Lumina Creștinului


citește on-line
Lumina Creștinului
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală


 CATEHEZE: ANUL SFINTEI SCRIPTURI (II) 

Samuel

Profil general

Samuel este cel mai de seamă dintre judecători, este primul dintre profeți și totodată cel care a început șirul regilor, prin consacrarea lui Saul ca rege, apoi a lui David.

Ca și în cazul altor mame a marilor personalități din Vechiul Testament, și în cazul lui Samuel, mama lui era sterilă și nu putea avea copii. După multă rugăciune, Ana, soția lui Elcana, din seminția lui Efraim, are un fiu, pe care îl numește Samuel și pe care îl consacră Domnului imediat după naștere, iar după înțărcare îl duce la sanctuarul din Șilo, unde se află chivotul legământului, unde îl dă în grija bătrânului Eli. Acolo va învăța legea și ceremoniile de cult.

Momentul de vârf al chemării lui Samuel este într-o noapte. Pe când dormea, aude un glas care îl strigă. Crezând că este preotul Eli, se ridică, merge la el, dar acesta nu-l chemase. Îl trimite să se culce din nou. Scena se repetă de trei ori. Ultima dată, preotul Eli își dă seama că glasul celui care strigă este al lui Dumnezeu și-l atenționează pe Samuel ca atunci când se va mai auzi strigat, să răspundă, spunând: "Vorbește, Doamne, căci sluga ta ascultă!" (1Sam 3,9).

Atunci, Samuel primește de la Dumnezeu vestea că va nimici casa preotului Eli, deoarece bătrânul preot nu a știut să-și educe copiii, ca aceștia să nu-l blesteme pe Dumnezeu și să nu se abată de la căile Legii.

Copilul adoarme din nou, iar dimineața îi este greu să dea ochii cu preotul Eli, deoarece avea pentru el un mesaj neplăcut. La dorința bătrânului preot, Samuel dezvăluie profeția, iar Eli se supune, știind că motivația lui Dumnezeu este adevărată. Din acel moment, întregul Israel a știut că Domnul este cu Samuel și că se descoperă prin el.

La puțin timp, profeția se împlinește. Israelul pornește la luptă împotriva filistenilor. Căzând mulți israeliți, cei doi fii ai lui Eli vin pe câmpul de luptă cu chivotul Domnului. Gestul necugetat este plătit de cei doi cu viața, iar chivotul este luat de către filisteni. La aflarea veștii, preotul Eli cade, leșină și moare și el.

Samuel adună poporul și spune că tot necazul a venit asupra lor din cauza necredinței și a acceptării dumnezeilor străini. Îndeamnă totodată la revenirea la credință, la adorarea adevăratului Dumnezeu al alianței, iar Dumnezeu își întoarce din nou fața către popor. Israelul îi învinge pe filisteni și recucerește orașele pierdute.

La bătrânețe, Samuel a vrut să-i pună judecători peste Israel pe fiii săi, dar ei nu călcau pe urmele lui, de aceea poporul a cerut un rege, după modelul altor neamuri. Samuel le-a explicat ce însemnă să aibă un rege, câte vor avea de îndurat, că vor trebui să dea regelui tot ce este mai bun din recolte, copiii lor vor trebui să slujească regelui, iar acesta poate fi deosebit de autoritar sau poate chiar risipitor și hoț.

Pentru că și-au dorit din toată inima un rege, la porunca lui Dumnezeu, Samuel îl unge rege pe Saul, iar când acesta s-a îndepărtat de legea lui Dumnezeu, este uns rege David.

Obiectiv

Să fim sinceri și corecți față de Dumnezeu.

Învățătură

Samuel este modelul de chemare directă din partea lui Dumnezeu. Scena chemării sale a inspirat pe mulți artiști, poeți și scriitori de spiritualitate. Nu poți citi fragmentul despre chemarea sa și să nu rămâi impresionat.

Ceea ce uimește la Samuel, la prima vedere, este aparenta naivitate în momentul în care este strigat de Dumnezeu. Era prea mic să știe că este glasul lui Dumnezeu, dar nu prea mic să transmită lui Eli nenorocirea care avea să vină din partea lui Dumnezeu.

Dumnezeu se folosește de simplitatea, de curăția și gingășia lui Samuel pentru a opri un popor care se îndepărtase de Dumnezeu pierzând din ce în ce mai mult simplitatea, curăția, gingășia și alte virtuți, pe care nu ar fi trebuit să le piardă. Și pentru că Dumnezeu, plin de milostivire și de iubire nu pedepsește pe cel care greșește, ci îl pedepsește păcatul însuși pe care l-a comis, Israel, alegând să se îndepărteze de legea lui Dumnezeu și să se închine zeilor filistenilor, a fost pedepsit chiar de filisteni.

Rolul lui Samuel a fost acela de a-i conștientiza încă o dată asupra răului făcut, prin îndepărtarea de legea lui Dumnezeu, iar poporul ascultă, renunță la idolii străini și se convertește. Intervine însă dorința lui după ceva nou. Vor un rege, așa cum au văzut la alte popoare, aceasta indiferent de urmări, iar Dumnezeu le ascultă dorința și-l pune pe Samuel să-l ungă ca rege pe Saul, după care va urma David.

Dumnezeu se folosește adesea de ceea ce este mic pentru a-i da de rușine pe cei mari. Simplitate și gingășia unui copil pălește în fața unei atitudini dizgrațioase pe care poate s-o aibă o persoană matură.

Cât privește întoarcerea de la păcat, nici astăzi Dumnezeu nu este reținut în a ne trimite semne, chiar dacă glasul astupat al conștiinței se pare că nu vrea să le mai vadă și să le audă.

Glasul pe care l-a auzit Samuel este astăzi glasul conștiinței fiecăruia, iar Biserica, înlocuindu-l pe preotul Eli, îndeamnă neîncetat: răspunde-i!

Practic

- Cântați împreună cântecul "Samuel".

- Cu ocazia zilei vocațiilor, puneți în scenă momentul chemării lui Samuel.

- Ce v-a impresionat mai mult la copilul Samuel?

- Ce ați vrea să găsiți printre creștinii de astăzi din atitudinea lui Samuel?

- Citind din Cartea lui Samuel despre atitudinea celor doi fii ai lui Eli, în special atunci când au venit pe câmpul de luptă purtând chivotul legământului, cereți preotului să vă vorbească despre păcatul numit sacrilegiu.

Texte de referință

"Atunci Ana, după ce au mâncat și au băut ei în Șilo, s-a sculat și a stat înaintea Domnului. iar preotul Eli ședea atunci pe scaun la ușa cortului Domnului. Ea însă s-a rugat Domnului cu sufletul întristat și a plâns amarnic. Și a făgăduit zicând: «Atotputernice Doamne Dumnezeule Sabaot, de vei căuta la întristarea slujitoarei tale și-ți vei aduce aminte de mine și de nu vei uita de slujitoarea ta, ci vei da slujitoarei tale un copil de parte bărbătească, îl voi da ție și nu va bea el nici vin, nici sicheră, nici brici nu se va atinge de capul lui...». După câtva timp a zămislit Ana și a născut un fiu și i-a pus numele Samuel, căci își zicea ea: «De la Domnul Dumnezeul Sabaot l-am cerut»" (1Sam 1,9-11.20).

"Și copilul Samuel slujea Domnului sub privirea preotului Eli. În zilele acelea cuvântul Domnului era rar și nici viziunile nu erau dese. Și iată, în vremea aceea, pe când Eli stătea culcat la locul său și ochii lui începuseră a se închide și nu mai putea să vadă, când sfeșnicul Domnului nu se stinsese încă și Samuel era culcat în cortul Domnului, unde era chivotul lui Dumnezeu, a strigat Domnul către Samuel: «Samuel, Samuel!». Iar el a răspuns: «Iată-mă!». Și a alergat la Eli și a zis: «Iată-mă, de ce m-ai chemat?». El însă i-a răspuns: «Nu te-am chemat, mergi și culcă-te!». Și s-a dus Samuel și s-a culcat... Atunci a înțeles Eli că Domnul îl cheamă pe copil. Și a zis Eli către Samuel: «Mergi înapoi și culcă-te și când cel ce te cheamă te va mai chema, tu să zici: vorbește, Doamne, că slujitorul tău ascultă!». Și s-a dus Samuel și s-a culcat la locul său. Și a venit Domnul și a stat și a strigat ca întâia oară și ca a doua oară: «Samuel! Samuel!». Iar Samuel a zis: «Vorbește, Doamne, că slujitorul tău ascultă!»" (1Sam 3,1-5.8-10).

Rugăciune

Vorbește-ne tu, Doamne, pentru că prea mult ascultăm alte glasuri. Trezește-ne tu, Doamne, atunci când plictiseala ne copleșește. Fii tu, Doamne, regele nostru. Amin.

» înapoi la cuprins «



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat