Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

Joi, 12 iunie 2014 

Joi din săptămâna a 10-a de peste an
Sf. Gaspar, pr.
1Rg 18,41-46; Ps 64; Mt 5,20-26

LECTURA I
Ilie s-a rugat și Dumnezeu a dat ploaie.
Citire din cartea întâi a Regilor 18,41-46
În zilele acelea, 41 profetul Ilie a spus regelui Ahab: "Urcă-te, mănâncă și bea, căci aud ropot de ploaie puternică". 42 Regele Ahab s-a urcat să mănânce și să bea, iar Ilie s-a urcat pe vârful muntelui Carmel, s-a ghemuit la pământ, punându-și fața între genunchi. 43 Apoi a poruncit servitorului său: "Urcă-te și privește spre mare!" Servitorul s-a urcat, a privit și a zis: "Nu-i nimic". Ilie a poruncit de șapte ori la rând: "Întoarce-te!" 44 A șaptea oară servitorul a anunțat: "Iată un nor care se ridică dinspre mare, mic cât un pumn". Atunci Ilie i-a spus servitorului: "Mergi și spune-i regelui Ahab: Înhamă caii și coboară de pe munte, ca să nu te prindă ploaia!" 45 Puțin câte puțin cerul s-a întunecat de nori mânați de vânt și a căzut o ploaie mare. Ahab s-a urcat în carul său și a plecat spre Isreel. 46 Mâna Domnului a pus stăpânire pe Ilie. El și-a ridicat haina și a alergat înaintea lui Ahab până la intrarea în Isreel.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 64,10abcd. 10e-11.12-13 (R.: 2a)
R.: Doamne, tu faci să crească roadele pământului.
10abcd Tu porți de grijă pământului,
tu îi potolești setea, tu îl umpli cu bogății;
rezervoarele cerului sunt pline cu apă. R.

10e Tu faci să crească grâul pentru oameni. Astfel pregătești pământul:
11 îi uzi brazdele, îi sfărâmi bulgării,
îl înmoi cu ploaie și-i binecuvântezi răsadurile. R.

12 Încununezi tot anul cu binecuvântările tale:
pe urmele tale curge belșugul.
13 Pășunile pustiului sunt bogate,
colinele sunt încinse cu veselie. R.

ALELUIA In 13,34
(Aleluia) Poruncă nouă vă dau vouă, spune Domnul;
să vă iubiți unul pe altul, cum v-am iubit și eu pe voi. (Aleluia)

EVANGHELIA
Oricine se mânie pe fratele său va fi tras la judecată.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 5,20-26
În acel timp, Isus a spus ucenicilor săi: 20 "Dacă dreptatea voastră nu va întrece pe cea a cărturarilor și a fariseilor, nu veți intra în împărăția cerurilor. 21 Ați auzit că s-a zis celor din vechime: «Să nu ucizi», iar dacă cineva va ucide, va fi tras la judecată. 22 Eu însă vă spun: oricine se mânie pe fratele său va fi tras la judecată. Cine va spune fratelui său: «Prostule», va fi dat pe mâna Sinedriului; cine-i va spune: «Nebunule», va fi sortit focului Gheenei. 23 Deci dacă îți aduci darul tău la altar, iar acolo îți amintești că fratele tău are ceva împotriva ta, 24 lasă-ți darul acolo, înaintea altarului, și du-te de te împacă mai întâi cu fratele tău, apoi vino și adu-ți darul. 25 Împacă-te repede cu dușmanul tău, cât timp mai ești cu el pe drum, ca nu cumva dușmanul tău să te dea pe mâna judecătorului, judecătorul pe mâna temnicerului, iar temnicerul să te arunce în închisoare. 26 Îți spun adevărul: nu vei ieși de acolo, până ce nu vei plăti și ultimul ban".

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat