Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 LECTURILE ZILEI 

Alegeți altă zi:

Joi, 19 mai 2011 

Joi din saptamâna a 4-a a Pastelui
Sf. Celestin al V-lea, pp.

LECTURA I
Dumnezeu a scos pe Mântuitorul din neamul lui David.

Citire din Faptele Apostolilor 13,13-25
13 Plecând cu corabia de la Pafos, din Cipru, spre Asia Mică, Paul și cei care erau cu el au ajuns la Perga, în Pamfilia. Dar Ioan-Marcu, părăsindu-i, s-a întors la Ierusalim. 14 Paul și Barnaba, trecând prin orașul Perga, au ajuns la Antiohia Pisidiei. Aici, într-o zi de sâmbătă, au intrat și au luat loc în sinagogă. 15 După citirea Legii și a Profeților, mai-marii sinagogii au trimis la ei pe cineva, care să le spună: "Fraților, dacă aveți vreun cuvânt de îmbărbătare către popor luați cuvântul". 16 Atunci, Paul s-a ridicat, a făcut un semn cu mâna și a zis: "Bărbați israeliți și voi, cei care vă închinați Dumnezeului nostru, ascultați: 17 Dumnezeul lui Israel a ales pe părinții noștri și a făcut să crească poporul său în timpul șederii în Egipt; apoi cu braț puternic i-a scos de acolo. 18 Și vreme de patruzeci de ani i-a hrănit în pustiu. 19 După ce a nimicit șapte neamuri în țara Canaanului, le-a dat pământul acela ca moștenire. Toate acestea au durat cam patru sute cincizeci de ani. 20 Apoi le-a dat judecători, până la Samuel profetul. 21 După aceia au cerut un rege și Dumnezeu le-a dat pe Saul, fiul lui Chiș, bărbat din neamul lui Beniamin, care a domnit patruzeci de ani. 22 După ce l-a respins pe acesta Dumnezeu, le-a făcut rege pe David, pentru care a dat această mărturie: «L-am aflat pe David, fiul lui Iese, bărbat după inima mea, care va îndeplini voința mea». 23 Și după cum a promis, din urmașii acestuia, Dumnezeu a ridicat un mântuitor pentru Israel, pe Isus. 24 Înainte de venirea lui, Ioan Botezătorul a predicat întregului popor al lui Israel un botez al pocăinței. 25 Către sfârșitul misiunii sale spunea: «Nu sunt eu acela la care vă gândiți voi, dar iată-l că vine după mine și eu nu sunt vrednic să-i dezleg sandalele»".

Cuvântul Domnului

PSALMUL RESPONSORIAL Ps 88,2-3.21-22.25 și 27 (R.: cf. 2a)
R.: În veci voi cânta, Doamne, milostivirea ta.
sau
Aleluia.
2 Milostivirea Domnului în veci o voi cânta,
cu gura mea voi spune din neam în neam adevărul tău.
3 Tu ai spus: "Iubirea mea e dăruită pe veci".
O dată cu cerurile ai statornicit fidelitatea ta. R.

21 L-am aflat pe slujitorul meu, David,
și l-am uns cu untdelemnul meu cel sfânt;
22 mâna mea îl va sprijini
și brațul meu îi va da putere. R.

25 Adevărul și bunătatea mea îl vor însoți
și puterea lui prin numele meu va crește;
27 el îmi va spune: "Tu ești tatăl meu,
Dumnezeul meu și stânca mântuirii mele!" R.

ALELUIA Ap 1,5ab
(Aleluia) Isuse Cristoase, martor credincios, întâiul născut din morți;
tu ne iubești și ne speli păcatele în sângele tău. (Aleluia)

EVANGHELIA
Cine primește pe cel trimis de mine, pe mine mă primește.

Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 13,16-20
Isus, după ce a spălat picioarele ucenicilor, le-a spus: 16 "Adevăr, adevăr zic vouă: nu este sluga mai mare decât stăpânul său și nici solul mai mare decât cel care l-a trimis. 17 Dacă știți acestea și le puneți în practică sunteți fericiți. 18 Nu zic aceasta despre voi toți, căci îi cunosc pe cei pe care i-am ales. Dar trebuie să se împlinească cuvântul Scripturii: «Cel care mănâncă pâinea cu mine și-a ridicat călcâiul împotriva mea». 19 Vă spun aceste lucruri, de pe acum, înainte de a se întâmpla, ca atunci când se vor împlini să credeți că eu sunt. 20 Adevăr, adevăr zic vouă: Cine-l primește pe acela pe care-l voi trimite eu, pe mine mă primește; iar cine mă primește pe mine, îl primește pe cel care m-a trimis pe mine".

Cuvântul Domnului



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat