Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

Vineri, 28 noiembrie 2014 

Vineri din saptamâna a 34-a de peste an
Ss. Teodora, calug.; Iacob, pr.
Ap 20,1-4.11-21,2; Ps 83; Lc 21,29-33

LECTURA I
Morții au fost judecați după faptele lor.
Citire din cartea Apocalipsului sfântului apostol Ioan 20,1-4.11-21,2
Eu, Ioan, 1 am văzut un înger coborându-se din cer: avea în mână cheia adâncului și un lanț enorm. 2 El a pus mâna pe Balaur, pe Șarpele dintru început, adică pe diavol sau Satana, și l-a legat în lanțuri pentru o mie de ani. 3 El l-a aruncat în adânc, l-a închis acolo și apoi l-a sigilat ca să-l împiedice de a duce națiunile la rătăcire, până ce se vor împlini cei o mie de ani. După aceea, trebuie eliberat pentru scurtă vreme. 4 Apoi, am văzut niște tronuri și cei care s-au așezat pe ele au primit puterea de a judeca. Am văzut de asemenea sufletele celor decapitați pentru că l-au mărturisit pe Isus și cuvântul lui Dumnezeu, care nu au adorat Fiara și chipul ei și n-au primit pecetea ei pe frunte sau pe mână; ei au revenit la viață și au domnit împreună cu Cristos timp de o mie de ani. 11 După aceea, am văzut un tron mare și alb și pe cel care ședea pe tron. Pământul și cerul au dispărut dinaintea lui fără urmă. 12 Am văzut de asemenea morți, mari și mici, stând în picioare în fața tronului; au fost deschise niște cărți, apoi încă o carte, care este cartea vieții, și morții au fost judecați după faptele lor, conform cu cele scrise în acele cărți. 13 Marea a dat înapoi pe morții care erau în ea, moartea și locuința morților i-au dat de asemenea înapoi pe cei pe care îi aveau în stăpânire și fiecare a fost judecat după faptele sale. 14 În cele din urmă, moartea și locuința morților au fost aruncate în iezerul de foc. Acest iezer de foc este a doua moarte. 15 Toți cei care n-au fost găsiți scriși în cartea vieții, au fost aruncați în iezerul de foc. 21,1 Și am văzut un cer nou și un pământ nou, căci cerul dintâi și pământul dintâi au trecut și marea nu mai este. 2 Atunci am văzut coborându-se din cer, de la Dumnezeu, noul Ierusalim, cetatea sfântă, împodobită ca o mireasă pentru mirele ei.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 83,3.4.5-6a și 8a (R.: cf. Ap 21,38)
R.: Iată, locuința Domnului este printre oameni!
3 Sufletul meu suspină și se topește
de dorul casei Domnului,
inima mea și trupul meu tresaltă de bucurie
când îmi aduc aminte de Dumnezeul cel viu. R.

4 Până și pasărea își găsește un adăpost
și rândunica un cuib pentru puii săi:
altarele tale, stăpâne al universului,
împăratul meu și Dumnezeul meu! R.

5 Fericiți sunt cei care locuiesc în casa ta,
pentru că te pot lăuda mereu.
6a Fericit este omul care își află tăria în tine
8a Pe măsură ce se apropie de casa ta, le crește înflăcărarea. R.

ALELUIA Lc 21,28
(Aleluia) Ridicați-vă privirea spre ceruri,
căci se apropie mântuirea voastră.
(Aleluia)

EVANGHELIA
Când veți vedea împlinindu-se toate acestea să știți că împărăția lui Dumnezeu este aproape.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Luca 21,29-33
În acel timp, 29 Isus le-a spus ucenicilor săi această asemănare: "Priviți la smochin și la toți ceilalți arbori: 30 când vedeți că au dat mugurii vă dați seama că vara este de acum aproape. 31 La fel și voi, când veți vedea împlinindu-se toate acestea, să știți că împărăția lui Dumnezeu este aproape. 32 Vă spun adevărul: Nu va trece această generație, până când nu se vor împlini toate. 33 Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele mele nu vor trece!"

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat