Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

23 decembrie 2018 

† DUMINICA a 4-a din Advent
Sf. Ioan de Kety, pr.
Mih 5,1-4a; Ps 79; Evr 10,5-10; Lc 1,39-45

LECTURA I
Din tine va ieși, cel care va fi stăpânitor în Israel.
Citire din cartea profetului Miheia 5,1-4a
Așa vorbește Domnul: "Tu, Betleem Efrata, ești mic ca să fii printre locurile de seamă ale lui Iuda; din tine va ieși, pentru mine, cel care va fi stăpânitor în Israel: originile lui sunt de demult, din zilele veșniciei. 2 De aceea, îi va lăsa până la timpul când cea care trebuie să nască va naște, și restul fraților săi se va întoarce la fiii lui Israel. 3 Va sta și va paște cu puterea Domnului și cu mărirea numelui Domnului Dumnezeului său. Vor locui, căci el îi va face să se mărească, până la marginile pământului". 4a El va fi pacea.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL
Ps 79(80),2ac și 3b.15-16.18-19 (R.: 4ac)
R.: Dumnezeule, fă-ne să ne întoarcem, arată-ne fața ta și vom fi mântuiți!

2ac
Păstor al lui Israel, ascultă,
tu, care șezi peste heruvimi, arată-te în strălucirea ta!
3b Fă să se ridice puterea ta și vino să ne mântuiești! R.

15 Dumnezeule Sabaot, întoarce-te!
Privește din cer și vezi, vizitează via aceasta!
16 Ocrotește ceea ce a plantat dreapta ta
și pe fiul omului, pe care l-ai întărit pentru tine! R.

18 Mâna ta să fie peste omul dreptei tale,
peste fiul omului, pe care l-ai întărit pentru tine!
19 Atunci nu ne vom mai abate de la tine,
tu ne vei da viață și vom invoca numele tău. R.

LECTURA A II-A
Iată, vin ca să fac voința ta!
Citire din Scrisoarea către Evrei 10,5-10
Fraților, pentru aceasta, intrând în lume, Cristos spune: "Tu n-ai voit nici jertfă, nici ofrandă, ci mi-ai alcătuit un trup. 6 Nu ți-au plăcut nici arderile de tot, nici jertfele pentru păcat. 7 Atunci am zis: «Iată, vin - în sulul cărții este scris despre mine - ca să fac voința ta, Dumnezeule!»" 8 După ce a spus mai întâi: "Tu n-ai voit și nici nu ți-au plăcut jertfele și ofrandele, arderile de tot și jertfele pentru păcat - acestea sunt totuși oferite conform Legii - 9 acum, zice, iată, vin ca să fac voința ta!" Astfel, desființează jertfa dintâi, ca s-o întemeieze pe a doua. 10 Datorită acestei voințe, suntem sfințiți prin jertfa trupului lui Isus Cristos o dată pentru totdeauna.

Cuvântul Domnului

ACLAMAȚIE LA EVANGHELIE Lc 1,38b
(Aleluia) Iată slujitoarea Domnului: fie mie după cuvântul tău! (Aleluia)

EVANGHELIA
De unde îmi este dată mie aceasta, ca să vină mama Domnului meu la mine?
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 1,39-45
În zilele acelea, ridicându-se, Maria s-a dus în grabă către ținutul muntos, într-o cetate a lui Iuda. 40 A intrat în casa lui Zaharia și a salutat-o pe Elisabeta. 41 Când a auzit Elisabeta salutul Mariei, a tresăltat copilul în sânul ei, iar Elisabeta a fost umplută de Duhul Sfânt 42 și a exclamat cu glas puternic: "Binecuvântată ești tu între femei și binecuvântat este rodul sânului tău! 43 Și de unde îmi este dată mie aceasta, ca să vină mama Domnului meu la mine? 44 Iată, când a ajuns glasul salutului tău la urechile mele, a tresăltat de bucurie copilul în sânul meu! 45 Fericită aceea care a crezut că se vor împlini cele spuse ei de Domnul!"

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat