Dieceza de Iași
  Introducere
  Harta diecezei
  Păstori
  Statistici
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală


 DIECEZA DE IAȘI 

Ep. Anton Durcovici

S-a născut la 17 mai 1888 în Bad Deutsch-Altenburg, în Austria. La vârsta de șase ani a venit la Iași, unde a frecventat cursurile Școlii Elementare a Parohiei Catolice. S-a transferat apoi la o școală din Ploiești și apoi la București, unde s-a înscris ca seminarist la Liceul "Sfântul Iosif" (1898-1906). La 30 octombrie 1906 a fost trimis la Roma pentru a-și continua studiile teologice la Colegiul "De Propaganda Fide" (1906-1911). După ce a fost sfințit preot, la 24 septembrie 1910, în bazilica "Sfântul Ioan din Lateran", s-a reîntors în țară, la 29 iulie 1911, a fost mai mulți ani profesor și a activat la Parohiile din Tulcea, Târgoviște și Giurgiu. După Primul Război Mondial părintele Anton Durcovici a ocupat diferite funcții în cadrul Arhidiecezei de București: vicar general al Mitropoliei de București, rector și profesor la Seminarul Teologic din București și canonic al aceleiași arhidieceze. În înțelegere cu Înaltul Guvern al României și conform Concordatului încheiat între Sfântul Scaun și Statul Român, Papa Pius al XII-lea, la 30 octombrie 1947, l-a numit episcop de Iași. A fost consacrat la 5 aprilie 1948 de nunțiul apostolic Gerald Patrik O'Hara și înscăunat în catedrala din Iași la 14 aprilie același an.

În timpul scurtei sale păstoriri a Diecezei de Iași, episcopul Durcovici a desfășurat o activitate pastorală istovitoare, vizitând parohiile din Moldova și însuflețind cu viața sa sfântă inimile enoriașilor săi. Din cauza întreruperii relațiilor diplomatice dintre Guvernul României și Sfântul Scaun, prin denunțarea Concordatului din 1929, episcopul Durcovici a avut multe de îndurat din partea regimului comunist. La 26 iunie 1949, în timp ce mergea spre Popești-Leordeni pentru a administra taina sfântului Mir, a fost arestat de Securitate și închis la București, Jilava și apoi la Sighetu Marmației, unde a murit la 10 decembrie 1951.



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat