» înapoi la cuprins «

Iob şi soţia sa: încercarea bolii

(Iob 2)

Iubirea mai întâi visează, apoi se angajează, deci speră. Visează, se angajează, speră mereu la fericire. Fericirea conjugală este visată de îndrăgostiţi, căutată de soţi, sperată chiar şi atunci - şi mai ales atunci - când circumstanţele vieţii schimbă binele în rău. Acesta din urmă se anunţă atunci când apare durerea. Diverse sunt glasurile durerii care provin atât din trup, cât şi din spirit. Durerea bolii se prezintă ca un zgomot dizgraţiat care pare să distrugă sunetul dulce al armoniei iubirii. Boala care loveşte pe unul dintre cei doi nu este un pericol doar pentru viaţa celui care se îmbolnăveşte, dar este o ameninţare pentru viaţa de cuplu. Există spaţiu pentru boală în căsătorie? Iubirea poate să accepte durerea? Sau poate numai să se teamă de ea, să o îndure, să rămână învinsă? Diferitele reacţii ale lui Iob şi ale soţiei lui ne spun ce se poate întâmpla în viaţa de cuplu atunci când boala intră în casă.

"Satana a plecat dinaintea Domnului. Apoi a lovit pe Iob cu o bubă rea din talpa piciorului până în creştetul capului. Şi Iob a luat un ciob să se scarpine şi a şezut pe cenuşă. Nevastă-sa i-a zis: «Tu rămâi neclintit în neprihănirea ta! Binecuvântează-l pe Dumnezeu, şi mori!» Dar Iob i-a răspuns: «Vorbeşti ca o femeie nebună. Ce! primim de la Dumnezeu binele, şi să nu primim şi răul?» În toate acestea, Iob n-a păcătuit deloc cu buzele lui" (Iob 2,7-10).

Boala sapă în viaţa cuplului până ce descoperă întrebarea cea mai des întâlnită: de ce există răul? Suferinţa, mult mai repede decât fericirea împleteşte întrebarea despre rău cu întrebarea despre Dumnezeu. Bărbatul şi femeia nu sunt făcuţi pentru a suferi şi, acolo unde suferă se întreabă cine este responsabil. Dacă responsabilitatea nu este a oamenilor - iar boala se prezintă adesea fără vina cuiva - nu rămâne decât să i-o imputăm lui Dumnezeu. Aşa face soţia lui Iob care, considerându-l pe Dumnezeu dacă nu cauza relelor soţului, cu siguranţă cel care nu face nimic pentru a-l vindeca, sfârşeşte prin a se lua de însăşi resemnarea soţului. Iob reacţionează, dar nu pentru că are răspunsul la întrebarea de unde vine răul, ci pentru că intuieşte că Dumnezeu nu poate să fie identificat cu un călău: de la Dumnezeu omul primeşte şi binele. Ştim că Iob nu va ajunge la capătul misterului lui Dumnezeu, pe care numai Isus, îndepărtând orice ambiguitate posibilă, îl va descoperi ca fiind un Tată bun. Şi totuşi, povestea lui Iob şi a soţiei sale arată cum drama bolii nu poate fi rezolvată în interiorul cuplului. Bărbatului şi femeii le lipseşte răspunsul la întrebarea despre existenţa răului. Şi acest lucru lipseşte atât în cazul că ne revoltăm în faţa bolii, aşa cum face soţia lui Iob, cât şi în cazul că se acceptă boala, cum este cazul soţului ei. Mânia, care adesea însoţeşte boala, nu se datorează atât faptului că se suferă, cât mai ales pentru faptul că nu se înţelege de ce trebuie să sufere. Diferit de modul cum gândim astăzi, obişnuiţi cum suntem să delegăm boala medicului sau spitalelor, boala nu este numai o daună fizică ce trebuie reparată, ci o întrebare omenească la care trebuie să dăm răspuns. Dar tocmai aici boala prezintă aspectul său cel mai înşelător: bărbaţii şi femeile nu au răspuns în faţa bolii. Întrebarea depăşeşte orizontul uman şi ajunge la Dumnezeu. Aceeaşi întrebare poate totuşi să asume un ton diferit pe care soţia lui Iob, precum şi el însuşi, ne-au arătat: în gura celei dintâi întrebarea devine acuză adusă lui Dumnezeu, în gura lui Iob devine invocare. Boala o face pe soţia lui Iob să-i închidă uşa lui Dumnezeu, pe Iob îl face să o ţină deschisă. Cu alte cuvinte, boala este pentru acest cuplu, şi probabil pentru orice cuplu care a cunoscut-o, momentul în care intră în joc necredinţa sau credinţa în Dumnezeu. A recunoaşte că boala nu este numai ceea ce trebuie combătut cu mijloace ale medicinei sau cu propriile forţe, nu este cu siguranţă suficient pentru ca un cuplu să o poată trăi fără probleme: totuşi este primul pas pentru a descoperi că în boală nu suntem singuri cu propriile întrebări, ci este cineva căruia putem să ne adresăm.

» înapoi la cuprins «