2. Noul Testament

Capitolul V din Dei Verbum este dedicat Noului Testament. La început este evidenţiată valoarea deosebită a Noului Testament: Cuvântul lui Dumnezeu... se înfăţişează şi îşi arată în mod eminent forţa în scrierile Noului Testament (nr. 17). Această valoare deosebită se datorează calităţii unice a revelaţiei pe care am primit-o prin Isus Cristos: Dar acest mister nu a fost dezvăluit generaţiilor anterioare aşa cum a fost revelat acum sfinţilor săi apostoli şi proroci, în Duhul Sfânt, ca aceştia să vestească evanghelia, să trezească în lume credinţa în Isus, Cristos şi Domn, şi să adune Biserica. Scrierile Noului Testament sunt o mărturie perpetuă şi dumnezeiască a tuturor acestor lucruri (nr. 17).

Punctul crucial al dezbaterii conciliare îl constituie afirmarea apostolicităţii şi dimensiunii istorice a evangheliilor. Împotriva tendinţelor de a plasa formarea şi redactarea celor patru evanghelii într-o epocă mai târzie, conciliul afirmă originea apostolică a evangheliilor după Matei, Marcu, Luca şi Ioan: Biserica, întotdeauna şi pretutindeni, a afirmat şi afirmă că cele patru Evanghelii sunt de origine apostolică. Ceea ce apostolii au propovăduit din porunca lui Cristos ne-au transmis apoi ei înşişi şi oameni din apropierea apostolilor, sub inspiraţia Duhului Sfânt, în scrieri ce constituie temelia credinţei, şi anume în Evanghelia în patru forme, după Matei, Marcu, Luca şi Ioan (nr. 18).

Este subliniat apoi adevărul conţinuturilor evangheliilor: Sfânta maică Biserica a afirmat şi afirmă cu tărie şi cu toată statornicia că cele patru Evanghelii amintite, a căror istoricitate o susţine fără şovăire, transmit fidel ceea ce Isus, Fiul lui Dumnezeu, trăind printre oameni, a făptuit şi a învăţat realmente, pentru mântuirea lor veşnică, până în ziua în care a fost înălţat la cer (nr. 19).

O altă afirmaţie importantă a conciliului este cea referitoare la cantitatea de informaţii pe care le găsim în evanghelii. Este sigur că evangheliile nu au înregistrat tot ce a făcut şi a spus Isus în timpul activităţii sale publice, ci numai o parte, considerată probabil esenţială de către evanghelişti: Autorii sacri au scris cele patru Evanghelii alegând anumite lucruri din mulţimea acelora care erau transmise fie oral, fie deja în scris, integrându-le pe altele într-o sinteză sau expunându-le în funcţie de situaţia Bisericilor, în sfârşit păstrând forma unei vestiri, însă mereu astfel încât să ne comunice lucruri adevărate şi autentice despre Isus (nr. 19).

Ultimul paragraf din cap. V vorbeşte despre celelalte scrieri din Noul Testament, respectiv scrisorile sfântului Paul şi celelalte scrieri apostolice, scrieri prin care, după planul înţelept al lui Dumnezeu, se întăresc cele spuse despre Cristos Domnul, se pune tot mai bine în lumină învăţătura lui autentică, se vesteşte puterea mântuitoare a dumnezeieştii lucrări a lui Cristos, se povestesc începuturile Bisericii şi minunata ei răspândire şi se prevesteşte împlinirea ei în glorie (nr. 20).

» înapoi la cuprins «