Agenda liturgică
  Astăzi
  Prezentare
  Date utile
  Să ne rugăm
  Norme
  Note liturgice
  Index sfinți
  Comemorări
  Liturghia romano-catolică
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală

 AGENDA LITURGICĂ 2022 

Norme generale privitoare la anul liturgic și la calendar

Calendarul

Calendarul și celebrările pe care trebuie să le cuprindă

48. Orânduirea celebrărilor anului liturgic este stabilită prin calendar, care este general sau particular, după cum a fost alcătuit pentru a fi folosit în întreg ritul roman sau pentru folosul unei Biserici particulare sau al unei familii călugărești.

49. În calendarul general este înscris întreg ciclul celebrărilor, atât ale misterului mântuirii, în Propriul timpului, cât și ale acelor sfinți care, având importanță universală, sunt sărbătoriți în mod obligatoriu de toți, precum și ale altor sfinți care arată universalitatea și continuitatea sfințeniei în poporul lui Dumnezeu.
Calendarele particulare conțin celebrări care au un caracter mai special, îmbinate organic cu ciclul general. Într-adevăr, se cuvine ca sfinții care aparțin în mod deosebit unei Biserici sau unei familii călugărești să primească în ele o cinstire deosebită.
Calendarele particulare vor fi alcătuite de autoritatea competentă, dar vor fi aprobate de Scaunul Apostolic.

50. În alcătuirea calendarelor particulare se va ține seama de următoarele:
a) Propriul timpului sau ciclul timpurilor liturgice, al solemnităților și al sărbătorilor, prin care misterul răscumpărării este desfășurat și celebrat în decursul anului bisericesc, trebuie să rămână neatins și să se bucure de cuvenita prioritate față de celebrările particulare.
b) Celebrările proprii se vor îmbina organic cu celebrările universale, ținând seama de ordinea și prioritatea indicate de fiecare dată în tabelul zilelor liturgice. Pentru ca aceste calendare particulare să nu fie supraîncărcate, fiecărui sfânt i se va atribui câte o singură celebrare în anul liturgic, rezervându-se, acolo unde motivele pastorale o recomandă, o a doua celebrare în formă de comemorare facultativă pentru transferarea sau descoperirea relicvelor sfinților patroni sau fondatori ai unor Biserici sau familii călugărești.
c) Celebrările indulte să nu constituie o dublare a altor celebrări deja existente în ciclul misterelor mântuirii și să nu fie adăugate într-un număr exagerat de mare.

51. Deși, în mod normal, fiecare dieceză trebuie să-și aibă calendarul său, precum și Propriul Oficiilor și al Liturghiilor, nu există nici un impediment ca un calendar sau un Propriu să fie comun unei întregi provincii sau regiuni sau națiuni sau chiar unui teritoriu mai extins; acestea vor fi alcătuite prin colaborarea celor interesați.
Acest principiu poate fi păstrat, în același mod, și pentru calendarele mai multor provincii ale unor familii călugărești aflate pe același teritoriu civil.

52. Calendarul particular se alcătuiește inserând în calendarul general solemnitățile, sărbătorile și comemorările proprii, și anume:
a) În calendarul diecezan, pe lângă celebrările patronilor și celebrarea sfințirii bisericii catedrale, se inserează sfinții și fericiții care au o legătură deosebită cu dieceza, de pildă prin faptul că s-au născut ori au locuit mai multă vreme ori au murit acolo.
b) În calendarul unei familii călugărești, pe lângă celebrarea titlului, a fondatorului și a patronului, se înscriu sfinții și fericiții care au fost membri ai acelei familii călugărești sau au avut o relație deosebită cu ea.
c) Calendarul unei Biserici locale, în afară de celebrările proprii diecezei sau familiei călugărești, cuprinde celebrările proprii Bisericii respective, înscrise în tabelul zilelor liturgice, precum și celebrările sfinților al căror trup este păstrat în acea Biserică. Membrii familiilor călugărești se unesc cu comunitatea Bisericii locale pentru a celebra aniversarea sfințirii bisericii catedrale și a patronului principal al locului și al regiunii în care se află.

53. Când o anumită dieceză sau familie călugărească are un număr mai mare de sfinți și fericiți, se va evita supraîncărcarea calendarului diecezei sau institutului. Pentru aceasta:
a) Se poate face o celebrare comună pentru toți sfinții și fericiții diecezei sau familiei călugărești sau pentru o categorie anume.
b) Vor fi înscriși în calendar pentru celebrare separată numai sfinții și fericiții care au o însemnătate deosebită pentru întreaga dieceză sau familie călugărească.
c) Ceilalți sfinți și fericiți vor fi celebrați numai în locurile cu care au o relație deosebită sau unde li se păstrează corpul.

54. Dacă nu se prevede altfel în tabelul zilelor liturgice pentru vreuna din ele, sau dacă motive istorice sau pastorale nu impun altceva, celebrările proprii sunt comemorări obligatorii sau facultative. Nu există nici un impediment ca unele celebrări să se țină în anumite locuri mai solemn decât în restul diecezei sau al familiei călugărești.

55. Celebrările înscrise în calendarul propriu trebuie ținute de toți cei datori să observe acel calendar; scoaterea lor din calendar sau schimbarea gradului lor nu se pot face decât cu aprobarea Scaunului Apostolic.

Stabilirea zilei celebrării

56. Obiceiul Bisericii este de a-i celebra pe sfinți în ziua nașterii lor pentru cer: se recomandă ca acest lucru să se respecte și în celebrările proprii care se înscriu în calendarul particular.
În același timp, deși celebrările proprii au o deosebită importanță pentru fiecare Biserică particulară sau familie călugărească, este foarte indicat ca în celebrarea solemnităților, a sărbătorilor și a comemorărilor obligatorii, înscrise în calendarul general, să se păstreze, pe cât posibil, unitatea.
De aceea, în înscrierea celebrărilor proprii în calendarul particular, se va ține seamă de următoarele:
a) Celebrările care sunt înscrise și în calendarul general vor fi înscrise în calendarul propriu la aceeași dată, schimbându-se, dacă e necesar, gradul celebrării. Același principiu se va respecta pentru celebrările unei Biserici locale în relație cu calendarul diecezan sau călugăresc.
b) Celebrările sfinților care nu se află în calendarul general se vor fixa în ziua nașterii lor pentru cer. Dacă aceasta nu este cunoscută, celebrarea se va fixa într-o zi care se află în alt mod în relație cu sfântul respectiv, de exemplu ziua hirotonirii sale, a descoperirii sau a transferării relicvelor; dacă nu, se va fixa într-o zi care, în calendarul particular respectiv, este liberă de alte celebrări.
c) Dacă ziua nașterii pentru cer sau ziua proprie coincide cu o celebrare obligatorie, fie și de rang inferior, din calendarul general sau particular, celebrarea se va fixa în proxima zi liberă.
d) Dacă este vorba de o celebrare care din motive pastorale nu poate fi transferată în altă zi, se va transfera celebrarea obligatorie cu care coincide.
e) Alte celebrări, numite indulte, vor fi înscrise în ziua cea mai potrivită din punct de vedere pastoral.
f) Pentru ca anul liturgic să-și păstreze claritatea și strălucirea și ca să nu existe vreo suprapunere continuă pentru celebrările sfinților, în zilele care cad de obicei în timpul Postului Mare și în octava Paștelui, precum și în zilele dintre 17 și 31 decembrie, nu se vor fixa celebrări particulare, dacă nu este vorba de comemorări facultative sau de sărbători aflate în tabelul zilelor liturgice la nr. 8 a, b, c, d, ori de solemnități care nu pot fi transferate în alt timp.
Solemnitatea Sfântului Iosif (19 martie), acolo unde nu e de poruncă, poate fi transferată de conferința episcopală în altă zi aflată în afara Postului Mare.

57. Sfinții și fericiții înscriși împreună în calendar se celebrează întotdeauna împreună, dacă celebrările lor sunt de același rang, chiar dacă unul sau mai mulți dintre ei se află într-o relație mai strânsă cu Biserica respectivă. Dacă însă unul sau mai mulți dintre acești sfinți sau fericiți trebuie să aibă o celebrare de rang mai înalt, celebrarea se face numai pentru aceștia, iar ceilalți sunt omiși, dacă nu cumva este cazul să fie fixați în altă zi, cu formă de celebrare obligatorie.

58. Pentru binele pastoral al credincioșilor, în duminicile de peste an se pot fixa anumite celebrări care ar cădea în timpul săptămânii și cărora evlavia lor le atribuie o importanță deosebită, cu condiția ca, în tabelul de precedență, să fie de rang mai înalt decât duminica respectivă. Se pot spune pentru aceste celebrări toate Liturghiile care se fac cu participarea poporului.

59. Precedența între zilele liturgice, în privința celebrării lor, este determinată în mod exclusiv de tabelul zilelor liturgice.

60. Dacă în aceeași zi cad mai multe celebrări, se face aceea care are un rang superior în tabelul zilelor liturgice. Totuși, o solemnitate peste care se suprapune o zi liturgică ce se bucură de precedență se va transfera în proxima zi în care nu cade nici una din celebrările înscrise sub nr. 1-8 în tabelul de precedență, respectându-se și cele stabilite la nr. 5.
Cu toate acestea, dacă solemnitatea va fi împiedicată de una din duminicile Adventului, a Postului Mare sau a timpului pascal, ea va fi transferată în ziua a doua care urmează sau în cea mai apropiată zi liberă, conform normelor generale. Dacă este vorba să cadă în duminica Floriilor sau în duminica Învierii, va fi transferată în prima zi liberă după duminica din octava Paștelui (cf. Congregația pentru Cultul Divin, 22 aprilie 1990, Notitiae, 26). Celelalte celebrări se omit în acel an.

61. Dacă în aceeași zi trebuie celebrate Vesperele Oficiului curent și primele Vespere ale zilei următoare, prevalează Vesperele celebrării care are un rang superior în tabelul zilelor liturgice; în caz de paritate, se celebrează Vesperele zilei curente.

după Agenda liturgică 2022 editată și tipărită la Presa Bună, Iași  

Alege o dată:



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat