» înapoi la cuprins «

Legământul Căsătoriei

Text biblic:

"Şi iată a doua faptă pe care o săvârşiţi: spălaţi cu lacrimi jertfelnicul Domnului, cu plânsete şi cu gemete, pentru că el nu mai priveşte la prinoase şi nu mai binevoieşte să le primească din mâinile voastre. Şi dacă veţi zice: «De ce?». Din cauză că Domnul a fost martor între tine şi femeia tinereţilor tale, faţă de care tu ai fost viclean, deşi ea era alături de tine şi femeia legământului tău. Oare nu i-a făcut el ca să fie o singură făptură cu trup şi suflet? Şi această făptură aflată la un loc, ce speră ea? Urmaşi de la Dumnezeu! Păstraţi-vă deci viaţa voastră; iar tu nu fi viclean cu femeia tinereţilor tale. Căci eu urăsc alungarea femeii, zice Domnul Dumnezeul lui Israel..." (Mal 2,13-15).

Magisteriu:

"Se poate prevedea că această învăţătură nu va fi primită uşor de întreaga lume; multe voci - amplificate prin mijloacele moderne de propagandă - se opun glasului Bisericii. Aceasta, la drept vorbind nu se miră că este asemenea divinului său fondator «un semn de împotrivire». Cu toate acestea ea nu încetează de a proclama, cu umilinţă şi fermitate, întreaga lege morală, atât cea naturală cât şi cea evanghelică. Nu Biserica a creat această lege şi nu ar putea deci să dispună de ea după bunul plac; ea e numai depozitara şi interpreta legii şi nu va putea vreodată să declare permis un lucru, căci aceasta ar însemna o împotrivire profundă faţă de binele adevărat al omului. Apărând morala conjugală în totalitatea sa, Biserica ştie că ea contribuie la instaurarea unei civilizaţii cu adevărat umane; ea angajează omul să nu abdice de la responsabilitatea sa şi să nu se lase pe seama mijloacelor tehnice; ea apără prin aceasta însăşi demnitatea soţilor. Fidelă învăţăturii şi exemplului Mântuitorului, ea se arată prietena sinceră şi dezinteresată a oamenilor pe care vrea să-i ajute, încă din timpul călătoriei lor pământeşti "să participe ca fii la viaţa Dumnezeului viu, Tată al tuturor oamenilor" (Enciclica Humanae vitae, 18).

Punct de plecare:

Dumnezeu este cel care uneşte bărbatul cu femeia în sacramentul Căsătoriei. Ca atare, legământul dintre cei doi este în acelaşi timp divin, pentru că este încheiat de Dumnezeu şi uman, pentru că este încheiat între doi oameni.

Conţinut:

Am propus o descriere a familiei după cum urmează:

Familia, în planul voit de Dumnezeu este formată dintr-un bărbat şi o femeie, sinceri şi fideli unul faţă de celălalt şi credincioşi lui Dumnezeu, uniţi pe viaţă din dragoste, prin legământul sfânt al Căsătoriei şi care împlinesc bucuroşi rolul şi voinţa lui Dumnezeu pentru ei.

După ce am înţeles raţiunile biblice pentru care Căsătoria este pe viaţă, vom vedea ce rol joacă legământul Căsătoriei în viaţa de familie. Pentru aceasta vom privi spre Dumnezeu, ca spre cel care este Dumnezeul legământului. Apoi vom vedea că, fiind după chipul şi asemănarea lui, şi noi, oamenii, funcţionăm bine pe bază de legământ.

Din primele capitole ale cărţii Genezei, observăm că Dumnezeu foloseşte legământul ca mod de a intra în relaţie cu oamenii. Astfel, observăm o promisiune iniţială făcută lui Adam: Sămânţa femeii (Isus Cristos) va elibera omenirea de sub stăpânirea Satanei: "Duşmănie voi pune între tine şi între femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei; aceasta îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei întinde curse călcâiului ei" (Gen 3,15).

După potop, Dumnezeu a făcut un legământ cu Noe şi a promis că lumea nu va mai fi distrusă prin apă: "Şi închei acest legământ cu voi, că nu voi mai pierde omenirea cu apele potopului şi nu va mai fi potop care să pustiască pământul" (Gen 9,11).

Este asigurat astfel cadrul pentru continuarea împlinirii promisiunii de la început.

Un alt legământ îl face cu Abraham, căruia îi promite un popor mare, din care va veni mântuirea pentru popoare: "Eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi face cunoscut numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare" (Gen 12,2). Şi ce este acest izvor de binecuvântare, dacă nu, Mesia, Mântuitorul, izvorul tuturor binecuvântărilor!

În cadrul acestei promisiuni înţelegem solemnitatea cu care Dumnezeu încheie un legământ, necondiţionat, precum cel cu Abraham.

Textul din cartea Genezei 15,8-18 este deosebit de emoţionant; Dumnezeu i-a spus lui Abraham să ia nişte animale şi păsări pe care să le despice în două. După obiceiul vremii, părţile implicate în legământ treceau printre animalele despicate, mărturisind că sunt dispuşi să li se întâmple şi lor asemenea acelor animale dacă nu vor ţine legământul. După promisiunile făcute, Dumnezeu a trecut printre animalele despicate, ca o garanţie pentru Abraham că el este credincios în cuvântul dat.

Prin legământul încheiat la muntele Sinai cu poporul lui Israel (Ex 20), Dumnezeu a fost şi mai concret în termenii legământului: Mesia va fi din poporul Israel.

Mai târziu, Dumnezeu a încheiat un legământ cu David (2Sam 7,8-16), prin care îi promite o dinastie din care se va naşte Mesia, Împăratul.

Toate aceste legăminte au fost pregătitoare pentru legământul nou şi definitiv, care a fost prevestit de profetul Ieremia (cf. Ier 31,31-34) şi încheiat în persoana lui Isus Cristos (cf. Mt 26,26-29), explicat şi mai bine de către apostolul Paul în Scrisoarea către Evrei (cf. Evr 8,6-13.10,15-17).

Omul este invitat să se asemene cu Creatorul său, atât în relaţii sănătoase, pe care să le aibă în cadrul familiei, cât şi prin seriozitatea relaţiilor, încheiate pe bază de legământ. A încheia un legământ nu este un act de slăbiciune, ci de demnitate. Persoana care încheie un legământ arată că ia în serios cuvântul dat, ia în serios persoana celuilalt, şi cel mai important, îl ia în serios pe Dumnezeu, în faţa căruia este încheiat legământul.

Legământul Căsătoriei este încheiat între două persoane, dar în faţa lui Dumnezeu. Primul martor, ca şi artizanul legământului dintre cei doi este Dumnezeu. El este garantul legământului. Datorită acestui fapt, împlinirea lui aduce cu sine binecuvântare din partea lui Dumnezeu, în caz contrar, cei doi se exclud de la binecuvântare.

Dumnezeu urăşte ruperea unui asemenea legământ. Exemple avem în Vechiul Testament: alungarea din paradis, potopul, robia poporului ales etc.

El nu acceptă întreruperea lui, decât la moartea unei părţi. Tocmai de aceea, o recăsătorie încheiată cât timp un legământ conjugal este încă valabil se numeşte desfrânare.

Dumnezeu acceptă în cadrul legământului făcut o altă persoană, numai dacă una dintre cele două a murit.

Frumuseţea legământului constă în faptul că, dacă doi soţi doresc să ţină legământul, îl au ca şi călăuză pe Dumnezeu cu resursele lui inepuizabile. Totul depinde de relaţia lor cu Dumnezeu şi între ei. Dacă soţii, în credinţă, acceptă legământul, trăindu-l totdeauna ca pe un moment de sărbătoare, au toate şansele să fie fericiţi în căsătorie.

Astfel, legământul Căsătoriei nu este o piedică pentru soţi, nici o limitare a libertăţii lor, nici o lege care îi ţine împreună în ciuda voinţei lor, ci cadrul în care operează puterea lui Dumnezeu în familia lor.

Pentru discuţii:

- Care este modalitatea prin care Dumnezeu a ales să reglementeze relaţiile lui cu oamenii? Enumără legămintele lui Dumnezeu din Vechiul Testament.
- Enumeraţi câteva din momentele în care Dumnezeu încheie un legământ cu oamenii şi discutaţi-le.
- La ce se referă legământul nou şi definitiv? De cine este încheiat şi în ce constă?
- Care sunt părţile implicate în cazul legământului Căsătoriei?
- Cum vă simţiţi în viaţa de familie ştiind că la baza ei stă un legământ încheiat în faţa lui Dumnezeu?
- Care este motivul pentru care căsătoria religioasă trebuie făcută în biserică, în faţa altarului?
- Cum staţi la capitolul "promisiuni împlinite"?

» înapoi la cuprins «