Lumina Creștinului


citește on-line
Lumina Creștinului
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală


 CATEHEZE: ANUL SFINTEI SCRIPTURI (III) 

» înapoi la cuprins «

Al patrulea pas: Împărăția. În lume, dar nu ai lumii

Cuvântul

"Împărăția cerurilor este asemenea cu o comoară ascunsă într-un ogor pe care un om găsind-o, o ascunde din nou și, cuprins de bucurie, se duce și vinde tot ce are și cumpără ogorul acela" (Mt 13,44).

Dorința

A-i ajuta pe tineri să descopere că împărăția lui Dumnezeu este "aici și acum", adică este prezentă în viața noastră.

Dialogul

De câte ori uitându-ne în jurul nostru, privind la televizor, citind ziarele, ascultând pe unii oameni, ne întrebăm: Dar Dumnezeu unde este? Unde sunt semnele prezenței sale?

Parabola ne amintește că împărăția lui Dumnezeu este prezentă, dar este ascunsă în existența noastră. Omul, însă, preferă, uneori, să locuiască în împărății diferite, pe care să le construiască el, asupra cărora se simte el însuși stăpân. Însă Dumnezeu continuă să locuiască în istoria omului și să se descopere prin diferite semne. Împărăția lui Dumnezeu există și crește independent de noi, dar Dumnezeu ne cere să o recunoaștem ca izvor al bucuriei noastre.

Dar, de fapt, ce este împărăția lui Dumnezeu? Nu este ușor de explicat. Însuși Cristos folosește diferite imagini pentru a vorbi despre aceasta: un om care a semănat sămânță bună, un grăunte de muștar, drojdie în aluat, o perlă de mare valoare, un năvod aruncat în mare... (Mt 13). Prin aceste imagini Cristos ne spune că împărăția lui Dumnezeu este în prin rând un dar, pretinde o decizie în favoarea sa și implică convertirea; cere să fim vigilenți, în așteptare; cere să căutăm mereu semne ale prezenței și acțiunii lui Dumnezeu care transformă istoria omului. Împărăția lui Dumnezeu este revelarea lui Dumnezeu care ne iubește, cu o iubire pe care o putem simți de pe acum, nu doar în veșnicie; este o descoperire a faptului că omul nu este condamnat la moarte, chiar dacă este mereu înclinat spre aceasta și tocmai de aceea are nevoie de convertire; este manifestarea lui Cristos, care face să apară speranța acolo unde este disperare, bucuria acolo unde este tristețe, mulțumirea acolo unde este nemulțumire.

Trăirea

Călătorie prin împărăție

Activitatea are ca scop să-i stimuleze să se întrebe în ceea ce privește modul lor de a vedea lumea și dacă acest mod se potrivește criteriilor umane sau celor divine. Prin citirea unor titluri sau chiar articole din ziare, tinerii pot fi invitați să descopere semne ale prezenței lui Dumnezeu în realitatea care îi înconjoară. Reflecția poate fi stimulată și de următoarele întrebări: Am găsit în articole, printre evenimente, semne ale prezenței lui Dumnezeu? Suntem capabili să privim istoria cu ochii lui Dumnezeu? Analizând lumea de astăzi suntem animați de optimism sau încercați de pesimism?

"Viața e unică, ia-o în serios!

Viața e frumusețe, admir-o!

Viața e bucurie, gust-o din plin!

Viața e un vis, transformă-l în realitate!

Viața e o sfidare, înfrunt-o!

Viața e o datorie, împlinește-o!

Viața e un joc, joacă-l!

Viața e prețioasă, ai grijă de ea!

Viața e o bogăție, păzește-o!

Viața e dragoste, bucură-te de ea!

Viața e un mister, încearcă să-l pătrunzi!

Viața e o promisiune, n-o lăsa neîmplinită!

Viața e tristețe, treci peste ea!

Viața e un imn, cântă-l!

Viața e o luptă, accept-o!

Viața e o tragedie, fii tare!

Viața e o aventură, îndrăznește să ți-o asumi!

Viața e fericire, fii astfel încât să o meriți!

Viața este viață! Ocrotește-o!" (Maica Tereza de Calcutta).

» înapoi la cuprins «



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat