Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

Marți, 7 iunie 2011 

Marti din saptamâna a 7-a a Pastelui
Sf. Robert, ep.

LECTURA I
Îmi îndeplinesc până la capăt misiunea și slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus.

Citire din Faptele Apostolilor 20,17-27
În zilele acelea, 17 Paul a trimis pe cineva din Milet la Efes să-i cheme pe bătrânii Bisericii. 18 Când aceștia au ajuns la el, Paul le-a zis: "Voi știți cum m-am purtat tot timpul cât am fost la voi, din ziua în care pentru prima dată am pus piciorul în această parte a Asiei. 19 I-am slujit Domnului cu toată smerenia, vărsând multe lacrimi în încercările puse la cale prin uneltirile iudeilor. 20 Voi știți că n-am neglijat nimic din ceea ce vă putea fi de folos, dimpotrivă am predicat, v-am instruit, fie în public, fie prin casele voastre. 21 I-am implorat și pe iudei și pe păgâni să se întoarcă la Dumnezeu și să creadă în Domnul nostru Isus Cristos. 22 Dar acum iată-mă constrâns de Duhul Sfânt să merg la Ierusalim, fără să știu ce mi se va întâmpla acolo. 23 Știu numai că Duhul Sfânt, prin fiecare oraș prin care trec, îmi atrage atenția, spunându-mi că mă așteaptă lanțuri și încercări. 24 Dar pentru mine nu contează viața, numai să-mi îndeplinesc până la capăt misiunea și slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, aceea de a da mărturie despre vestea cea bună a harului lui Dumnezeu. 25 Iată, acum sunt sigur că voi toți, pe la care am trecut predicând împărăția lui Dumnezeu, nu-mi veți mai vedea fața. 26 Înaintea voastră dau astăzi mărturie: Nu mi se poate reproșa nimic că aș putea fi vinovat de pierderea voastră, 27 căci nu m-am dat în lături să vă anunț în întregime planul lui Dumnezeu".

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 67,10-11.20-21 (R.: 33a)
R.: Toate popoarele, preamăriți-l pe Domnul!
sau
Aleluia.
10 Ai dat moștenirii tale o ploaie binefăcătoare, Dumnezeule,
și ai înviorat-o când era sleită de puteri.
11 În locurile în care s-a aflat poporul tău
tu i-ai purtat de grijă, Dumnezeule;
tu ești bun cu cei săraci. R.

20 Binecuvântat să fie Dumnezeu, zi de zi,
el ne poartă de grijă, el este ajutorul nostru.
21 Dumnezeul nostru este Dumnezeul biruinței;
Domnul Dumnezeu are putere și asupra morții. R.

ALELUIA In 14,16
(Aleluia) Îl voi ruga pe Tatăl și vă va da alt Apărător,
care să rămână cu voi în veci. (Aleluia)

EVANGHELIA
Părinte, preamărește-l pe Fiul tău.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 17,1-11a
În acel timp, 1 Isus și-a ridicat ochii spre cer și s-a rugat astfel: "Părinte, a venit ceasul; preamărește-l pe Fiul tău, ca și Fiul să te preamărească pe tine. 2 Tu i-ai dat putere peste toți oamenii, ca el să dea viață veșnică tuturor acelora pe care i-ai încredințat lui. 3 Aceasta este viața veșnică: să te cunoască pe tine, singurul Dumnezeu adevărat și pe Isus Cristos pe care l-ai trimis. 4 Eu te-am preamărit pe pământ, îndeplinind misiunea pe care tu mi-ai încredințat-o. 5 Preamărește-mă acum, Părinte, în fața ta, dându-mi slava pe care am avut-o la tine înainte de începutul lumii. 6 Eu am făcut cunoscut numele tău oamenilor din lume, pe care mi i-ai dat. Ei erau ai tăi și tu mi i-ai dat mie, iar ei au păzit cuvântul tău. 7 Ei știu acum că tot ce mi-ai dat vine de la tine; pentru că le-am dat 8 cuvintele pe care mi le-ai încredințat, iar ei le-au primit și au cunoscut cu adevărat că am venit de la tine și au crezut că tu m-ai trimis. 9 Eu mă rog pentru ei. Nu mă rog pentru lume, ci pentru cei pe care mi i-ai dat. 10 Ei sunt ai tăi și toate ale mele sunt ale tale, după cum toate ale tale sunt ale mele. Eu sunt preamărit în ei. 11a De acum eu nu mai sunt în lume; ei sunt în lume iar eu vin la tine".

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat