu: să credeți în cel pe care l-a trimis el". 30 Iar ei i-au spus: "Ce semn faci tu, ca să vedem și să credem în tine? Ce înfăptuiești? 31 Părinții noștri au mâncat mană în pustiu, după cum este scris: «Le-a dat să mănânce pâine din cer»". 32 Atunci Isus le-a zis: "Adevăr, adevăr vă spun: nu Moise v-a dat pâinea din cer, ci Tatăl meu vă va da pâinea din cer, cea adevărată. 33 Căci pâinea lui Dumnezeu este aceea care se coboară din cer și dă viață lumii". 34 Ei i-au zis: "Doamne, dă-ne totdeauna pâinea aceasta!" Isus le-a spus: 35 "Eu sunt pâinea vieții. Celui care vine la mine nu-i va mai fi foame și celui care crede în mine nu-i va mai fi sete niciodată".

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat