Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

Marți, 21 iunie 2011 

Marti din saptamâna a 12-a de peste an
Sf. Alois de Gonzaga, calug. **

LECTURA I
Urmăresc răsplata la care Dumnezeu ne cheamă acolo sus în Cristos Isus.

Citire din Scrisoarea sfântului apostol Paul către Filipeni 3,8-14
Fraților, 8 toate, care mai înainte erau pentru mine câștiguri, acum le socotesc că sunt ca o pierdere față de înălțimea cunoașterii lui Cristos Isus, Domnul meu. Pentru el am renunțat la toate și le consider drept gunoaie, pentru ca să-l pot câștiga pe Cristos, în care Dumnezeu mă va îndreptăți. 9 Această îndreptățire nu vine de la mine însumi, adică de la ascultarea mea față de Legea iudaică, dar din credința în Cristos; este îndreptățirea care vine de la Dumnezeu și care este întemeiată pe credință. 10 Pe el vreau să-l cunosc și puterea învierii lui, să fiu părtaș la suferințele pătimirii lui și să mă asemăn cu el întru moarte, 11 în speranța că voi putea ajunge la învierea din morți. 12 Desigur că nu mi-am atins țelul, nici nu sunt încă desăvârșit, dar alerg înainte, căutând să cuceresc toate acestea, după cum și eu am fost cucerit de Cristos Isus. 13 Fraților, eu nu consider că mi-aș fi atins țelul dar fac un singur lucru: dau uitării cele din urma mea și tind la cele dinainte; 14 cu ochii la țintă, urmăresc răsplata la care Dumnezeu ne cheamă acolo sus în Cristos Isus.

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 15,1-2a și 5.7-8.11 (R.: cf. 5a)
R.: Tu, Doamne, ești partea mea de moștenire.

1
Păzește-mă, Dumnezeule, pentru că mă încred în tine.
2a Am spus lui Dumnezeu: "Tu ești Dumnezeul meu!"
5 Domnul este partea mea de moștenire și cupa mea cu sorți,
tu ești acela care ai în mână soarta mea. R.

7 Îl binecuvântez pe Domnul care mi-a dat înțelepciune,
căci până și noaptea mă îndeamnă inima.
8 Îl am mereu în fața ochilor pe Domnul;
dacă el este la dreapta mea, nu mă clatin. R.

11 Tu îmi vei arăta cărarea vieții;
în fața ta sunt bucurii nespuse
și desfătări veșnice la dreapta ta. R.

ALELUIA Mt 5,3
(Aleluia) Fericiți cei săraci cu duhul,
căci a lor este împărăția cerurilor. (Aleluia)

EVANGHELIA
Vinde tot ce are și cumpără țarina aceea.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Matei 13,44-46
În acel timp, Isus a spus mulțimilor: 44 "Împărăția cerurilor este asemenea cu o comoară ascunsă într-un ogor pe care un om găsind-o, o ascunde din nou și, cuprins de bucurie, se duce și vinde tot ce are și cumpără ogorul acela. 45 Împărăția cerurilor se mai aseamănă cu un negustor care caută mărgăritare frumoase. 46 Când găsește un mărgăritar de mare preț, se duce, vinde tot ce are și-l cumpără".

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat