Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

Joi, 26 iunie 2014 

Joi din saptamâna a 12-a de peste an
Ss. Ioan si Paul, m.; Josemaria Escriva, pr.
2Rg 24,8-17; Ps 78; Mt 7,21-29

LECTURA I
Nabucodonosor i-a dus robi în Babilon pe Ioiachin și pe toți bărbații de frunte.
Citire din cartea a doua a Regilor 24,8-17
8 Ioachin a devenit rege al Ierusalimului la vârsta de optsprezece ani. Nu a domnit decât trei luni. Mama sa se numea Nehușta și era fiica lui Elnatan din Ierusalim. 9 El a făcut ceea ce este rău în ochii Domnului, cum făcuse și tatăl său. 10 În acel timp, armata lui Nabucodonosor, regele Babilonului, a mers împotriva Ierusalimului și l-a încercuit. 11 Regele Babilonului a venit personal să atace cetatea, în timp ce armata lui îl asedia. 12 Atunci Ioiachin, regele lui Iuda, împreună cu mama sa, cu servitorii, cu nobilii și cu demnitarii săi a ieșit în fața regelui Babilonului, care i-a făcut prizonieri. Acestea s-au întâmplat în anul al optulea al domniei lui Nabucodonosor. 13 Acesta a luat cu el tot tezaurul din templu și din palatul regesc, după ce a sfărâmat toate obiectele de aur pe care Solomon, regele Ierusalimului, le făcuse pentru templu. Nabucodonosor a deportat tot Ierusalimul, 14 adică pe toți demnitarii, pe toți comandanții armatei - cu totul zece mii de prizonieri - în afară de aceștia pe toți meșterii tâmplari și fierari. N-a mai rămas pe loc decât populația săracă. 15 Au fost deportați în Babilon regele Ioiachin, împreună cu mama sa, cu soțiile sale, cu demnitarii și fruntașii țării. Toți au fost duși în exil de la Ierusalim în Babilon. 16 Toți soldații în număr de șapte mii, tâmplarii și fierarii în număr de o mie și toți luptătorii de frunte au fost duși robi în Babilon de către regele Nabucodonosor. 17 Acesta a pus să domnească în locul lui Ioiachin pe unchiul său Matania, căruia i-a schimbat numele în Sedecia.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 78,1-2.3-5.8.9 (R.: cf. 9bc)
R.: Pentru slava numelui tău eliberează-ne, Doamne!
1 Dumnezeule, popoarele păgâne au năvălit în moștenirea ta,
au pângărit templul tău cel sfânt
și au prefăcut Ierusalimul într-un morman de ruine.
2 Trupurile neînsuflețite ale slujitorilor tăi
le-au dat ca hrană păsărilor cerului
și carnea credincioșilor tăi au dat-o fiarelor sălbatice. R.

3 Le-au vărsat sângele ca apa împrejurul Ierusalimului
și n-a fost nimeni ca să-i îngroape.
4 Am ajuns de ocara vecinilor noștri,
de batjocura și râsul celor care ne înconjoară.
5 Până când, Doamne, vei stărui în mânia ta?
Cât timp va mai arde mânia ta ca focul? R.

8 Nu-ți mai aminti de fărădelegile noastre de demult,
ci să ne întâmpine degrabă îndurarea ta,
căci suntem cu totul lipsiți de putere. R.

9 Ajută-ne, Dumnezeule, mântuitorul nostru,
spre slava numelui tău,
eliberează-ne și iartă-ne păcatele pentru numele tău. R.

ALELUIA In 14,23
(Aleluia) Dacă mă iubește cineva, va păzi cuvântul meu, spune Domnul;
Tatăl meu îl va iubi și vom veni la el. (Aleluia)

EVANGHELIA
Casa clădită pe stâncă și casa clădită pe nisip.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 7,21-29
În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: 21 "Nu oricine îmi zice «Doamne, Doamne », va intra în împărăția cerurilor, dar cel care face voința Tatălui meu din ceruri. 22 Mulți îmi vor zice în ziua aceea: «Doamne, Doamne, oare nu în numele tău am profețit, nu în numele tău am scos diavoli și nu în numele tău am făcut multe minuni?» 23 Atunci eu le voi spune pe față: «Nu vă cunosc; plecați de la mine nelegiuiților!» 24 De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale mele și le împlinește, se va asemăna cu un om înțelept care și-a clădit casa pe stâncă. 25 A căzut ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile, au izbit în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era clădită pe stâncă. 26 Dar oricine aude aceste cuvinte ale mele și nu le îndeplinește, se va asemăna cu un om nechibzuit care și-a clădit casa pe nisip. 27 A căzut ploaia, au venit șuvoaiele, au suflat vânturile, au izbit în casa aceea și s-a prăbușit, iar prăbușirea ei a fost mare". 28 Astfel a terminat Isus predica sa. Mulțimile au rămas uimite de învățătura lui, 29 deoarece el îi învăța ca unul care are autoritate și nu cum învățau cărturarii lor.

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat