Lumina Creștinului


citește on-line
Lumina Creștinului
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală


 CATEHEZE: ANUL SFINTEI SCRIPTURI (II) 

Iudita

Profil general

În anul al doisprezecelea al domniei lui Nabucodonosor, care domnea peste asirieni, la Ninive, a fost provocat prin război de către Arpaxad, care domnea peste mezi, la Ecbatana. Multe popoare s-au unit cu Arpaxad în dorința de a-l învinge pe Nabucodonosor, dar acesta, cu o armată mult mai puternică i-a învins, ucigându-l pe Arpaxad. În urma victoriei, Nabucodonosor a dat un ospăț care a ținut o sută douăzeci de zile.

Șase ani mai târziu, Nabucodonosor a vrut să se răzbune pe întreg ținutul care s-a răzvrătit împotriva lui. Olofern a fost ales să conducă marea armată, care avea rolul de a distruge tot ceea ce avea să întâlnească în cale. Așadar, nimeni nu putea să i se împotrivească.

Betulia, o mică cetate din Iudeea se afla în drumul său. Cum s-a aflat de planul lui Nabucodonosor, locuitorii acestei cetăți și-au luat armele și s-au adăpostit în spatele zidurilor înalte pe care le construiseră. Dușmanul însă întârzia să apară. Asediul dura deja de treizeci și patru de zile. Rezervele de apă începuseră să scadă, femeile și copiii erau slăbiți de foame și sete. Urma să se predea decât să îndure asediul umilitor și apoi să vadă distrugându-se cetatea în ochii lor. Și-au mai permis totuși un răgaz de cinci zile. Dacă Dumnezeu nu avea să-i ajute, urma să se predea.

Acum intră în scenă Iudita, o tânără văduvă, căruia soțul, după moarte îi lăsase o avere destul de mare. Ea fiind singură, îl slujea pe Dumnezeu prin post și rugăciune.

În timpul celor cinci zile de răgaz, i-a chemat pe bătrâni și i-a dojenit pentru hotărârea pe care o luaseră de a se preda lui Olofern, dacă Dumnezeu nu avea să intervină. Iudita a luat această hotărâre drept o mare punere la încercare la adresa lui Dumnezeu.

După ce i-a dojenit, i-a încurajat să aibă încredere în Dumnezeu și le-a făgăduit că victoria va veni înainte de termenul fixat. Trebuiau doar să aibă credință. S-a închis în camera ei, s-a îmbrăcat în haină de pocăință, și-a pus cenușă pe cap și s-a rugat Domnului cu rugi fierbinți, pentru a veni în ajutor poporului aflat în strâmtorare.

Terminând rugăciunea, a chemat-o pe slujitoarea sa, s-a spălat, s-a îmbrăcat cu cele mai frumoase haine și s-a dat cu parfumuri fine. Deodată nu mai era femeia posomorâtă și preocupată de dinainte. Acum era o femeie frumos îmbrăcată, cu podoabe alese, gata în orice moment să seducă pe oricine. Dumnezeu a adăugat la frumusețea ei omenească și o strălucire supraomenească.

Însoțită de slujitoarea ei care purta într-un coș câteva merinde, a ieșit din cetate și s-a îndreptat spre locul în care aștepta armata lui Olofern. Văzând-o atât de fermecătoare, soldații de gardă nu-i fac nimic, ba o conduc până la cortul lui Olofern. Acesta știa că cetatea Betuliei nu va mai rezista prea mult pentru că locuitorii ei, de foame, au mâncat din hrana pe care, conform legii, nu aveau voie s-o mănânce. Pentru aceasta Dumnezeu avea să-i pedepsească.

Cunoscând această realitate, Iudita este văzută de către Olofern ca un prim rod al victoriei sale. În viziunea sa, foamea era aceea care o scosese din cetate. Din cauza frumuseții și a gingășiei ei, a avut trecere în fața lui Olofern, care, dimineața, îi permitea chiar să meargă să-și spună rugăciunile în afara taberei. După patru zile generalul Olofern a organizat un ospăț la care a invitat-o și pe Iudita. După ce acesta s-a amețit cu vinul pe care îl băuse, pe când era singur în cort, s-a apropiat Iudita de el și i-a tăiat capul cu sabia, apoi i-a luat capul și a ieșit din cetate ca pentru rugăciune. A doua zi, dimineață, văzând cei din Betulia capul lui Olofern au organizat un atac și i-au învins pe asirieni. După victorie, Iudita s-a bucurat de o mare cinste.

Obiectiv

Să fim convinși că în viață vom reuși numai cu ajutorul lui Dumnezeu.

Învățătură

Dumnezeu se folosește de Iudita, o femeie văduvă, slabă din punct de vedere fizic, ca femeie, fără trecere în fața bărbaților puternici tocmai pentru a arăta că victoria nu vine prin forța mâinilor lor, ci prin brațul său atotputernic. Scena amintește parcă de victoria lui Iosua, nu cu cei zece mii de soldați pe care îi adunase mai întâi, ci cu cei trei sute care mai rămăsese, după selecția impusă de Dumnezeu.

De fapt, Iudita nu face altceva decât să fie un instrument în mâna lui Dumnezeu. El se folosește de frumusețea ei, căreia îi mai adaugă farmecul supraomenesc și cu această frumusețe îl va învinge pe Olofern și o dată cu el, întreaga lui armată.

Omul care se încrede în forțele proprii nu ajunge la victorie. Iar dacă pe pământ ajunge, în împărăția lui Dumnezeu, sigur nu ajunge. Singura victorie pe care o asigură harul lui Dumnezeu este aceea în lupta cu păcatul. Harul meu îți este de ajuns, avea să spună Isus Cristos apostolului Paul. În lupta cu duhul rău, Dumnezeu oferă sprijinul său. Trebuie doar invocat, așa cum a făcut-o Iudita. Trebuie să înțelegem momentul așa cum l-a înțeles și ea. Știa că de atitudinea și de curajul ei depinde viața locuitorilor din cetatea Betuliei, iar victoria depinde de voința lui Dumnezeu.

Dumnezeu demonstrează încă o dată că victoria vine prin cel slab care crede în el și nu prin cel tare, care nu i se închină și îl disprețuiește.

Practic

- Reflectând la gestul Iuditei care taie capul lui Olofern, simbol al răului care s-a abătut asupra cetății Betuliei și urmașa Evei, sfânta Fecioară Maria, care va zdrobi capul șarpelui, care sunt asemănările și deosebirile între cele două?

- Găsiți în Sfânta Scriptură și alte modele de femei deosebite. Ce au ele în comun?

- Care este rolul femeii în societatea de astăzi? Dar în Biserică?

- Dacă Olofern nu o ucide pe Iudita atunci când intră pentru prima dată în cortul său, cum poate fi caracterizat?

- În ce măsură se folosesc astăzi oamenii de oameni pentru a-și atinge scopurile, uneori meschine?

Texte de referință

"Și după ce s-a terminat sfatul; Nabucodonosor, regele Asiriei, a chemat pe Olofern, căpetenia oștirii sale, care era al doilea în conducere, după el și i-a zis: «Așa poruncește marele rege, stăpânul lumii. Pornește și ia cu tine oameni de toată încrederea în puterea lor, o sută douăzeci de mii de pedestrași iar cai și călăreți douăsprezece mii. Și să te îndrepți spre tot ținutul de la apus, fiindcă ei nu au ascultat de porunca gurii mele»" (Iud 2,4-6).

"Și au venit în vale lângă Betulia, la izvor și s-a întins în lățime de la Dotain până la Belmain și în lungime de la Betulia până la Chiamon, care este în fața Esdrelonului. Când fiii lui Israel au văzut mulțimea lor, s-au înspăimântat foarte tare și au zis unii către alții: «Acum ei vor jefui toată fața pământului, încât nici munții înalți, nici văile, nici culmile nu-i vor stânjeni!»" (Iud 7,3-4).

"Iudita a căzut cu fața la pământ și și-a presărat cenușă pe cap și și-a lăsat sacul cu care era încinsă. Și în seara aceea se aduceau la Ierusalim, la templul lui Dumnezeu, jertfe de tămâie. Atunci a strigat Iudita cu glas mare și a zis către Domnul: «Doamne Dumnezeul părintelui meu Simeon, căruia i-ai dat sabia în mână, să se răzbune pe cei de neam străin... dă-mi cuvânt amăgitor spre a răni și zdrobi pe cei care au pus la cale planuri atât de negre împotriva legământului tău și a sfântului tău lăcaș, a muntelui Sion și a casei fiilor tăi»" (Iud 9,1-2.13).

"Și apropiindu-se de pat, a prins pe Olofern de păr și a zis: «Întărește-mă Doamne, Dumnezeul lui Israel în ziua aceasta!». Apoi l-a lovit peste gât de două ori și i-a tăiat capul" (Iud 13,7-8).

Rugăciune

Dumnezeule, în ochii tăi nu contează forța fizică. Adesea cei tari au fost dați de rușine. Dă-ne tăria harului tău atunci când luptăm cu păcatul și cu ispitele și ajută-ne să fim învingători. Amin.

» înapoi la cuprins «



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat