Pr. Marson Alberto, SVD Născut la: 30.03.1938, Pramaggiore - Venetia (Italia) Hirotonit la: 26.02.1967, Nemi, Roma Decedat la: 05.10.2011, Trento (Italia) Înmormântat la: Pramaggiore (Venetia, Italia) Obs: Peste 20 de ani a activat la verbitii din Traian. A decedat în spital
S-a născut la 30 martie 1938 la Pramaggiore - Veneţia (Italia). A absolvit Şcoala Primară de 8 clase în anul 1952 la Rivo del Garda, liceul în anul 1956 la Padova şi teologia în anul 1967 la Padova. A urmat studii postuniversitare şi a obţinut licenţa în teologie. A fost sfinţit preot la 26 februarie 1967 la Nemi, Roma (Italia) de către ep. Macario. De la 11 septembrie 1991 a activat la Misionarii Verbiţi din Traian. A rămas în memoria multora ca un preot primitor, disponibil şi optimist. S-a integrat în ambientul din Moldova, învăţând limba şi obiceiurile. A ţinut cursuri de formare, zile de reculegere şi exerciţii spirituale cu numeroase grupuri de tineri, laici, familii, surori şi preoţi; a fost asistent în Acţiunea Catolică; a făcut parte din Consiliul Pastoral al Diecezei de Iaşi. Într-un spital din Trento (Italia), în seara zilei de 5 octombrie 2011 (ora 18.18), la vârsta de 73 de ani. Înmormântarea a avut loc sâmbătă, 8 octombrie 2011, la Pramaggiore, în Italia. Pr. Cornel Cadar * * * In memoriam De la întoarcerea sa din România, ţara ultimilor săi 20 de ani de slujire apostolică, părintele Alberto Marson nu şi-a mai revenit în totalitate. Inima slăbită, proasta circulaţie a sângelui, o stare precară de sănătate în ansamblu au condus la un stop cardiac, duminică, 2 octombrie 2011, deşi cu puţin timp înainte a fost prezent cu verva şi amintirile lui. Nu şi-a mai revenit şi, în seara zilei de 5 octombrie 2011, Dumnezeu l-a luat pentru a-i da răsplata cuvenită pentru eforturile sale ca preot misionar. S-a născut la 30 martie 1938, într-o familie marcată de o profundă omenie, onestitate şi solidaritate creştină, unde fiecare creştea în libertate şi responsabilitate faţă de viaţă. Familia era stânca pe care şi-a fondat viaţa, comunitatea parohială a fost orizontul la care fiecare copil putea să se raporteze pentru a avea răspunsuri şi un cadru de dezvoltare umană şi religioasă. A fost mai întâi ministrant, apoi seminarist, chiar fiind departe de cei dragi din familie, dar trăind într-o comunitate de tineri vie şi studioasă, precum cea din Varone a Misionarilor Verbiţi, a depăşit multe alte dificultăţi, a crezut şi s-a pregătit pentru viitoarea sa misiune. Şi-a continuat studiile la Padova şi apoi la Roma, unde, după depunerea voturilor perpetue, la 8 septembrie 1964, a fost hirotonit preot în anul 1967 în centrul verbit de la Nemi. Situaţia era în acel moment tragică, pentru că, în timp ce tatăl său era pe patul de moarte, pr. Alberto îşi încununa visul său vocaţional, preoţia misionară; a avut totuşi timp să se prezinte la tatăl său ca preot nou sfinţit. Au urmat anii de slujire la Varone, ca responsabil economic, dar cu multă implicare pastorală. Deja de atunci a arătat o mare capacitate în predicare, atingând inimile cu incisivitatea credinţei sale care era pusă în practică, orientată către esenţă. Ani care l-au făcut foarte cunoscut în zonă şi în multe parohii. Au urmat apoi anii de implicare apostolică la Roma, devenind vicerector la colegiul verbiţilor, responsabil al tuturor grupurilor misionare din capitala Italiei. O sarcină pe care i-a încredinţat-o cardinalul Poma şi apoi cardinalul Ruini, datorită slujirii sale cu generozitate şi tenacitate, datorită stilului său concis de predicare evanghelică, datorită capacităţii sale de a atrage tinerii. O slujire acceptată, dăruită, apreciată şi care a dat multe roade. Un adevărat misionar rătăcitor prin oraş. Apoi Dumnezeu, ca întotdeauna, a deschis perspective nebănuite: România. După Revoluţie, în anul 1991, Biserica Romano-Catolică din România a cerut Misionarilor Verbiţi să construiască un centru pentru a desfăşura un serviciu de formare şi de predicare. Părintele Alberto şi prietenul său din copilărie au fost trimişi pentru această sarcină, începând de la zero atât cu limba, cât şi în cunoaşterea culturii, schimbându-şi total viaţa. În scurt timp, generozitatea şi implicarea apostolică l-au făcut pe părintele Alberto să fie un căutat predicator la exerciţii spirituale, un director spiritual pentru multe suflete, un predicator la întâlnirile cu tinerii. Era mereu pe drumuri, mereu disponibil, dar în special ştia să ofere cuvântul lui Dumnezeu, pentru că mai întâi se rugase prin cuvântul lui Dumnezeu şi îl primise în sine. Pe măsură ce treceau anii petrecuţi în România, se poate afirma că rugăciunea şi cuvântul au devenit pilonii vieţii sale, de aceea era invitat şi la întâlnirile Conferinţei Episcopilor din România ca predicator. Pe lângă această slujire neobosită, a avut probleme cu sănătatea şi din ce în ce mai des trebuia să meargă în Italia pentru a-şi reface forţele şi mai ales pentru a reda vigoare inimii din ce în ce mai slăbite şi în dificultate. Ultimii doi ani au fost foarte dificili şi solicitanţi din perspectiva sănătăţii, angajamentele sale trebuiau să fie reduse, iar părintele Alberto suferea mult. Voia să fie mereu disponibil faţă de acel "da" al său spus lui Dumnezeu şi omului, disponibil la orice cerere, dar adesea nu putea. Rămânea însă un punct de referinţă pentru direcţiunea spirituală şi spovezile multor persoane consacrate şi preoţi. Cu patru luni înainte de moarte a început declinul care l-a făcut să se reîntoarcă în Italia pentru recuperarea forţelor, mereu cu multă nostalgie pentru România. Din păcate, în ciuda unei recuperări de scurtă durată, situaţia s-a înrăutăţit brusc. Atât în România, cât şi în Italia, toţi şi-l amintesc cu atâta simpatie. Cu atâta veneraţie pentru implicarea sa apostolică şi misionară, cu admiraţie pentru spiritualitatea sa oferită şi dăruită prin predică şi mai ales exemplul rugăciunii. "Vino, slujitorule credincios, intră în bucuria stăpânului tău", pare să fie fraza din liturgie care îl însoţeşte în acest moment al întâlnirii cu Tatăl. Varone, 6 octombrie 2011 Pr. Gianfranco Maronese, SVD Traducere de Ovidiu Bişog

înapoi la pagina precedentă