Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

Sâmbăta, 29 noiembrie 2014 

Sâmbata din saptamâna a 34-a de peste an
Sf. Saturnin, ep. m.
Ap 22,1-7; Ps 94; Lc 21,34-36

LECTURA I
Noapte nu va mai fi, pentru că Domnul îi va lumina.
Citire din cartea Apocalipsului sfântului apostol Ioan 22,1-7
Eu, Ioan, 1 am avut această viziune: un înger mi-a arătat apa vieții: un fluviu strălucitor, ca de cristal, care izvorăște de lângă tronul lui Dumnezeu și al Mielului. 2 În centrul pieței cetății, între cele două brațe ale fluviului, este un arbore al vieții, care dă roade de douăsprezece ori, rodește în fiecare lună, iar frunzele lui sunt medicament pentru popoarele păgâne. 3 Nimic nu va mai fi sub blestem. Tronul lui Dumnezeu și al Mielului se va afla în cetate, iar slujitorii lui i se vor închina, 4 îi vor vedea fața și numele lui va fi scris pe frunțile lor. 5 Nu va mai exista noapte, nu va mai fi nevoie de lumina vreunei lămpi, nici de lumina soarelui, pentru că Domnul Dumnezeu îi va lumina, iar ei vor domni pentru vecii vecilor. 6 Apoi îngerul mi-a zis: "Aceste cuvinte sunt sigure și adevărate. Domnul Dumnezeul care îi inspiră pe profeți, l-a trimis pe îngerul său, ca să arate slujitorilor săi ce trebuie să se întâmple în curând. 7 Iată, eu vin curând! Fericit este acela care păzește cuvintele profetice ale acestei cărți!"

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 94,1-2.3-5.6-7 (R.: cf. 1Cor 16,22b; Ap 22,20b)
R.: Maranatha! Vino, Doamne Isuse!
1 Veniți să cântăm cu veselie Domnului
și să strigăm cu bucurie către stânca mântuirii noastre,
2 să mergem înaintea lui cu cântece de laudă
și în cântări de psalmi să-l preamărim. R.

3 Căci mare Dumnezeu este Domnul
și mare împărat peste tot pământul:
4 în mâna lui sunt adâncimile pământului
și ale lui sunt înălțimile munților.
5 A lui este marea: căci el a făcut-o
și mâinile lui au format uscatul. R.

6 Veniți să ne închinăm și să ne plecăm în fața lui,
să îngenunchem înaintea Domnului, creatorul nostru,
7 căci el este Dumnezeul nostru, iar noi suntem poporul păstorit de dânsul,
turma pe care mâna lui o povățuiește. R.

ALELUIA Lc 21,36
(Aleluia) Vegheați mereu și rugați-vă, spune Domnul;
ca să vă învredniciți să stați drept înaintea Fiului Omului. (Aleluia)

EVANGHELIA
Vegheați ca să scăpați de toate nenorocirile care vor veni.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 21,34-36
În acel timp, 34 Isus a spus ucenicilor săi: "Fiți atenți, să nu se moleșească inimile voastre din pricina chefurilor, a bețiilor și a grijilor vieții acesteia și ziua aceea să nu vină peste voi fără de veste. 35 Căci ea va veni ca un laț peste toți cei care locuiesc pe fața întregului pământ. 36 Vegheați, așadar, tot timpul și rugați-vă, ca să scăpați de toate acestea care vor veni și să puteți sta în picioare înaintea Fiului Omului".

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat