PREOȚI RĂPOSAȚI

Pr. Ghergut Andrei

Născut la: 17.10.1916, Cleja

Hirotonit la: 03.06.1939, Roma

Decedat la: 29.01.2000, Poiana Micului

Înmormântat la: Oituz


S-a născut în ziua de 17 octombrie 1916 la Cleja. După absolvirea Seminarului Teologic din Iași a urmat cursurile teologice la Colegiul "De Propaganda Fide" din Roma unde a fost hirotonit preot la 3 iunie 1939. A activat ca vicar parohial în Parohiile Pustiana, Valea Seacă și Văleni. Între anii 1942 și 1949 a fost paroh de Valea Seacă. În anul 1949 a fost arestat și condamnat la 2 ani închisoare. După eliberare, din anul 1951 până în anul 1960 a fost vicar la Grozești. De la 15 noiembrie 1960 până la 1 noiembrie 1970 a predat teologia morală și istoria Bisericii la Institutul Teologic din Iași. Între anii 1970 și 1977 a fost vicar parohial la Rădăuți, Gherăești, Tămășeni, Grozești și vicar general al episcopului Petru Pleșca. După moartea episcopului Petru Pleșca a îndeplinit funcția de ordinarius substitutus al Diecezei de Iași. În 1978 a fost pensionat și a activat în parohiile Mogoșești-Siret și Oituz.

Sâmbătă, 29 ianuarie 2000, la Poiana Micului, a trecut la cele veșnice. Înmormântarea a avut loc marți, 1 februarie, la Oituz.

* * *

Necrolog

2000 38. Pr. Andrei Gherguț S-a născut în ziua de 17 octombrie 1916 la Cleja. După absolvirea Seminarului din Iași, a urmat cursurile filozofice și teologice la Colegiul "De Propaganda Fide" din Roma, unde a fost hirotonit preot la 3 iunie 1939. A activat ca vicar parohial în Parohiile Pustiana, Valea Seacă și Văleni. Între anii 1942 și 1949 a fost paroh la Valea Seacă. În anul 1949 a fost arestat și condamnat la 2 ani închisoare. După eliberare, din anul 1951 până în anul 1960 a fost vicar la Grozești. De la 15 noiembrie 1960 până la 1 noiembrie 1970 a predat teologia morală și istoria bisericii la Institutul Teologic din Iași. Între anii 1970 și 1977 a fost vicar parohial la Rădăuți, Gherăești, Tămășeni, Grozești și vicar general al episcopului Petru Pleșca. După moartea episcopului Petru Pleșca a îndeplinit funcția de ordinarius substitutus al Diecezei de Iași. În 1978 a fost pensionat și a activat în Parohiile Mogoșești-Siret și Oituz. A murit la Poiana Micului. Înmormântarea a avut loc marți, 1 februarie, la Oituz, cu participarea PS Petru Gherghel, a numeroși preoți și credincioși.

 

înapoi la pagina precedentă



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat