Lumina Creștinului


citește on-line
Lumina Creștinului
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală


 CATEHEZE: ANUL SFINTEI SCRIPTURI (II) 

Tobia

Profil general

Tobia este un iudeu din neamul lui Neftali. Este deportat la Ninive, alături de tatăl său, Tobit, și de mama sa, Ana, împreună cu alți iudei. Aici, la Ninive, din cauza provocărilor la care au fost supuși, mulți iudei au cedat, închinându-se altor zei. Tobit, alături de familia sa, rămâne credincios Dumnezeului lui Israel. Nu a reușit să-l îndepărteze de adevărata credință nici o încercare. Pierzându-și averea și vederea, este batjocorit chiar de propria soție, dar nici așa nu se descurajează. Are momente în care cere lui Dumnezeu să-l cheme la sine din această lume, dar rămâne un păzitor scrupulos al legii. După ce a rămas fără nici un ban, l-a trimis pe fiul său Tobia să recupereze o sumă pe care o împrumutase lui Gabael, în Media.

Când este gata de plecare, Tobia își găsește un tovarăș de drum neașteptat, numit Azaria. În realitate este vorba de arhanghelul Rafael.

Pornesc împreună la drum: Tobia, Rafael și câinele lui Tobia. În prima seară când Tobia vrea să-și spele picioarele într-un râu, un pește vrea să-l sfâșie. La îndemnul lui Rafael, Tobia prinde peștele, îi scoate inima, ficatul și fierea, spunându-i că inima și ficatul trebuie arse, fumul produs fiind bun pentru a scoate duhurile necurate, iar cu fierea să se ungă ochii bolnavi de albeață și se vor vindeca.

Cei doi se opresc la Raguel, un locuitor din Ecbatana, în Media, care din întâmplare era rudă cu tatăl său, Tobit. Când au ajuns, de față era și Sara, fiica lui Raguel. La sfatul lui Rafael, Tobia o cere pe Sara de soție, după ce aceasta mai fusese căsătorită de șapte ori și a rămas văduvă. Un demon i-a ucis pe rând pe toți cei șapte bărbați. Din această cauză, Sara ajunsese de batjocura slujnicelor sale și toți se fereau de ea atunci când o întâlneau. Raguel nu este împotriva acestei căsătorii. Chiar dacă știe ce s-a întâmplat cu cei șapte bărbați anteriori, pregătește totuși ospățul de nuntă. După ce au mâncat și au băut, soții, abia căsătoriți au intrat în camera nupțială. Aici, Tobia își amintește de sfatul lui Rafael, arde inima și ficatul peștelui și cu fumul pe care l-au produs, l-a alungat pe demonul care îi omorâse pe cei șapte bărbați pe care i-a avut Sara. Când, a doua zi, Raguel pregătise deja groapa pentru cel de-al optulea bărbat, cei doi au ieșit bucuroși din camera nupțială.

Întors la Ninive, Tobia unge ochii tatălui cu fierea peștelui, făcându-l astfel să-și recapete vederea. Rafael își dezvăluie adevărata identitate și spune cum i-a stat alături lui Tobit când acesta făcea fapte de milostenie pentru confrații aflați în nevoie. Acum dorise să fie aproape și de fiul lui în călătoria sa la Media, salvându-l de peștele care voia să-l sfâșie, scăpându-l de demonul care omorâse șapte bărbați, sfătuindu-l să se căsătorească cu Sara și întorcându-se cu banii pe care îi datora Gabael.

Prezența arhanghelului Rafael are rolul de a-l ocroti pe Tobit, în timp ce acesta, contrar hotărârilor date de conducătorii de la Ninive, aducea cult adevăratului Dumnezeu, îi îngropa pe cei morți și făcea multe fapte de milostenie.

Înainte de moarte, Tobit îl sfătuiește pe fiul său se mute, împreună cu cei șapte fii ai săi, la Media, pentru că Ninive, așa cum predicase Iona, era posibil să fie distrus.

Obiectiv

Să fim ca un înger păzitor pentru cei din jurul nostru.

Învățătură

Tobit este persoana plină de personalitate în ceea ce privește credința. El nu ține seama de ceea ce spun cei din jur. Știe doar atât: în numele lui Dumnezeu trebuie să facă bine, să se roage, să-i înmormânteze pe cei morți și să-și educe copilul în frica lui Dumnezeu.

Înainte ca Rafael să fie un înger păzitor invizibil pentru Tobit, el este cel care devine un astfel de înger, dar vizibil, pentru cei din jurul său. Și pentru că a fost dispus să acționeze conform credinței în Dumnezeu, la fel a acționat și Dumnezeu prin arhanghelul Rafael. Tobit a făcut ceea ce omenește vorbind, era posibil. Nu a făcut minuni. A făcut mici fapte de iubire, dar în ochii lui Dumnezeu au cântărit mult. Răspunsul a întrecut așteptările. Rafael nu face fapte omenești pentru Tobia, ci fapte care țin de intervenția directă a lui Dumnezeu. Alungarea diavolului, vindecarea ochilor lui Tobit, sunt fapte care întrec capacitatea umană de a le face.

Astfel Tobit se vede răsplătit de Dumnezeu încă de aici de pe pământ și aceasta când era în culmea disperării, când nu mai avea nici sănătate, nici bani, iar soția se ridicase deja împotriva lui, blestemându-l și condamnându-l că slujește pe semeni în numele unui Dumnezeu care, aparent, nu face nimic în favoarea lor. Este logica intervenției lui Dumnezeu care apare atunci când omul se așteaptă mai puțin, dar nu înainte ca omul să-l invoce, să-l caute și să-l dorească. Tobit l-a avut mereu în sufletul său prin faptele pe care le-a făcut față de semeni.

La rândul său, Tobia devine moștenitorul celui mai frumos tezaur, exemplul bun al tatălui. Tobia a înțeles că, așa cum tatăl său a fost ca un înger pentru cei din jur, la fel trebuia să fie și el. Numai astfel avea să se bucure de răsplată de la Dumnezeu încă de aici de pe pământ. Și a fost răsplătit din plin: s-a mutat la Ecbatana, la Raguel, socrul său, iar după moartea tatălui și socrului, a primit moștenire de la amândoi.

Practic

- Cum este privită de către societatea de astăzi facerea de bine?

- Care sunt formele din comunitățile dumneavoastră prin care se pot face fapte de caritate în mod organizat?

- Când este sărbătorit arhanghelul Rafael? Împreună cu cine?

- Propuneți împreună forme prin care puteți fi asemenea unui înger pentru aproapele vostru.

- Citiți împreună din Cartea lui Tobia despre faptele de milostenie pe care le-a făcut tatăl său, Tobit. Câte dintre ele sunt prezente în viața dumneavoastră?

Texte de referință

"Eu, Tobit, în toate zilele vieții mele am umblat pe căile adevărului și ale dreptății și am făcut multe binefaceri fraților mei și poporului meu, care venise cu mine la Ninive, în țara Asiriei. Când trăiam eu în țara mea, în pământul lui Israel, fiind încă tânăr, toată seminția lui Neftali, străbunul meu, s-a despărțit de casa lui David și de Ierusalim. Acesta fusese ales dintre toate triburile lui Israel pentru jertfele lor, acolo fusese zidit templul în care locuiește cel preaînalt și sfințit pentru toate neamurile viitoare. Toți frații mei din casa lui Neftali jertfeau vițelului lui Baal pe care îl făcuse Ieroboam, regele lui Israel, la Dan, pe Munții Galileii. Mă duceam adesea singur la Ierusalim, de sărbători, să împlinesc legea ce îndatorează pe tot Israelul pentru totdeauna. Mai duceam la Ierusalim ca pârgă din roade și din animale, cu dijmă din vite și cu prima tunsoare a oilor" (Tob 1,3-6).

"Și văzând eu multele mâncăruri, am zis către fiul meu: «Mergi și adu să mănânce cu noi un sărac cu inima credincioasă, dintre frații noștri, robi în Ninive, iar au te aștept»" (Tob 2,2).

"În ziua aceea și-a adus aminte Tobit de argintul pe care îl încredințase spre păstrare lui Gabael în Ragheșul Mediei. Și el și-a zis în sine: «Eu mi-am cerut moartea. Aș face bine să chem pe fiul meu Tobia, să-i spun de acești talanți până nu mor»" (Tob 4,2).

"Atunci îngerul i-a chemat pe amândoi deoparte și le-a zis: «Binecuvântați pe Dumnezeu, slăviți-l și cunoașteți slava lui și mărturisiți înaintea celor vii ce a făcut el pentru voi! Bun lucru este a binecuvânta pe Dumnezeu a preaînălța numele lui și a vesti, slăvind faptele lui Dumnezeu. și voi să nu vă leneviți a-l preaslăvi... Eu sunt Rafael, unul dintre cei șapte sfinți îngeri, care ridică rugăciunile sfinților și le înalță înaintea slavei celui sfânt»" (Tob 12,6.15).

Rugăciune

Doamne, tu ai rânduit un înger păzitor care să ne ocrotească în drumul vieții noastre. Fă ca la rândul nostru să fim îngeri păzitori pentru aproapele nostru. Amin.

» înapoi la cuprins «



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat