Lumina Creștinului


citește on-line
Lumina Creștinului
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală


 CATEHEZE: ANUL SFINTEI SCRIPTURI (II) 

Ștefan

Profil general

Ștefan face parte din rândul primilor șapte diaconi ai Bisericii. Faptele Apostolilor îl caracterizează ca fiind "plin de har și de putere, săvârșind minuni și semne mari în popor" (Fap 6,8).

Face parte in comunitatea creștină din Ierusalim. Fiind iudeo-elenist, poate fi văzut mai degrabă cu cei din neamul său, decât cu evreii. Din caracterizările făcute de Faptele Apostolilor, rezultă că Ștefan deține bine arta organizării, a administrației și mai ales cea a cuvântului. Îl ajută în acest sens și formația sa elenistă. Mai presus însă de darurile lumești, prin el vorbește și acționează puterea Duhului Sfânt. De multe ori apar diverse conflicte între cei care erau adepții iudaismului pur și dur, între fariseii oportuniști și noua credință, instituită de Isus Cristos și trăită acum de apostoli și de o parte a iudeilor. Acestor conflicte, Ștefan le face față luminat de înțelepciunea Duhului Sfânt.

Ales diacon pentru a sluji la mese, Ștefan, depășește imediat sfera slujirii și, asemenea apostolilor, apără și propune în același timp cuvântul lui Dumnezeu. Nimeni nu-i poate sta împotrivă.

Dintr-o controversă la nivel intelectual, adversari trec imediat la învinuiri nedrepte. Este acuzat de blasfemie. "L-am auzit pe acesta rostind cuvinte de blasfemie împotriva lui Moise și împotriva lui Dumnezeu" (Fap 6,11). Învinuirilor urmează prezentarea lui în fața sinedriului. Aici sunt aduși martori falși, care continuă să-l acuze de blasfemie împotriva templului și a legii. Cu toții aveau însă să vadă în fața lor, nu un blasfemator, ci "fața lui era ca aceea a unui înger" (Fap 1,15).

Profitând de prezența sinedriului și a unei mari părți din popor, Ștefan ține un discurs începând cu chemarea lui Abraham și terminând cu uciderea lui Isus Cristos, acuzându-i pe cei prezenți de încăpățânare, că au inimile și urechile păgâne și că se împotrivesc Duhului Sfânt. De fapt, după cum conclude Ștefan: "Așa au fost părinții voștri, așa sunteți și voi!" (Fap 7,51). Ei nu făceau altceva decât să continue obiceiul părinților de a trăi departe de legea lui Dumnezeu și de promisiunile pe care le făcuse prin patriarhi și prin profeți.

Furia evreilor era din ce în ce mai mare. Nu puteau suporta să fie învinuiți asupra încălcării propriei legi. În fața furiei lor, are privilegiul să vadă "gloria lui Dumnezeu și pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu" (Fap 7,55), ceea ce îi irită și mai tare.

Furia însă a mers până la violența fizică. Și-au astupat urechile și s-au năpustit asupra lui. L-au scos afară din cetate și au aruncat cu pietre asupra lui. Toți cei care au făcut acest lucru, și-au pus hainele la picioarele unui oarecare Saul din Tars, care, mai târziu, va deveni marele apostol al neamurilor, sfântul Paul.

Ca și Isus pe cruce, lovit din toate părțile de pietrele necruțătoare, Ștefan se roagă pentru cei care vor să-l ucidă: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!" (Fap 7,60). Apoi a adormit în Domnul. Uciderea lui, coincide cu începutul unei mari prigoane asupra creștinilor din Ierusalim, apoi și asupra celor din afara lui.

Câțiva oameni evlavioși au luat trupul lui Ștefan și l-au înmormântat. Avea să devină astfel primul martir al Bisericii creștine.

Obiectiv

Trăirea credinței cu prețul oricărei jertfe.

Învățătură

Ceea ce se întâmplă în cazul lui Ștefan este prima confruntare între vechiul iudaism și noul creștinism. Acesta din urmă pare să se desprindă dureros de primul, în timp ce primul stă în continuare închis.

Isus Cristos, prin patima și moartea sa, trasa o linie clară Bisericii. Pentru a ajunge în glorie, una singură este calea: cea a suferinței. Vestirea evangheliei, creșterea Bisericii, nu puteau să se facă fără sacrificii. Uciderea lui Ștefan este începutul unui lung șir de prigoane, de două mii de ani de prigoane, un șir care va dura atâta timp cât va dura Biserica. Ștefan este un prim exemplu. La fel vor trebui să-și apere credința toți cei care cred cu adevărat. "Dacă pe mine m-au prigonit și pe voi vă vor prigoni, avea să anticipe Isus (In 15,20). Nimic nu este întâmplător; nici candidatul la martiriu, nici martirizanții. Martiriul va face să crească Biserica. "Sângele martirilor, sămânța creștinilor", avea să afirme sfântul Ciprian.

Credința este un dar divin. Intrarea în posesia lui, precum și păstrarea lui, implică efort.

Logica lui Isus Cristos nu are nimic de-a face cu cea a oamenilor. Obrazul îndreptat spre cel care a lovit anterior, cămașa dată celui care a luat-o mai înainte și tunica, împărăția cerurilor dată celor săraci cu duhul și celor persecutați pentru dreptate, consolarea celor care plâng, moștenirea pământului de către cei blânzi, săturarea celor flămânzi și însetați de dreptate, vederea lui Dumnezeu doar de către cei cu inima curată, pare prea mult pentru iudeii care s-au obișnuit cu formalismul legii.

Linia e clară și sigură, iar Isus este sigur de ceea ce a propus și a ales: "Fericiți sunteți când vă vor insulta, vă vor persecuta și, mințind, vor spune împotriva voastră tot răul din cauza mea. Bucurați-vă și tresăltați de veselie, căci răsplata voastră mare este în ceruri..." (Mt 5,11-12).

Practic

- Privit în contextul celor două mii de ani de creștinism, cum poate fi considerat martiriul sfântului Ștefan?

- Analizând (Fap 6-7), care credeți că a fost motivul pentru care a fost ucis Ștefan cu pietre?

- Căutați câteva asemănări între martiriul lui Ștefan și jertfa lui Isus Cristos de pe cruce.

- Care considerați că este motivul pentru care Isus Cristos a fixat pentru Biserică modalitate de acces spre împărăția lui Dumnezeu, sacrificiul, jertfa, efortul, martiriul etc.?

- Cine este cel care dă putere în încercări, conform promisiunii lui Isus Cristos?

- Ce așteaptă astăzi Cristos de la creștini?

Texte de referință

"Nu este bine ca noi să lăsăm la o parte cuvântul lui Dumnezeu pentru a sluji la mese. De aceea, fraților, căutați dintre voi șapte bărbați cu nume bun, plini de duh și înțelepciune, pe care să-i rânduim pentru această slujire. Iar noi vom stărui în rugăciune și în slujirea cuvântului. Și a plăcut cuvântul acesta întregii adunări și l-au ales pe Ștefan, bărbat plin de credință și de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmenas și pe Nicolae, prozelit din Antiohia. Pe aceștia i-au adus înaintea apostolilor care, după ce s-au rugat, și-au pus mâinile asupra lor... Ștefan, plin de har și de putere, săvârșea minuni și semne mari în popor. Dar s-au ridicat unii din sinagoga numită a liberților, a cirenienilor, a alexandrinilor și a celor din Cilicia și Asia, și au început o controversă cu Ștefan, dar nu puteau ține piept înțelepciunii și duhului cu care vorbea" (Fap 6,2-6.8-10)

"Dar el, plin de Duhul Sfânt, cu ochii îndreptați spre cer, a văzut gloria lui Dumnezeu și pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu și a zis: «Iată! Văd cerurile deschise și pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu». Atunci ei, strigând cât îi ținea gura, și-au astupat urechile și s-au năpustit împreună asupra lui și, scoțându-l afară din cetate, aruncau cu pietre asupra lui. Martorii și-au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saul. Și în timp ce îl loveau cu pietre, Ștefan a strigat zicând: «Doamne, Isuse, primește sufletul meu». Apoi, căzând în genunchi, a strigat cu glas puternic: «Doamne, nu le socoti păcatul acesta» și, spunând aceasta, a adormit" (Fap 7,55-60).

Rugăciune

Doamne, Isuse Cristoase, tu l-ai ales pe Ștefan să fie primul martir al credinței. De-a lungul secolelor ne-ai arătat că aceasta este calea Bisericii, aceasta este calea noastră. Dă-ne tărie când credința ne este pusă la încercare și curaj în clipa morții. Amin.

» înapoi la cuprins «



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat