Dieceza de Iași
  Introducere
  Harta diecezei
  Păstori
  Statistici
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală


 DIECEZA DE IAȘI 

Ep. Mihai Robu

S-a născut la Săbăoani, jud. Neamț, la 10 aprilie 1884. Clasele primare le-a urmat în satul natal, iar în toamna anului 1894 a intrat în Seminarul din Iași. A primit hirotonirea diaconală la 19 noiembrie 1906, iar pe cea sacerdotală la 7 aprilie 1907. Chiar înainte de fi sfințit preot, Mihai Robu fusese numit prefect pentru seminariștii din Iași, la 10 ianuarie 1907, funcție pe care a exercitat-o câțiva ani și după prezbiterat. În perioada Primului Război Mondial, când seminarul a fost închis, a activat ca paroh la Văleni, Faraoani și Bacău. În anul 1920 a fost numit secretar al episcopului Alexandru Theodor Cisar, activând totodată ca prefect și profesor în Seminarul din Iași, redeschis la 18 octombrie același an. În iunie 1922 a fost numit paroh de Horlești. În acest timp a colaborat activ la revista Lumina creștinului și a fost capelan la Mănăstirea "Notre Dame de Sion" din Iași. La 5 iulie 1925 a fost numit episcop de Iași de Papa Pius al XI-lea, iar la 20 septembrie același an a fost consacrat de episcopul Cisar în capela "Notre Dame de Sion" din Iași.

Dintre activitățile cu care s-a remarcat amintim: ridicarea a numeroase biserici, grija deosebită pentru seminar, multe vizite canonice însoțite de administrarea sfântului Mir, susținerea presei catolice, ocrotirea celor greu încercați în timpul Celui de-al Doilea Război Mondial etc. La 19 martie 1944 a celebrat ultima sfântă Liturghie în Seminarul din Iași, deoarece, din cauza operațiunilor militare din Moldova, episcopul a fost nevoit să se refugieze împreună cu seminariștii la Beiuș. Înainte de a pleca, episcopul Robu i-a delegat pe preoții Anton Trifaș și Grigore Enariu să aibă grijă de parohiile din dieceză. Din cauza represiunilor armatelor germane și ungare, la mijlocul lunii septembrie 1944, episcopul Robu a fost nevoit să se retragă în munți, unde contractează o dublă pneumonie, în urma căreia a murit la 27 septembrie 1944. A fost înmormântat vineri, 29 septembrie 1944, în cimitirul din Beiuș, iar în 1964 osemintele sale au fost aduse la Iași și reînhumate în catedrala "Adormirea Maicii Domnului".



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat