Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

Miercuri, 25 iunie 2014 

Miercuri din saptamâna a 12-a de peste an
Sf. Wilhelm, abate
2Rg 22,8-13;23,1-3; Ps 118; Mt 7,15-20

LECTURA I
Regele a citit cartea înaintea poporului și a încheiat un legământ în fața Domnului.
Citire din cartea a doua a Regilor 22,8-13; 23,1-3
În zilele acelea, 8 marele preot Hilchia i-a spus scribului Șafan: "Am găsit cartea Legii în templul Domnului". Și Hilchia i-a dat cartea lui Șafan. Acesta a citit-o, 9 apoi s-a dus la rege și i-a spus: 10 "Preotul Hilchia mi-a dat o carte". Și Șafan a citit din această carte. 11 După ce a auzit cuvintele din cartea Legii, regele și-a sfâșiat veșmintele 12 și a dat această poruncă preotului Hilchia, secretarului său și slujitorilor săi: 13 "Mergeți și întrebați-l pe Domnul pentru mine și pentru popor cu privire la cuvintele din această carte care a fost găsită. Cumplit trebuie să se fi aprins mânia Domnului împotriva noastră, pentru că părinții noștri n-au dat ascultare cuvintelor din această carte și n-au împlinit ceea ce stă scris în ea". 23,1 Regele a convocat pe toți bătrânii din Iuda și din Ierusalim, 2 s-au urcat la templul Domnului împreună cu toți oamenii din Iuda, cu toți locuitorii din Ierusalim, cu preoții și profeții și cu tot poporul, de la cel mai mic până la cel mai mare. El a citit în fața lor toate cuvintele Cărții Legământului care a fost găsită în templu. 3 Stând în picioare în fața coloanei, regele a încheiat acest legământ înaintea Domnului, obligându-se să-l urmeze pe Domnul și să păzească poruncile, legile și hotărârile sale din toată inima și din tot sufletul și să împlinească cuvintele legământului scrise în această carte. Și tot poporul a aderat la acest legământ.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 118,33-34.35-36.37 și 40 (R.: cf. 33a)
R.: Condu-mă, Doamne, pe calea poruncilor tale.
33 Arată-mi, Doamne, drumul orânduielilor tale
și-l voi urma până la sfârșit.
34 Dă-mi înțelepciune să păzesc Legea ta
și s-o împlinesc din toată inima. R.

35 Călăuzește-mă pe cărarea poruncilor tale,
căci ea este bucuria mea.
36 Înclină-mi inima spre învățăturile tale,
și nu spre dorința de câștig. R.

37 Întoarce ochii mei să nu privească la lucruri deșarte
și dă-mi viață după cuvântul tău.
40 Iată, eu doresc poruncile tale:
fă-mă să trăiesc după dreptatea ta. R.

ALELUIA In 15,4.5b
(Aleluia) Rămâneți în mine și eu în voi, spune Domnul; cine rămâne în mine aduce roade multe. (Aleluia)

EVANGHELIA
După roadele lor îi veți recunoaște.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 7,15-20
În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: 15 "Feriți-vă de profeții cei falși, care vin la voi îmbrăcați în piei de oaie, dar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. 16 După roadele lor îi veți recunoaște. Se culeg oare struguri din spini sau smochine din ciulini? 17 Astfel tot pomul bun face roade bune și tot pomul rău face roade rele. 18 Un pom bun nu poate să facă roade rele și nici un pom rău să facă roade bune. 19 Tot pomul care nu face roade bune este tăiat și aruncat în foc. 20 Deci după roadele lor îi veți recunoaște".

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat