Barnaba

Profil general

Ca şi apostolul Paul, nici Barnaba nu face parte din rândul celor doisprezece, dar a lucrat deosebit de mult la răspândirea evangheliei în Biserica de la început. Conform sfântului Luca, "Iosif, numit de către apostoli Barnaba, care, tradus, înseamnă fiul mângâierii, un levit de loc din Cipru, vânzând un ogor pe care îl avea, a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor" (Fap 4,36). Nu este sigur dacă a făcut parte din rândul celor şaptezeci şi doi de ucenici pe care Isus i-a trimis să anunţe venirea sa, prin satele pe unde avea să treacă. Ceea ce este sigur, e că şi-a vândut ogorul pe care îl avea lângă Ierusalim, oferind suma obţinută apostolilor şi tinerei comunităţi.

Barnaba impresionează comunitatea apostolilor şi pe cea a Bisericii primare prin spiritul său conciliant, prin bunătatea şi simpatia care îl caracterizează. În acest sens, hotărât, convins şi necunoscând compromisul, este fără îndoială unul dintre capii de vază ai Bisericii.

Datorită acestor calităţi, Barnaba se bucură în rândul apostolilor, dar şi al credincioşilor de o mare stimă. Datorită lui, este acceptat Paul printre cei trimişi de apostoli să ducă vestea mântuirii. Dat fiind trecutul lui de persecutor al credinţei, Paul nu ar fi avut niciodată acces la vestirea evangheliei fără aportul lui Barnaba. El este cel care, cunoscând întâmplarea de pe drumul spre Damasc, ştiind schimbarea radicală care avusese loc, a garantat pentru Paul. În urma prezentării lui la apostoli, Paul a avut permisiunea să vorbească în numele lui Isus Cristos, începând chiar de la Ierusalim.

Barnaba este trimis împreună cu Paul la creştinii care locuiau în Iudeea, ducând cu ei ajutoare celor care aveau nevoie. Împlinindu-şi această misiune, au mers apoi la Antiohia, unde, Duhul Sfânt a avut un plan deosebit cu ei: "În timp ce slujeau lui Dumnezeu şi posteau, Duhul Sfânt le-a zis: «Puneţi-i deoparte pentru mine, pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrarea la care i-am chemat». Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece" (Fap 13,2-3). Concret, acesta este momentul în care, cei doi, încep în mod oficial munca de răspândire a evangheliei. De acum, misiunea unuia este legată de a celuilalt. Se vor despărţi doar după o perioadă destul de lungă de timp.

De la Antiohia, împreună cu Paul, Barnaba a coborât la Seleucia, şi de acolo s-a îmbarcat spre Cipru. Ajunşi la Salamina, au vestit cuvântul lui Dumnezeu în sinagogile iudeilor. Era şi Marcu împreună cu ei.

Plecând de la Pafos, au ajuns în Antiohia Pisidiei. Aici li s-a dat posibilitatea să vorbească în sinagogă. O sâmbătă mai târziu, mulţimea de iudei invidioasă, s-a ridicat şi a început să-i contrazică. Din cauza necredinţei lor, Paul, împreună cu Barnaba, au zis: "Vouă trebuia să vă fie vestit mai întâi cuvântul lui Dumnezeu, dar pentru că voi îl respingeţi şi nu vă consideraţi vrednici de viaţa veşnică, iată că ne întoarcem spre păgâni" (Fap 13,46).

Este momentul în care cei doi îşi încep în mod oficial apostolatul şi printre păgâni. La Listra au vindecat un olog din naştere, motiv pentru care, l-au identificat pe Barnaba ca fiind Zeus, iar pe Paul, Hermes. Cei doi au intervenit amintind că nu sunt decât slujitorii lui Isus Cristos, adevăratul Fiu al lui Dumnezeu.

Din cauza divergenţelor legate de tăierea împrejur, Paul cu Barnaba au coborât la Ierusalim, unde a avut loc primul conciliu, apoi au revenit la Antiohia, unde au rămas mai mult timp. Din cauza lui Marcu, Barnaba se desparte de Paul şi se îmbarcă spre Cipru. Este momentul în care despre Barnaba nu se mai ştie nimic. E posibil să fi fost ucis cu pietre şi înmormântat lângă Salamina.

Obiectiv

Umilinţă în tratarea şi vestirea cuvântului lui Dumnezeu.

Învăţătură

Barnaba a ştiut din totdeauna că, prezentându-l pe Paul la apostoli, la Ierusalim, şi primind acest mandat de a merge pentru a propovădui evanghelia, el avea să fie pe locul secund. Nu s-a plâns de acest lucru şi nu a încercat să pară ceea ce nu era. Ştia că Paul, prin viziunea de pe drumul spre Damasc, fusese un vas ales. El ştie că în privinţa cuvântului lui Dumnezeu nu trebuie să existe diferenduri. Va înţelege mereu că trebuie să fie un slujitor umil al evangheliei, de aici şi gestul de a-şi sfâşia hainele când, la Listra, a fost considerat ca fiind Zeus.

Şi în privinţa admiterii păgânilor la credinţă, ca şi a tăierii sau a netăierii lor împrejur, nu s-a pronunţat cu vehemenţă, aşa cum a făcut-o Paul. Era convins că mai mult decât o astfel de atitudine, contează spiritul în care este vestit cuvântul lui Dumnezeu. Singura lui grijă este să grăbească venirea împărăţiei lui Dumnezeu şi să facă bine.

Atitudinea lui umilă va fi model pentru Biserica de la început. Rămânerea mereu în umbra apostolului Paul, nu îndreptăţeşte pe nimeni să-l considere un apostol de mâna a doua.

Biserica se construieşte pe umilinţa sfinţilor săi. Mândria deşartă nu-şi poate face loc în ea. Prezentă, mândria ar face mult mai mult rău decât zeci de persecuţii, pentru că celor mândri, Dumnezeu le stă împotrivă, pe când, celor umili, le dă har.

Practic

- Până în care punct, activitatea celor doi apostoli, Paul şi Barnaba, se intersectează şi unde se desparte?

- Citiţi Fap 15 şi încercaţi să faceţi o listă a directivelor stabilite la primul Conciliu al Bisericii. În ce măsură se aseamănă acest conciliu cu alte concilii din Biserică?

- Care este rolul unui conciliu pentru Biserică?

- Conciliul Vatican II vorbeşte în constituţia dogmatică despre Biserică, Lumen gentium, 16, despre relaţia Bisericii cu necreştinii. În ce măsură se regăseşte, în textul Conciliului, problema admiterii păgânilor la credinţă?

- În general, Barnaba, ca şi în timpul său, şi astăzi a rămas în umbră. Care ar fi portretul lui, dacă ar fi să-l luăm ca model de trăire şi răspândire a credinţei?

Texte de referinţă

"Iosif, numit de către apostoli Barnaba, care, tradus, înseamnă fiul mângâierii, un levit de loc din Cipru, vânzând un ogor pe care îl avea, a adus banii şi i-a pus la picioarele apostolilor" (Fap 4,36).

"În timp ce slujeau lui Dumnezeu şi posteau, Duhul Sfânt le-a zis: «Puneţi-i deoparte pentru mine, pe Barnaba şi pe Saul, pentru lucrarea la care i-am chemat». Atunci, după ce au postit şi s-au rugat, şi-au pus mâinile peste ei şi i-au lăsat să plece" (Fap 13,2-3).

"Văzând mulţimile ceea ce făcuse Paul, au strigat în graiul lor licaonian: «Zeii cu chip de om au coborât la noi!». Pe Barnaba îl chemau Zeus, iar pe Paul, Hermes, pentru că el era purtătorul de cuvânt" (Fap 14,11).

"După câteva zile, Paul i-a spus lui Barnaba: «Să ne întoarcem şi să-i vizităm pe fraţii din fiecare cetate prin care am vestit cuvântul Domnului şi să vedem ce mai fac...». S-a iscat o neînţelegere între ei încât s-au despărţit unul de altul. Barnaba, luându-l pe Marcu, s-a îmbarcat spre Cipru, iar Paul, alegându-l pe Sila, a plecat după ce a fost încredinţat harului Domnului de către fraţi" (Fap 15,36.39-40).

Rugăciune

Doamne, Isuse Cristoase, în Barnaba, tu ţi-ai ales un apostol blând, care să ducă cuvântul tău în lumea întreagă. Ajută-ne ca prin blândeţe, să dobândim trecere în faţa celor care nu cred. Amin.

» înapoi la cuprins «