Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

Duminică, 8 iunie 2014 

† COBORÂREA SF. DUH (RUSALIILE)
Sf. Medard, ep.
Fap 2,1-11; Ps 103; 1Cor 12,3b-7.12-13; In 20,19-23

LITURGHIA DIN AJUN
Această Liturghie se folosește sâmbătă seara înainte sau după Vespere I.

LECTURA I
Locul a fost numit Babel, pentru că acolo a amestecat Domnul limbile întregului pământ.
Citire din cartea Genezei 11,1-9
După potop, numărul oamenilor a crescut din nou. 1 Pe atunci, pe tot pământul, se vorbea o singură limbă și toți oamenii foloseau aceleași cuvinte. 2 Venind de la răsărit, oamenii au găsit în țara Babilonului o câmpie și s-au stabilit acolo. 3 Apoi a spus unul către altul: "Haideți să facem cărămizi și să le ardem în foc". Și au folosit cărămida în loc de piatră, iar smoala în loc de var. 4 Apoi au zis: "Haideți să ne construim un oraș, cu un turn al cărui vârf să ajungă la cer; să ne câștigăm un nume și să nu ne mai împrăștiem pe tot pământul!" 5 Atunci s-a coborât Domnul să vadă orașul și turnul pe care-l zideau oamenii. 6 Și Domnul a zis: "Iată, toți sunt de un neam și vorbesc o singură limbă; acesta este numai începutul. De acum înainte nimic nu-i va împiedica să facă tot ceea ce și-au pus în gând. 7 Ei bine, să coborâm și le încurcăm limbile, ca să nu se mai înțeleagă unii cu alții". 8 De atunci Domnul i-a împrăștiat pe toată suprafața pământului și au trebuit să înceteze de a mai construi orașul. 9 De aceea s-a numit Babel locul în care Domnul a încurcat limbile locuitorilor de pe întregul pământ și de acolo i-a împrăștiat pe toată fața pământului.
Cuvântul Domnului

sau, la alegere:

LECTURA I
Domnul s-a coborât pe muntele Sinai în fața întregului popor.
Citire din cartea Exodului 19,3-8a.16-20b
În zilele acelea, 3 Moise s-a suit pe munte, la Dumnezeu. Domnul l-a chemat de pe înălțimile muntelui: "Tu vei spune casei lui Iacob și vei vesti fiilor lui Israel: 4 «Voi ați văzut ce am făcut în Egipt, cum v-am purtat ca pe aripile unui vultur, pentru a vă aduce până la mine. 5 Acum, dacă ascultați glasul meu și păziți legământul meu, veți fi partea mea aleasă între toate popoarele, căci tot pământul îmi aparține. 6 Veți fi pentru mine o împărăție de preoți și un popor sfânt». Iată ce vei spune fiilor lui Israel". 7 Moise s-a întors, i-a chemat pe bătrânii poporului și le-a făcut cunoscut tot ce îi încredințase Domnul. 8a Tot poporul a răspuns într-un glas: "Vom face tot ceea ce a spus Domnul!" 16 A treia zi, dimineața, a început să tune și să fulgere, un nor greu a coborât deasupra muntelui și s-a auzit un sunet puternic de trompetă. În tabără tot poporul tremura. 17 Moise a poruncit să iasă tot poporul în afara taberei, în întâmpinarea lui Dumnezeu, și au rămas toți în picioare la poalele muntelui. 18 Tot muntele Sinai era învăluit în fum, căci Domnul se coborâse în mijlocul focului. Fumul se înălța, ca fumul unui cuptor înalt, și tot muntele se cutremura puternic. 19 Sunetul de trompetă era din ce în ce mai puternic; Moise vorbea și Dumnezeu îi răspundea în tunet. 20b Domnul s-a coborât pe muntele Sinai, chiar pe vârful muntelui și l-a chemat pe Moise, iar Moise s-a suit acolo.
Cuvântul Domnului

sau, la alegere:

LECTURA I
Oase uscate, voi face să intre în voi un duh și veți trăi.
Citire din cartea profetului Ezechiel 37,1-14
În zilele acelea, 1 mâna Domnului s-a întins asupra mea; Duhul său m-a dus și m-a lăsat în mijlocul unei văi, plină de oase. 2 M-a purtat printre ele în toate părțile; erau nespus de multe pe tot cuprinsul văii; și complet uscate. 3 Apoi Domnul mi-a zis: "Fiul omului, crezi că aceste oase vor putea reveni la viață?" Eu i-am răspuns: "Doamne Dumnezeule, tu o știi". 4 Atunci mi-a spus: "Rostește o profeție asupra acestor oase: Oase uscate, ascultați cuvântul Domnului. 5 Voi zice să intre în voi un duh și veți trăi. 6 Vă voi înzestra cu nervi, vă voi acoperi cu carne; vă voi îmbrăca în piele și vă voi da suflet și veți trăi. Atunci veți ști că eu sunt Domnul". 7 Am rostit oracolul așa cum mi s-a poruncit. În timp ce profețeam s-a auzit un zgomot, apoi un zdrăngănit puternic și oasele s-au apropiat unele de altele. 8 Am văzut că se acopereau cu nervi, creștea carnea, iar pielea le acoperea. Însă nu aveau încă duh în ele. 9 Atunci Domnul mi-a zis: "Adresează un oracol Duhului; profețește, fiul omului, și spune-i Duhului: «Așa spune Domnul Dumnezeu: Vino, Duhule, din cele patru vânturi, suflă asupra acestor morți, pentru ca să învie!»" 10 Am profețit așa cum mi s-a poruncit și Duhul a intrat în ele; ele au revenit la viață și s-au ridicat pe picioarele lor: era o mulțime imensă! 11 Apoi Domnul mi-a zis: "Fiul omului, aceste oase sunt întreg poporul lui Israel, căci spun: «Ni s-au uscat oasele, ni s-a spulberat speranța, suntem pierduți». 12 Ei bine, adresează-le acest oracol: «Așa zice Domnul Dumnezeu: Iată, voi deschide mormintele voastre, vă voi scoate din ele, poporul meu, și vă voi aduce iarăși în țara lui Israel. 13 Și veți ști că eu sunt Domnul, când vă voi deschide mormintele și vă voi scoate din ele, poporul meu! 14 Voi pune Duhul meu în voi și veți trăi; vă voi așeza iarăși în țara voastră și veți ști că eu sunt Domnul. Eu am spus-o și eu o voi face, zice Domnul»"!

Cuvântul Domnului

sau, la alegere:

LECTURA I
Voi revărsa duhul meu chiar și peste servitorii mei și peste servitoarele mele.
Citire din cartea profetului Ioel 2,28-32
Așa spune Domnul: 28 "Voi revărsa Duhul meu peste toată făptura, fiii și fiicele voastre vor profeți, bătrânii voștri vor fi instruiți prin visuri, iar tinerii voștri prin viziuni. 29 În zilele acelea voi revărsa Duhul meu chiar și peste servitorii mei și peste servitoare. 30 Voi face să apară în cer și pe pământ, semne de sânge, de foc și coloane de fum. 31 Soarele se va întuneca și Luna se va înroși ca sângele, înainte de a veni ziua Domnului, cea mare și înfricoșătoare! 32 Atunci, cine va invoca numele Domnului va fi mântuit, căci salvarea va fi pe Muntele Sionului și în Ierusalim, așa cum a spus Domnul și printre supraviețuitorii chemați de Domnul".

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 103,1-2a.24.35c.27-28.29bc-30 (R.: cf. 30)
R.: Trimite, Doamne, Duhul tău, ca să reînnoiască fața pământului.
sau
Aleluia.

1 Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul!
Doamne, Dumnezeule, tu ești nemărginit de mare,
tu ești înveșmântat în strălucire și măreție!
2a Tu te îmbraci cu o haină de lumină! R.

24 Cât de minunate sunt lucrările tale, Doamne:
toate le-ai făcut cu înțelepciune;
pământul este plin de creaturile tale.
35c Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul. R.

27 Toate așteaptă de la tine
ca să le dai hrană la vreme potrivită.
28 Tu le dai hrană, iar ele o adună,
tu îți deschizi mâna și ele se satură. R.

29bc Când le iei suflarea, ele mor
și se întorc în țărână.
30 Când trimiți Duhul tău, ele iau ființă,
și tu reînnoiești fața pământului. R.

LECTURA A II-A
Duhul Sfânt intervine pentru noi prin strigăte negrăite.
Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Romani 8,22-27
Fraților, 22 știm că toate cele create suspină și îndură durerile unei nașteri, care durează încă. 23 Și nu numai ele, ci și noi, care am început prin a-l primi pe Duhul Sfânt, și noi înșine suspinăm în noi, dar noi așteptăm înfierea și eliberarea trupului nostru. 24 Căci am fost mântuiți, dar mântuirea noastră este numai în speranță; a vedea împlinindu-se ceea ce speri nu mai este speranță. 25 Cum ai putea spera ceea ce vezi? Însă noi, dacă sperăm ceea ce nu vedem, așteptăm cu statornicie împlinirea ei. 26 Ba mai mult, Duhul Sfânt vine în ajutorul slăbiciunii noastre, căci noi nu știm să ne rugăm cum trebuie. Însuși Duhul Sfânt intervine pentru noi prin strigăte negrăite, 27 iar Dumnezeu, care vede adâncul inimilor cunoaște gândurile Duhului Sfânt: el știe că, intervenind pentru credincioși, Duhul vrea ceea ce vrea Dumnezeu.

Cuvântul Domnului

ALELUIA
(Aleluia) Vino, Duhule Sfânt,
pătrunde inimile credincioșilor tăi
și aprinde în ele focul iubirii tale. (Aleluia)

EVANGHELIA
Râuri de apă vie vor izvorî.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 7,37-39
37 Era în ziua solemnă cu care se încheia sărbătorea Corturilor. Isus, stând în picioare, în templul din Ierusalim, a strigat: "Dacă îi este cuiva sete, să vină la mine și să bea. 38 Cine crede în mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor izvorî din inima lui". 39 Spunând aceasta el vorbea despre Duhul Sfânt, Duh pe care aveau să-l primească cei care vor crede în el. De fapt, Duhul Sfânt nu fusese dăruit, pentru că Isus nu intrase încă în slava sa.

Cuvântul Domnului

LITURGHIA DIN TIMPUL ZILEI

LECTURA I
S-au umplut toți de Duhul Sfânt și au început să vorbească.
Citire din Faptele Apostolilor 2,1-11
1 În ziua Rusaliilor, toți ucenicii Domnului se aflau adunați în același loc. 2 Deodată, din cer a venit un vuiet, ca și cum s-ar fi pornit un vânt puternic și a umplut toată casa în care se aflau. 3 Și a apărut un fel de foc, care se împărțea în limbi și se lăsa asupra fiecăruia dintre ei. 4 Toți s-au umplut de Duhul Sfânt și au început să vorbească în alte limbi, după cum Duhul le dădea să vorbească. 5 La Ierusalim locuiau atunci iudei evlavioși, veniți din toate națiunile de sub cer. 6 Când s-a produs acel vuiet, s-a adunat o mare mulțime și erau uluiți, pentru că fiecare îi auzea vorbind în limba lui. 7 În uimirea lor se întrebau nedumeriți: "Iată, acești oameni care vorbesc nu sunt oare toți galileeni? 8 Atunci cum se face că fiecare dintre noi îi aude vorbind în limba maternă? 9 Parți, mezi, elamiți și locuitori din Mesopotamia, Iudeea și Capadocia, de pe țărmul Mării Negre, din Asia, 10 din Frigia, din Pamfilia, din Egipt și din Libia, care e aproape de Cirene, 11 cretani și arabi, romani în trecere, iudei din naștere și iudei convertiți, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu".

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 103,1ab și 24ac.29bc-30.31 și 34 (R.: cf. 30)
R.: Trimite, Doamne, Duhul tău, ca să reînnoiască fața pământului.
sau
Aleluia.
1ab Binecuvântează, suflete al meu, pe Domnul.
Doamne Dumnezeule, tu ești nemărginit de mare!
24ac Cât de minunate sunt lucrările tale, Doamne,
pământul este plin de creaturile tale! R.

29bc Când le iei suflarea, ele mor
și se întorc în țărână.
30 Când trimiți Duhul tău, ele iau ființă,
și tu reînnoiești fața pământului. R.

31 Slava Domnului în veci să rămână!
Să se bucure Domnul de lucrările sale!
34 Plăcute să-i fie cuvintele mele;
iar eu mă voi bucura în Domnul! R.

LECTURA A II-A
Toți am fost botezați într-un Duh, ca să fim un singur trup.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 12,3b-7.12-13
Fraților, 3b fără Duhul Sfânt nimeni nu poate spune: "Isus este Domnul!" 4 Darurile harului sunt diferite, dar totdeauna este același Duh. 5 Slujirile în Biserică sunt felurite, dar mereu este același Domn. 6 Și lucrările sunt variate, dar pretutindeni este același Dumnezeu, care lucrează în toți. 7 Fiecare primește darul de a-l arăta pe Duhul spre binele tuturor. 12 Să facem o comparație: trupul nostru formează un tot, deși are multe mădulare, iar toate mădularele, deși sunt multe, nu formează decât un singur trup. Tot așa și Cristos. 13 Toți, iudei sau păgâni, sclavi sau oameni liberi, am fost botezați într-un singur Duh, ca să formăm un singur trup, și același Duh a potolit setea tuturor.

Cuvântul Domnului

SECVENȚA:

Vino, Duhule Sfânt,
și trimite din înaltul cerului
o rază din lumina ta.
Vino la noi, Părinte al săracilor.
Vino, împărțitorule de daruri.
Vino, lumina inimilor noastre.
Cel mai bun mângâietor,
oaspete care aduci bucurie în suflet
și ușurare în inimi.
În osteneală tu ești odihnă,
în arșiță tu ești răcoare,
iar în lacrimi tu ne ești mângâiere.
Tu, lumină fericită,
vino, și pătrunde în adânc
inimile credincioșilor tăi.
Fără puterea ta dumnezeiască
nimic nu este în om
care să nu fie înclinat spre rău.
Spală orice pată a sufletului,
înlătură uscăciunea inimii,
vindecă orice rană.
Înmoaie inimile împietrite,
încălzește-le pe cele reci
și întoarce-le pe cele rătăcite.
Celor care au credință
și cred în tine,
dă-le cele șapte daruri sfinte.
Prin tine virtutea să merite răsplata.
Să ajungem la mântuire
în bucuria veșnică.

ALELUIA
(Aleluia) Vino, Duhule Sfânt,
pătrunde inimile credincioșilor tăi,
și aprinde în ele focul iubirii tale. (Aleluia)

EVANGHELIA
După cum m-a trimis pe mine Tatăl, vă trimit și eu pe voi: primiți pe Duhul Sfânt.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 20,19-23
19 Era după moartea lui Isus, în seara primei zile a săptămânii. De frica iudeilor, ucenicii încuiaseră ușile casei în care se aflau. Isus a venit, a stat în mijlocul lor și le-a zis: "Pacea să fie cu voi!" 20 După aceste cuvinte le-a arătat mâinile și coasta. Ucenicii s-au bucurat văzându-l pe Domnul. 21 Isus le-a zis din nou: "Pacea să fie cu voi! După cum m-a trimis pe mine Tatăl, la fel vă trimit și eu pe voi!" 22 Și zicând acestea, a suflat asupra lor și le-a zis: "Primiți pe Duhul Sfânt; 23 cărora le veți ierta păcatele, vor fi iertate, și cărora le veți ține, vor fi ținute".

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat