Ştefan

Profil general

Ştefan face parte din rândul primilor şapte diaconi ai Bisericii. Faptele Apostolilor îl caracterizează ca fiind "plin de har şi de putere, săvârşind minuni şi semne mari în popor" (Fap 6,8).

Face parte in comunitatea creştină din Ierusalim. Fiind iudeo-elenist, poate fi văzut mai degrabă cu cei din neamul său, decât cu evreii. Din caracterizările făcute de Faptele Apostolilor, rezultă că Ştefan deţine bine arta organizării, a administraţiei şi mai ales cea a cuvântului. Îl ajută în acest sens şi formaţia sa elenistă. Mai presus însă de darurile lumeşti, prin el vorbeşte şi acţionează puterea Duhului Sfânt. De multe ori apar diverse conflicte între cei care erau adepţii iudaismului pur şi dur, între fariseii oportunişti şi noua credinţă, instituită de Isus Cristos şi trăită acum de apostoli şi de o parte a iudeilor. Acestor conflicte, Ştefan le face faţă luminat de înţelepciunea Duhului Sfânt.

Ales diacon pentru a sluji la mese, Ştefan, depăşeşte imediat sfera slujirii şi, asemenea apostolilor, apără şi propune în acelaşi timp cuvântul lui Dumnezeu. Nimeni nu-i poate sta împotrivă.

Dintr-o controversă la nivel intelectual, adversari trec imediat la învinuiri nedrepte. Este acuzat de blasfemie. "L-am auzit pe acesta rostind cuvinte de blasfemie împotriva lui Moise şi împotriva lui Dumnezeu" (Fap 6,11). Învinuirilor urmează prezentarea lui în faţa sinedriului. Aici sunt aduşi martori falşi, care continuă să-l acuze de blasfemie împotriva templului şi a legii. Cu toţii aveau însă să vadă în faţa lor, nu un blasfemator, ci "faţa lui era ca aceea a unui înger" (Fap 1,15).

Profitând de prezenţa sinedriului şi a unei mari părţi din popor, Ştefan ţine un discurs începând cu chemarea lui Abraham şi terminând cu uciderea lui Isus Cristos, acuzându-i pe cei prezenţi de încăpăţânare, că au inimile şi urechile păgâne şi că se împotrivesc Duhului Sfânt. De fapt, după cum conclude Ştefan: "Aşa au fost părinţii voştri, aşa sunteţi şi voi!" (Fap 7,51). Ei nu făceau altceva decât să continue obiceiul părinţilor de a trăi departe de legea lui Dumnezeu şi de promisiunile pe care le făcuse prin patriarhi şi prin profeţi.

Furia evreilor era din ce în ce mai mare. Nu puteau suporta să fie învinuiţi asupra încălcării propriei legi. În faţa furiei lor, are privilegiul să vadă "gloria lui Dumnezeu şi pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu" (Fap 7,55), ceea ce îi irită şi mai tare.

Furia însă a mers până la violenţa fizică. Şi-au astupat urechile şi s-au năpustit asupra lui. L-au scos afară din cetate şi au aruncat cu pietre asupra lui. Toţi cei care au făcut acest lucru, şi-au pus hainele la picioarele unui oarecare Saul din Tars, care, mai târziu, va deveni marele apostol al neamurilor, sfântul Paul.

Ca şi Isus pe cruce, lovit din toate părţile de pietrele necruţătoare, Ştefan se roagă pentru cei care vor să-l ucidă: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta!" (Fap 7,60). Apoi a adormit în Domnul. Uciderea lui, coincide cu începutul unei mari prigoane asupra creştinilor din Ierusalim, apoi şi asupra celor din afara lui.

Câţiva oameni evlavioşi au luat trupul lui Ştefan şi l-au înmormântat. Avea să devină astfel primul martir al Bisericii creştine.

Obiectiv

Trăirea credinţei cu preţul oricărei jertfe.

Învăţătură

Ceea ce se întâmplă în cazul lui Ştefan este prima confruntare între vechiul iudaism şi noul creştinism. Acesta din urmă pare să se desprindă dureros de primul, în timp ce primul stă în continuare închis.

Isus Cristos, prin patima şi moartea sa, trasa o linie clară Bisericii. Pentru a ajunge în glorie, una singură este calea: cea a suferinţei. Vestirea evangheliei, creşterea Bisericii, nu puteau să se facă fără sacrificii. Uciderea lui Ştefan este începutul unui lung şir de prigoane, de două mii de ani de prigoane, un şir care va dura atâta timp cât va dura Biserica. Ştefan este un prim exemplu. La fel vor trebui să-şi apere credinţa toţi cei care cred cu adevărat. "Dacă pe mine m-au prigonit şi pe voi vă vor prigoni, avea să anticipe Isus (In 15,20). Nimic nu este întâmplător; nici candidatul la martiriu, nici martirizanţii. Martiriul va face să crească Biserica. "Sângele martirilor, sămânţa creştinilor", avea să afirme sfântul Ciprian.

Credinţa este un dar divin. Intrarea în posesia lui, precum şi păstrarea lui, implică efort.

Logica lui Isus Cristos nu are nimic de-a face cu cea a oamenilor. Obrazul îndreptat spre cel care a lovit anterior, cămaşa dată celui care a luat-o mai înainte şi tunica, împărăţia cerurilor dată celor săraci cu duhul şi celor persecutaţi pentru dreptate, consolarea celor care plâng, moştenirea pământului de către cei blânzi, săturarea celor flămânzi şi însetaţi de dreptate, vederea lui Dumnezeu doar de către cei cu inima curată, pare prea mult pentru iudeii care s-au obişnuit cu formalismul legii.

Linia e clară şi sigură, iar Isus este sigur de ceea ce a propus şi a ales: "Fericiţi sunteţi când vă vor insulta, vă vor persecuta şi, minţind, vor spune împotriva voastră tot răul din cauza mea. Bucuraţi-vă şi tresăltaţi de veselie, căci răsplata voastră mare este în ceruri..." (Mt 5,11-12).

Practic

- Privit în contextul celor două mii de ani de creştinism, cum poate fi considerat martiriul sfântului Ştefan?

- Analizând (Fap 6-7), care credeţi că a fost motivul pentru care a fost ucis Ştefan cu pietre?

- Căutaţi câteva asemănări între martiriul lui Ştefan şi jertfa lui Isus Cristos de pe cruce.

- Care consideraţi că este motivul pentru care Isus Cristos a fixat pentru Biserică modalitate de acces spre împărăţia lui Dumnezeu, sacrificiul, jertfa, efortul, martiriul etc.?

- Cine este cel care dă putere în încercări, conform promisiunii lui Isus Cristos?

- Ce aşteaptă astăzi Cristos de la creştini?

Texte de referinţă

"Nu este bine ca noi să lăsăm la o parte cuvântul lui Dumnezeu pentru a sluji la mese. De aceea, fraţilor, căutaţi dintre voi şapte bărbaţi cu nume bun, plini de duh şi înţelepciune, pe care să-i rânduim pentru această slujire. Iar noi vom stărui în rugăciune şi în slujirea cuvântului. Şi a plăcut cuvântul acesta întregii adunări şi l-au ales pe Ştefan, bărbat plin de credinţă şi de Duhul Sfânt, pe Filip, pe Prohor, pe Nicanor, pe Timon, pe Parmenas şi pe Nicolae, prozelit din Antiohia. Pe aceştia i-au adus înaintea apostolilor care, după ce s-au rugat, şi-au pus mâinile asupra lor... Ştefan, plin de har şi de putere, săvârşea minuni şi semne mari în popor. Dar s-au ridicat unii din sinagoga numită a liberţilor, a cirenienilor, a alexandrinilor şi a celor din Cilicia şi Asia, şi au început o controversă cu Ştefan, dar nu puteau ţine piept înţelepciunii şi duhului cu care vorbea" (Fap 6,2-6.8-10)

"Dar el, plin de Duhul Sfânt, cu ochii îndreptaţi spre cer, a văzut gloria lui Dumnezeu şi pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu şi a zis: «Iată! Văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând la dreapta lui Dumnezeu». Atunci ei, strigând cât îi ţinea gura, şi-au astupat urechile şi s-au năpustit împreună asupra lui şi, scoţându-l afară din cetate, aruncau cu pietre asupra lui. Martorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saul. Şi în timp ce îl loveau cu pietre, Ştefan a strigat zicând: «Doamne, Isuse, primeşte sufletul meu». Apoi, căzând în genunchi, a strigat cu glas puternic: «Doamne, nu le socoti păcatul acesta» şi, spunând aceasta, a adormit" (Fap 7,55-60).

Rugăciune

Doamne, Isuse Cristoase, tu l-ai ales pe Ştefan să fie primul martir al credinţei. De-a lungul secolelor ne-ai arătat că aceasta este calea Bisericii, aceasta este calea noastră. Dă-ne tărie când credinţa ne este pusă la încercare şi curaj în clipa morţii. Amin.

» înapoi la cuprins «