Lumina Creștinului


citește on-line
Lumina Creștinului
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală


 CATEHEZE: ANUL SFINTEI SCRIPTURI (III) 

» înapoi la cuprins «

Introducere

Când eram mici, am fost învățați să mergem. Cât de lung este drumul pe care l-am parcurs de când am început să mergem!

Întreaga viață este un drum.

Fiecare an care începe e ca și cum ne-am afla iarăși pe cale pentru o nouă etapă și un nou obiectiv de atins: să devenim mai buni, să ne bucurăm mai mult de viață, să știm să depășim micile sau marile neplăceri care ne însoțesc, să descoperim multe lucruri noi, să ne facem noi prieteni, să ne asumăm alte și alte responsabilități.

Anul acesta vom parcurge o altă porțiune de drum împreună, siguri fiind că tot împreună am întâlnit pe drumul nostru un tovarăș de drum de care nu ne mai putem lipsi: Isus din Nazaret. El va fi de data aceasta ghidul călătoriei noastre. Fiecare pasaj evanghelic care duminică de duminică ni se va propune spre meditare îl vom considera un popas pe cale, un moment de apropiere, poate chiar un scurt timp de joacă, dar mai ales va fi un mod prin care el însuși va vorbi despre sine, despre noi, despre viață!

Catehezele de față propun tocmai un astfel de itinerar. Inspirate din textele evanghelice duminicale (mai puțin duminicile din vacanțele copiilor) prezintă și sugerează o lectură de aprofundare și de meditație, care să găsească aplicație în viața imediată a copiilor.

Însuși titlul fiecărei cateheze în parte este o sugestie pentru tema întâlnirii catehetice. După o scurtă explicație sau prezentare a textelor evanghelice, cu scopul de a face o mică lumină asupra personajelor din text, îndeosebi Isus, într-o situație concretă, apare și ucenicul (noi) care e în relație directă cu Isus.

Propunerea de lucru, elaborată și propusă, vrea să dea posibilitatea unei legături dintre cuvânt și viață, experiența nouă a evangheliei cu experiența reală din viața copilului.

Bineînțeles, acest material nu e decât un instrument care vine în ajutorul activităților parohiale, un instrument care să ajute nu să înlocuiască efortul creativ necesar catehezei.

Știm toți că a educa este o artă; implică direct pe cel care o exercită. Implică o cunoaștere a valorilor ce trebuie transmise, dar și identificarea unui "drum just, corect" prin care să poată face acest lucru.

Catehezele de față dezvăluie câteva din secretele acestei arte. Consideră acțiunea catehetului ca pe un "a merge împreună", un "a merge spre". Vede întâlnirea catehetică drept un "act de raport și de interschimb". Se adresează animatorului de copii pentru a scoate în evidență condițiile subiective și obiective care fac validă și productivă acțiunea vestirii și a educației la credință. Se ocupă în mod precis de metodologie și de didactică. Îl ajută pe catehet să identifice "drumul just" pentru a scoate la suprafață potențialul copilului. Oferă apoi instrumente pentru a elabora itinerare concrete, îl conduce de mână: trezește întreaga sa creativitate ca să poată vesti evanghelia, să-i ajute interiorizarea, reexprimarea în viața de zi cu zi.

» înapoi la cuprins «



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat