Lumina Creștinului


citește on-line
Lumina Creștinului
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală


 CATEHEZE: ANUL SFINTEI SCRIPTURI (II) 

Rut

Profil general

În timp ce peste Israel domneau judecătorii, a fost o mare foamete în țară, astfel încât mulți au fost nevoiți să emigreze în căutare de hrană. Printre cei care au plecat să caute hrană era și Elimelec împreună cu soția sa, Noemina. Aceștia proveneau din Betleem. Aveau doi fii, care, după mutarea în ținutul moabiților, s-au căsătorit cu două femei moabitence: Orfa și Rut. După un timp Elimelec a murit, la fel și cei doi fii, iar cele două nurori, împreună cu Noemina, au rămas văduve.

Noemina a dorit să revină în ținutul de unde provenea, iar cele două nurori s-au hotărât s-o urmeze. La un moment dat, Noemina le-a rugat să se întoarcă și, fiind încă tinere, să se căsătorească din nou. Inițial nu au dorit să se întoarcă, însă, după multe rugăminți, Orfa, una dintre cele două, și-a luat rămas bun de la Noemina și s-a întors la poporul ei. Rut a rămas în continuare cu soacra ei și a venit împreună cu aceasta la Betleem, hotărâtă fiind ca, singură moartea, să fie aceea care să le despartă.

La Betleem, Noemina avea o rudă după soț care era foarte bogată și aceasta avea un fiu, numit Booz. Rut a cerut soacrei permisiunea să meargă pe pământul lui Booz să adune spice rămase de pe urma secerătorilor. Acestuia i-a plăcut de Rut și a primit-o să adune spice alături de slujitoarele sale. Mai mult, a fost invitată să mănânce cu slujitoarele sale, iar seara s-a putut întoarce la Noemina cu o cantitate destul de mare de orz, adunat de pe urma secerătorilor lui Booz.

Era în acel timp un obicei. Dacă murea bărbatul dintr-o casă, cea mai apropiată rudă avea posibilitatea să cumpere partea de pământ care se cuvenea decedatului, precum și ceea ce rămânea de pe urma copiilor morți: soția și copiii. În acest caz, afară de Booz era o altă persoană care ar fi avut dreptul să cumpere partea lui Elimelec, soțul Noeminei, precum și pe Rut, care rămăsese de pe urma fiilor morți. Ruda apropiată ar fi cumpărat doar ogorul, pe Rut nu ar fi vrut-o, de aceea a renunțat definitiv să mai cumpere ceva. Astfel, Booz a cumpărat partea lui Elimelec, iar pe Rut a luat-o de soție, pentru a lăsa urmași rudelor decedate.

În urma căsătoriei cu Booz, Rut a avut un fiu, pe care l-a numit Obed. Acesta este tatăl lui Iese, tatăl lui David, din neamul căruia provine Isus.

Obiectiv

Înțelegerea aproapelui din iubire față de Dumnezeu.

Învățătură

Ca și în alte împrejurări, și în cazul tinerei Rut, Dumnezeu procedează cu multă pedagogie. Trimite foamete în țară pentru ca Noemina, alături de cei doi fii și de soț să meargă în căutare de hrană. Motivul plecării de la Betleem nu este unul tocmai fericit. Dar Dumnezeu știe să transforme ceea ce pare un rău pentru oameni, într-un bine. ?inutul în care ajunge familia de la Betleem este unul păgân. Moabitencii aveau zeii lor, cărora li se închinau. Aveau obiceiurile lor, legate de zeii pe care îi cinsteau. Prin prezența ei, familia lui Elimelec, nu numai că rezolvă o problemă fizică, foamea, ci și una spirituală. Prin căsătoria celor doi fii cu cele două moabitence, acestea preiau obiceiurile bărbaților, precum și credința lor. Se poate spune că, prin căsătoria celor doi, l-au prezentat pe adevăratul Dumnezeu celor două moabitence, iar ele, din gestul făcut după moartea soților lor, au dovedit că și l-au însușit foarte bine și doresc să-l urmeze. Doar Noemina le poate determina să revină la familiile lor, la credința și obiceiurile lor, ceea ce în cazul tinerei Rut, nu se va întâmpla. Doar Orfa va face cale întoarsă, și ea dând parcă de înțeles că nu ar vrea s-o supere pe Noemina și ea văduvă. În cazul lui Rut, ea preferă ca moartea să fie aceea care să o despartă de soacra sa, Noemina, dar nu și de adevăratul Dumnezeu.

La rândul său, Dumnezeu răsplătește fidelitatea tinerei văduve față de soacra văduvă și prin ea, față de el și față de poporul său. A nu avea urmași era un adevărat blestem, iar Rut suferă chiar în acest sens. Fidelitatea față de Dumnezeul adevărat o va feri de această rușine și suferință totodată.

Din nou o necesitate fizică o determină să strângă spicele rămase pe urma secerătorilor. Sufletul ei cald, hărnicia și iubirea față de soacra văduvă, lăsată acasă, o fac plăcută lui Booz, care îi înlesnește inițiativa pe ogorul său. Nu o mustră, nu o alungă, ba chiar o primește alături de slujitoarele sale și le îndeamnă pe acestea să fie atente cu ea.

Împrejurarea specifică tradiției timpului prin care intră în posesia dreptului care se cuvenea unchiului Elimelec, ca și asupra văduvei Rut, soția fiului lui Elimelec, o încadrează pe Rut, o tânără dintr-un neam străin, direct în lanțul prin care Dumnezeu avea să împlinească promisiunea făcută lui Abraham, lui Isaac și lui Iacob. Dă viață bunicului lui David, "din neamul căruia s-a născut Iosif, logodnicul Mariei, din care s-a născut Isus, care se cheamă Cristos" (Mt 1,16).

Dacă cei aleși nu se învrednicesc să ducă mai departe binecuvântarea, Dumnezeu demonstrează că poate s-o ducă și prin alte persoane, de alt neam, lărgind astfel anticipat sfera mântuirii adusă la timpul cuvenit de către Fiul său, Isus Cristos.

Au acces la mântuire toți cei care, într-un fel sau altul, îl caută, îl iubesc și îl adoră, indiferent de rasă sau religie. De asemenea, Dumnezeu nu este departe nici de aceia care, în umbre și chipuri, caută un Dumnezeu necunoscut, căci el dă tuturor viață, suflare și orice lucru (cf. Fap 17,25-28) și ca Mântuitor voiește ca toți oamenii să se mântuiască (cf. 1Tim 2,4) (Conciliul Vatican II, Lumen gentium, 16).

Prin Rut, Dumnezeu transmite poporului ales și prin el Bisericii, că mântuirea este posibilă oricui și ea se bazează pe iubirea față de el și față de aproapele, ceea ce a demonstrat Rut.

Practic

- Analizați atitudinea celor două tinere văduve, Orfa și Rut, și precizați ce le-a determinat pe cele două să aibă atitudini diferite.

- Citiți Rut 3 și comentați atitudinea Noeminei în a o îndemna pe Rut să se facă iubită de către Booz. A fost doar dorința soacrei de a scăpa de noră sau se poate întrevedea deja voința lui Dumnezeu, care se folosește și de ceea ce pare potrivnic, pentru a-și duce planul la capăt?

- În ce măsură se poate citi în atitudinea tinerei văduve, Rut, marea poruncă a iubirii lui Dumnezeu și a aproapelui, asupra căreia Isus a insistat atât de mult.

Texte de referință

"În zilele acelea, când conduceau în Israel judecătorii, s-a întâmplat foamete pe pământ. Atunci un om din Betleemul lui Iuda s-a dus cu soția sa și cu cei doi fii ai săi să locuiască în șesul moabiților. Numele omului aceluia era Elimelec, pe femeia sa o chema Noemina, iar numele celor doi copii ai lor erau Mahlon și Chilion. Aceștia erau efrateni, din Betleemul lui Iuda și venind în șesul moabiților, au rămas acolo. După un timp, Elimelec, soțul Noeminei a murit și ea a rămas cu cei doi copii ai săi. Aceștia și-au luat soții dintre moabitence; numele uneia era Orfa, iar numele celeilalte era Rut. Aceștia au trăit acolo timp de zece ani. După aceea au murit amândoi copiii, Mahlon și Chilion și a rămas acea femeie și fără soț și fără cei doi fii ai ei... Iar Rut a zis: «Nu mă sili să te părăsesc și să mă duc de la tine, căci unde te vei duce tu, acolo voi merge și eu și unde vei trăi tu, acolo voi trăi și eu, poporul tău va fi poporul meu și Dumnezeul tău va fi și Dumnezeul meu. Unde vei muri tu, voi muri și eu și voi fi îngropată acolo. Orice îmi va face Domnul, numai moartea mă va despărți de tine!»" (Rut 1,1-5.16-17).

"Și a luat Booz pe Rut și ea a devenit soția lui, a rămas însărcinată și ea a născut un fiu. Și ziceau femeile către Noemina: «Binecuvântat este Domnul că nu te-a lăsat fără moștenitor! Binecuvântat să fie numele lui Israel!...». Și a luat Noemina pe copilul acesta și l-a purtat în brațele sale și i-a fost doică. Iar vecinele i-au pus nume și au zis: «Noeminei i s-a născut fiu». Și i-au pus numele Obed. Acesta este tatăl lui Iesei, tatăl lui David" (Rut 4,13-14.17).

Rugăciune

Dă-ne, Doamne, iubirea ta. Ea să fie model pentru relațiile dintre noi, oamenii. Nu lăsa să ne îndepărteze de binecuvântarea ta nici invidia, nici alte lipsuri. Satură-ne, Doamne, cu prezența ta. Amin.

» înapoi la cuprins «



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat