» înapoi la cuprins «

Implicarea lui Dumnezeu în familie

Text biblic:

"Şi a spus Domnul Dumnezeu: «Nu este bine ca omul să fie singur; să-i facem ajutor potrivit pentru el»" (Gen 2,18).

Magisteriu:

"În misiunea pe care o au de a transmite viaţa, ei nu sunt, în consecinţă, liberi să procedeze după placul lor ca şi cum ar putea hotărî în mod cu totul automat căile oneste de urmat, ci ei trebuie să-şi conformeze conduita cu intenţie creatoare a lui Dumnezeu, exprimată în însăşi natura Căsătoriei şi a actelor sale şi indicată de învăţătura constantă a Bisericii" (Enciclica Humanae vitae, 10).

Punct de plecare:

Prin crearea femeii pentru ca bărbatul să nu fie singur, Dumnezeu a arătat că vrea să se implice în fericirea familiei. Depinde până unde înţeleg cei doi soţi să-l lase să se implice.

Conţinut:

În cele ce urmează vom vedea care este modalitatea în care se implică Dumnezeu în familiile noastre şi cât sunt ele dispuse să îl lase să se implice.

Afirmaţia "Nu este bine ca omul să fie singur" este preocuparea lui Dumnezeu pentru fericirea omului pe care îl crease şi pe care îl vedea ca lipsindu-i ceva esenţial care să-l facă să nu se simtă singur şi care avea să-l facă şi fericit. Faptul că Dumnezeu doreşte ca omul să se căsătorească, este o dovadă a dragostei lui Dumnezeu pentru om. Dumnezeu există într-o relaţie perfectă ca Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. A fi după chipul lui Dumnezeu înseamnă a exista în relaţie, nu izolat. Da, Căsătoria este bună, sfântă şi nu e greşit să fie de dorit.

Vom condamna aici clerul romano-catolic, călugării şi călugăriţele catolice şi ortodoxe care, prin vocaţia la viaţa consacrată şi la preoţie aleg să nu se căsătorească? Nu-i vom putea condamna, pentru că alegerea pe care Dumnezeu a făcut-o pentru ei şi în ei este anticipare a stării paradisiace, unde nimeni nu se căsătoreşte şi unde toţi sunt ca îngerii cerului. Aceştia nu sunt împotriva căsătoriei, ei înşişi fiind rodul iubirii dintre soţi, ci o susţin prin rugăciunile şi jertfele lor.

Chiar dacă sacramentul Căsătoriei este bun şi sfânt, Dumnezeu nu porunceşte ca cineva să se căsătorească cu orice preţ. Se poate întâmpla ca, din diferite considerente, o persoană să îşi dorească aşa de mult Căsătoria, încât să nu mai conteze cu cine se căsătoreşte. Această atitudine arată pe de-o parte lipsa încrederii şi a ascultării de Dumnezeu, iar pe de alta, neînţelegerea Căsătoriei. În acest sens, profetul Amos are o întrebare: "Merg oare doi oameni împreună fără să se pună de acord?" (Am 3,3).

Orice persoană integră se gândeşte la acţiunile ei. Dacă trebuie să ia o decizie, discută cu celălalt, îl cunoaşte, îi ştie intenţiile, iau decizii comune şi aşa porneşte la drum. Nu este normal ca în viaţă să nu luăm lucrurile în serios. Cu atât mai puţin, cineva nu se poate căsători doar de dragul de a fi căsătorit. În acest caz, consecinţele, de cele mai multe ori sunt dezastruoase.

Unii, aşa cum am specificat mai sus, nu se căsătoresc pentru că au acest har din partea lui Dumnezeu. Ei nu simt nevoia sau dorinţa după un partener şi cred că nici nu ar trebui să se căsătorească, doar pentru că aşa fac toţi oamenii. Aceştia se dedică de obicei unor studii sau probleme esenţiale ale omenirii. Căsătoria în acest sens i-ar răpi de la aceste probleme esenţiale. Aceste persoane pun binele comun înaintea celui personal.

Alţii nu se căsătoresc pentru că doresc să se dedice în totalitate lui Dumnezeu, cum este cazul categoriilor enunţate mai sunt, privitor la viaţa consacrată şi la preoţie.

Apostolul Paul are cuvinte de încurajare pentru cei care doresc să aleagă acest statut special cu motivaţia slujirii mai eficiente.

Este adevărat că decizia de a nu te căsători este importantă şi nu trebuie luată nici cu uşurinţă, nici din cauza unor experienţe traumatizante din trecut. Celibatul nu trebuie să fie o răzbunare, ci bine motivat, sincer şi autentic.

În privinţa credinţei în Căsătorie, este de preferat ca o persoană credincioasă să ia în căsătorie o persoană tot credincioasă, pentru a se evita multe neplăceri care pot să apară din acest punct de vedere.

Apostolul Paul precizează în acest sens că orice persoană necăsătorită se poate căsători cu oricare altă persoană, la rândul ei necăsătorită, dar "numai în Domnul" (1Cor 7,39).

Este mai uşor pentru un credincios să convieţuiască cu un alt credincios, decât cu un necredincios, în speranţa că îl va face să creadă. De cele mai multe ori, persoana credincioasă eşuează în a mai crede şi ea. Sunt suficiente cazuri bine cunoscute. Le întâlnim deseori în jurul nostru.

Dumnezeu se implică în procesul alegerii unui partener în măsura în care este lăsat să o facă. Desigur că nu îţi aduce acasă persoana cu care trebuie să te căsătoreşti, nici nu scrie numele ei pe cer. Cu toate acestea, în general, cei care se căsătoresc uimesc deseori pe cei din jur prin asemănările care sunt între ei; fie fizice, fie spirituale, fie de altă natură.

În acest sens, pentru o alegere cât mai bună, de un real folos sunt promovarea activităţilor cu tinerii în cadrul Bisericii, organizarea de ore de rugăciune pentru viitoarele familii, organizarea de cateheze speciale pe marginea problemei familiei.

O dată căsătorit, nu este corect să-l acuzi pe Dumnezeu pentru decizia pe care ai luat-o fără el, adică împotriva anumitor principii creştine, chiar elementare.

Viaţa de căsătorie nu este asemenea descrierilor din romanele de dragoste care se găsesc la toate tarabele. Apostolul Paul ne spune că cei căsătoriţi au mai multe griji şi necazuri decât cei necăsătoriţi. Pentru ei slujirea are mai multe piedici. De multe ori, cei care se căsătoresc nu se aşteaptă la acestea. Este un întreg proces de schimbare şi ajustare la viaţa în doi şi apoi în trei, patru etc. Începi o viaţă de jertfire pentru binele celuilalt, de multe renunţări, uneori, de conflicte. Ispita mare este ca, în loc să lucrezi la armonia din familie, să îl faci pe Dumnezeu responsabil pentru toate acestea.

Dar ar fi şi nedrept dacă nu s-ar recunoaşte că a fi căsătorit înseamnă şi a avea pe cineva care să te completeze, care să lucreze la caracterul tău, care să îţi ofere sentimentul de valoare, care să te iubească necondiţionat, care să te facă să te simţi împlinit, cu care să nu ştii cum a trecut ziua, cu care să te rogi, să te încurajeze în momente dificile, cu care să poţi să plângi şi să râzi etc.

Pentru discuţii:

- Încercaţi să pătrundeţi în pedagogia lui Dumnezeu, atât cât vă permite Sfânta Scriptură şi explicaţi de ce nu l-a lăsat pe om ca să fie singur.
- Cum se explică celibatul în cazul celor pe care Dumnezeu îi cheamă la viaţa consacrată sau la preoţie?
- În ce mod se poate implica Dumnezeu într-o familie?
- În ce măsură este Dumnezeu vinovat pentru neînţelegerile dintr-o familie?
- Cum se explică faptul că cei care se căsătoresc, deşi uneori din colţuri diferite ale lumii, au anumite asemănări în comun?
- Cum pot contribui asociaţiile şi organizaţiile din Biserică la formarea noilor familii şi la binele lor?
- Încercaţi să puneţi pe o listă zece aspecte frumoase ale căsătoriei voastre şi zece care nu vă plac, apoi discutaţi-le.

» înapoi la cuprins «