Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

Miercuri, 8 iunie 2011 

Miercuri din saptamâna a 7-a a Pastelui
Sf. Medard, ep.

LECTURA I
Vă încredințez lui Dumnezeu. El are putere să-și zidească lucrarea și să vă facă părtași la moștenire.

Citire din Faptele Apostolilor 20,28-38
În zilele acelea, luându-și adio de la bătrânii Bisericii din Efes, Paul le-a spus: 28 "Vegheați asupra voastră și asupra întregii turme, peste care Duhul Sfânt v-a pus pe voi răspunzători, ca să fiți păstorii Bisericii lui Dumnezeu, care îi aparține lui însuși, datorită sângelui pe care l-a vărsat propriul său Fiu. 29 Eu știu, că, după plecarea mea, vor intra între voi lupi fioroși, care nu vor cruța turma. 30 Chiar dintre voi înșivă se vor ridica unii bărbați care vor răspândi învățături răstălmăcite, ca să-i atragă pe ucenici de partea lor. 31 De aceea, fiți atenți și aduceți-vă aminte de îndrumările pe care timp de trei ani n-am încetat să vi le dau, fiecăruia noaptea și ziua, chiar cu lacrimi în ochi. 32 Acum însă vă încredințez lui Dumnezeu și harului său. El are putere să-și zidească lucrarea și să vă facă părtași la moștenirea acelora care au fost sfințiți. 33 Argint, aur sau haine n-am așteptat de la nimeni. 34 Voi înșivă știți că mâinile acestea au lucrat pentru trebuințele mele și ale însoțitorilor mei. 35 V-am dat exemplu în toate privințele, arătându-vă că trebuie să munciți și să ajutați pe cei slabi, amintindu-vă de cuvintele Domnului Isus; căci el însuși a zis: "Mai fericit ești când dai, decât atunci când primești". 36 După ce a spus acestea a îngenuncheat și s-a rugat împreună cu ei toți, 37 și toți au izbucnit în plâns; se aruncau la gâtul lui și-l îmbrățișau. 38 Au fost cuprinși de jale mai ales pentru cuvântul pe care îl spusese: că n-au să mai vadă fața lui. Apoi l-au însoțit la corabie.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 67,29-30.33-35a.35b-36c (R.: 33a)
R.: Toate popoarele, preamăriți-l pe Domnul!
sau
Aleluia.
29 Arată-ți, Dumnezeul meu, puterea
pe care tu, Dumnezeule, ai folosit-o spre binele nostru,
30 începând cu templul sfânt din Ierusalim.
Împărații la tine vor veni, își vor aduce daruri. R.

33 Cântați lui Dumnezeu, împărății ale pământului,
săltați pentru Domnul care vine pe înălțimile cerului veșnic.
34 Iată, răsună în tunet glasul lui, glasul lui puternic.
35a Plecați-vă înaintea puterii lui Dumnezeu! R.

35b Măreția lui strălucește peste Israel,
puterea lui, pe norii cerului!
36c Binecuvântat să fie Dumnezeu! R.

ALELUIA In 17,17b.a
(Aleluia) Cuvântul tău, Doamne, este adevăr;
sfințește-ne pe noi prin acest adevăr. (Aleluia)

EVANGHELIA
Să fie una ca și noi.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 17,11b-19
În acel timp, 11b Isus și-a ridicat ochii spre cer și s-a rugat astfel: "Părinte sfânt, păstrează-i în credință față de numele tău pe cei pe care mi i-ai dat, ca ei să fie una ca și noi. 12 Cât timp am fost cu ei, eu i-am păstrat în credința față de numele tău, pe cei pe care mi i-ai dat; am vegheat asupra lor și nu s-a pierdut nici unul dintre ei afară de fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. 13 Acum însă vin la tine și acestea le spun în lume, ca bucuria mea în ei să fie deplină. 14 Eu le-am dat cuvântul tău și lumea a început să-i urască, pentru că ei nu sunt din lume, după cum nici eu nu sunt din lume. 15 Nu te rog să-i scoți din lume, ci să-i păzești de rău. 16 Ei nu sunt din lume, după cum nici eu nu sunt din lume. 17 Consfințește-i în adevăr; cuvântul tău este adevărul. 18 După cum tu m-ai trimis pe mine în lume, tot așa îi trimit și eu pe ei în lume. 19 Pentru ei eu mă jertfesc pe mine însumi, ca ei să fie consacrați în adevăr.

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat