Iosif

Profil general

Iosif este al unsprezecelea fiu din cei doisprezece ai lui Iacob şi întâiul născut al Rahelei, soţia pe care patriarhul o iubea mai mult decât pe Lea. Din descrierile paginilor Sfintei Scripturi reiese că Iacob îl iubea mult pe Iosif, dovadă şi haina pestriţă, lungă, regească, pe care i-o făcuse.

Ceea ce îl face invidiat de către fraţi sunt mai ales visurile sale ciudate. O dată a visat că secera grâul, iar snopul său s-a ridicat şi s-a aşezat în mijloc, iar snopii fraţilor săi se plecau în faţa snopului lui. Un alt vis arăta cum soarele, luna şi unsprezece stele i se închină. În timp ce Iacob este mândru de visele fiului său, este şi preocupat de soarta sa, din cauza invidiei fraţilor săi.

Într-o zi, pe când fraţii păşteau turmele la Sihem, Iacob îl trimite pe Iosif la ei cu mâncare. Cum îl văd, fraţii hotărăsc să-l omoare. În cele din urmă sfârşesc prin a-l vinde ca sclav unei caravane de ismaeliţi care mergea în Egipt. Pentru a-l şterge din amintirea tatălui ucid un ied, ung hainele lui Iosif cu sângele iedului şi le trimit tatălui, dând de înţeles că a fost omorât de către o fiară sălbatică.

Prezenţa lui Iosif în Egipt capătă o turnură neaşteptată. Ajunge la curtea faraonului, primeşte din mâinile acestuia rangul de al doilea om în stat şi i se încredinţează spre administrare toate avuţiile faraonului. Din acel moment Egiptul a fost binecuvântat.

Între timp, soţia faraonului, văzându-l chipeş şi frumos, doreşte să păcătuiască cu el, dar Iosif, nedorind să-l trădeze pe faraon, refuză să împlinească dorinţa soţiei lui, ceea ce îi atrage ura din partea ei. Este aruncat în închisoare şi în urma tălmăcirii unor visuri avute de faraon, după un oarecare timp, este eliberat şi repus în funcţie.

Pentru că una dintre tălmăcirile viselor faraonului prevestea o mare foamete în Egipt, faraonul l-a pus pe Iosif să administreze şi rezervele de hrană. Foametea cuprinsese şi ţara Canaanului, ţara în care se aflau tatăl şi fraţii săi.

Nemaiavând rezerve, Iacob îi trimite pe fiii săi la curtea faraonului, în Egipt, pentru a cumpăra grâne. Iosif îi recunoaşte şi-i pune la încercare de mai multe ori. Cere să fie adus şi fratele mai mic, Beniamin, iar în cele din urmă şi tatăl lor. Li se face cunoscut şi-i cheamă pe toţi în Egipt. Iosif va muri în pământul Egiptului, la fel ca şi tatăl său Iacob, ambii cerând ca după moarte, osemintele lor să fie duse în ţara pe care o făgăduise Dumnezeu părinţilor lor.

Obiectiv

Păstrarea nevinovăţiei indiferent de starea socială, poziţia în societate sau în Biserică.

Învăţătură

Lecţia pe care o dă Iosif prin viaţa sa este incontestabil asemănătoare cu vieţile multor mari sfinţi ai Bisericii. Este iubit de către tatăl său, iar el simte acest lucru şi nu-l trăieşte cu mândrie. Acceptă din mâinile tatălui şi semne exterioare de iubire, precum haina lungă şi pestriţă, la care fraţii priveau cu gelozie. Din iubire faţă de tatăl se pune la dispoziţia lui slujindu-i pe fraţii plecaţi departe cu turmele. Nu se sustrage atunci când trebuie să le ducă mâncare, chiar dacă ei îi pregăteau o cursă. Acceptă cu umilinţă să fie legat, să fie coborât în fântâna părăsită, apoi scos şi vândut caravanei de negustori pentru a fi dus în Egipt. Ştie că Dumnezeu este cu el, îl simte cum îl ocroteşte, dovadă şi ascensiunea sa rapidă la curtea faraonului. Dar mai ştie şi că Dumnezeu, pe cel pe care îl iubeşte îl pune la încercare, de aceea nu cedează încercării soţiei lui faraon de a-l atrage la păcat. Acceptă să intre nevinovat chiar şi în închisoare, decât să păcătuiască înaintea lui Dumnezeu şi să trădeze încrederea de care se bucura în faţa faraonului.

Convins că într-o zi i se va face dreptate şi luminat de înţelepciunea lui Dumnezeu, după ce tălmăceşte visele faraonului, pentru Iosif începe timpul răsplăţii. E momentul să înţeleagă că răul pricinuit de fraţii săi, prin vinderea lui în Egipt, avea să se transforme în bine. Dacă nu ar fi ajuns la curtea faraonului, dacă nu ar fi înţeles simbolismul viselor faraonului şi nu ar fi adunat provizii de hrană pentru anii în care avea să fie foamete, tatăl şi fraţii săi ar fi murit de foame în ţara Canaanului. Dumnezeu însă s-a folosit de fraţii săi, tocmai pentru a-i salva la timpul cuvenit de moartea prin înfometare. Promisiunea pe care Dumnezeu o făcuse părinţilor săi, lui Abraham, Isaac şi Iacob trebuia, prin cei doisprezece fii ai lui Iacob, să fie purtată mai departe. Dumnezeu s-a folosit de Iosif pentru a lărgi sfera binecuvântării sale, pentru a transfera binecuvântarea de la o singură persoană la un popor. Acesta era începutul împlinirii promisiunii: "Şi eu voi ridica din tine un popor mare, te voi binecuvânta, voi mări numele tău şi vei fi izvor de binecuvântare" (Gen 12,2).

Jertfa lui Iosif este prefigurare a jertfei lui Isus Cristos. A fost sacrificat Iosif pentru ca să fie salvaţi tatăl şi fraţii lui, a fost sacrificat Isus Cristos, fiul unic al lui Dumnezeu, pentru a-i mântui pe toţi oamenii. Jertfa lui Iosif continuă şi astăzi în viaţa acelora care, luminaţi de harul lui Dumnezeu, înţeleg că încercările la care sunt supuşi vor aduce o dată şi bucuria în viaţa lor.

Practic

- Găsiţi asemănări şi deosebiri între jertfa lui Iosif şi cea a lui Isus Cristos. Discutaţi-le!

- Sunteţi judecători şi aveţi de judecat procesul vinderii lui Iosif de către fraţii săi. Având în vedere deznodământul deja cunoscut, care ar putea fi sentinţa?

- Cum consideraţi, în condiţiile de astăzi, faptul că Iosif nu cedează dorinţei soţiei faraonului de a păcătui?

- La sfârşitul catehezei, mişcaţi de exemplul de umilinţă al lui Iosif, faceţi o vizită şi duceţi ceva de mâncare unui nevoiaş.

Texte de referinţă

"Şi iubea Israel pe Iosif mai mult decât pe toţi ceilalţi fii ai săi, pentru că era copilul bătrâneţilor lui şi-i făcuse haină lungă şi aleasă. Fraţii lui, văzând că tatăl lor îl iubea mai mult decât pe toţi fiii săi, îl urau şi nu puteau vorbi cu el în mod prietenesc" (Gen 37,3-4).

"Iosif a fost dus în Egipt şi din mâna ismaeliţilor, care l-au dus acolo, l-a cumpărat egipteanul Putifar, o căpetenie de la curtea faraonului şi comandantul gărzilor lui. Domnul însă era cu Iosif şi el era om îndemânatic şi trăia în casa egipteanului, stăpânul său. Stăpânul său vedea că Domnul este cu dânsul şi că toate câte le făcea el, Domnul le făcea să crească în mâna lui. De aceea a aflat Iosif trecere în faţa stăpânului său şi i-a plăcut şi l-a pus peste casa sa şi toate câte le avea le-a dat pe mâna lui Iosif" (Gen 39,1-4).

"Aflând Iacob că este grâu în Egipt, a zis către fiii săi: «Ce vă uitaţi unul la altul? Iată, am auzit că este grâu în Egipt. Mergeţi acolo şi cumpăraţi puţine bucate, ca să trăim şi să nu murim». Atunci zece din fraţii săi s-au dus să cumpere grâu din Egipt. Iar pe Beniamin, fratele lui Iosif, nu l-a trimis Iacob cu fraţii săi, căci zicea: «Nu cumva să i se întâmple vreun rău»" (Gen 42,1-4).

"Atunci Iosif, nemaiputându-se stăpâni înaintea tuturor celor care erau de faţă, a strigat: «Daţi-i afară pe toţi!». Şi nemairămânând nimeni cu el, Iosif s-a descoperit fraţilor săi... Şi a zis Iosif către fraţii săi: «Eu sunt Iosif. Mai trăieşte oare tatăl meu?». Fraţii săi nu i-au putut răspunde, deoarece erau cuprinşi de frică. Apoi Iosif a zis fraţilor săi: «Apropiaţi-vă de mine!». Şi ei s-au apropiat: Iar el a zis: «Eu sunt Iosif, fratele vostru, pe care voi l-aţi vândut în Egipt. Acum însă nu vă întristaţi şi nici să nu vă pară rău că m-aţi vândut aici, că Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră pentru păstrarea vieţii voastre...». Şi plecând din Egipt, ei au venit în ţara Canaanului, la Iacob, tatăl lor. Şi i-au zis: «Iosif, fiul tău, trăieşte şi el domneşte astăzi peste toată ţara Egiptului». Inima lui Iacob a rămas rece şi nu-i credea. Dar dacă i-au spus ei toate cuvintele lui Iosif, pe care acesta le spusese lor şi dacă a văzut căruţele pe care le trimisese Iosif, ca să-l aducă, atunci s-a înviorat duhul lui Iacob, tatăl lor. Şi a zis Israel: «Destul! Iosif, fiul meu, trăieşte încă! Voi merge să-l văd înainte de a muri!»" (Gen 45,1-5.25-28).

Rugăciune

Doamne, planurile tale sunt atât de greu de înţeles pentru noi. Tu te-ai folosit de "răutatea" fraţilor lui Iosif pentru a-i salva de la moarte. Luminează-ne să înţelegem care este voinţa ta cu noi. Amin.

» înapoi la cuprins «