6. De la ultima cină până la moarte

Lc 22,7 - 23,56

Rugăciunea de început: invocarea Duhului Sfânt

1. Lectio: Să citim cuvântul: lectură lentă şi atentă a textului (Lc 22,7 - 23,56) urmată de tăcere câteva minute.

22 ⁷ A sosit deci ziua Azimelor în care trebuia jertfit Paştele. ⁸ I-a trimis pe Petru şi pe Ioan, spunându-le: "Mergeţi şi pregătiţi Paştele ca să mâncăm". ⁹ Ei i-au zis: "Unde vrei să pregătim?" ¹⁰ El le-a răspuns: "Iată, când veţi intra în cetate, veţi întâlni un om ducând un urcior cu apă. Mergeţi după el în casa în care va intra ¹¹ şi spuneţi stăpânului casei: Învăţătorul zice: «Unde este camera în care să mănânc Paştele cu discipolii mei?» ¹² Iar el vă va arăta o încăpere mare, la etaj, aranjată; acolo să pregătiţi". ¹³ Mergând deci au găsit aşa cum le-a spus şi au pregătit Paştele.

¹⁴ Când a venit ceasul, s-a aşezat la masă împreună cu apostolii. ¹⁵ Şi le-a spus: "Atât de mult am dorit să mănânc Paştele acesta cu voi înainte de pătimirea mea. ¹⁶ Căci vă spun că nu-l voi mai mânca până când nu se va împlini în împărăţia lui Dumnezeu". ¹⁷ Şi, luând potirul, a mulţumit şi a spus: "Luaţi acesta şi împărţiţi între voi! ¹⁸ Căci vă spun că nu voi mai bea de acum din rodul viţei până când va veni împărăţia lui Dumnezeu".

19 Şi, luând pâinea, a mulţumit, a frânt-o şi le-a dat-o, spunând: "Acesta este trupul meu dăruit pentru voi. Faceţi aceasta în amintirea mea". ²⁰ La fel a făcut cu potirul, după cină, zicând: "Acest potir este noua alianţă în sângele meu, vărsat pentru voi.

21 Dar iată, mâna celui care mă va vinde este cu mine pe masă, ²² căci Fiul Omului merge după cum a fost hotărât, dar vai acelui om prin care este trădat!" ²³ Atunci ei au început să se întrebe unii pe alţii, care dintre ei ar fi cel ce o va face.

24 S-a iscat între ei o neînţelegere: care dintre ei ar putea fi socotit cel mai mare. ²⁵ Dar el le-a zis: "Regii popoarelor domină peste ele, iar cei care-şi exercită autoritatea asupra lor sunt numiţi binefăcători. ²⁶ Însă voi nu faceţi aşa, dar cel mai mare dintre voi să devină ca cel mai tânăr, iar cel care conduce, ca cel care slujeşte. ²⁷ Căci cine este mai mare: cel care stă la masă sau cel care serveşte? Oare nu cel care stă la masă? Însă eu sunt în mijlocul vostru ca unul care slujeşte.

28 Voi sunteţi cei care aţi rămas cu mine în încercările mele. ²⁹ Şi eu rânduiesc pentru voi o împărăţie, aşa cum Tatăl a rânduit pentru mine; ³⁰ ca să mâncaţi şi să beţi la masă cu mine în împărăţia mea şi să vă aşezaţi pe tronuri ca să judecaţi cele douăsprezece triburi ale lui Israel.

31 Simon, Simon, iată, Satana a pretins să vă cearnă ca pe grâu; ³² eu însă m-am rugat pentru tine, să nu piară credinţa ta; iar tu, când te vei fi întors, întăreşte-i pe fraţii tăi". ³³ El i-a spus: "Doamne, sunt gata să merg cu tine şi la închisoare şi la moarte". ³⁴ Dar el i-a zis: "Îţi spun ţie, Petre, că astăzi nu va cânta cocoşul până când vei nega de trei ori că mă cunoşti".

35 Apoi le-a spus: "Când v-am trimis fără pungă, desagă şi încălţăminte, aţi dus oare lipsă de ceva?" I-au răspuns: "De nimic". ³⁶ El le-a zis: "Acum însă cine are pungă s-o ia; la fel şi desaga, iar cine nu are sabie să-şi vândă mantia şi să cumpere. ³⁷ Căci vă spun că trebuie să se împlinească în mine ceea ce este scris: «A fost socotit în rândul celor nelegiuiţi». Într-adevăr, ceea ce este scris despre mine este gata să se împlinească". ³⁸ Dar ei i-au spus: "Doamne, iată aici două săbii". Iar el le-a spus: "E destul!"

39 Apoi a ieşit şi a mers, ca de obicei, pe Muntele Măslinilor, iar discipolii îl urmau. ⁴⁰ Ajungând în acel loc, le-a spus: "Rugaţi-vă, să nu intraţi în ispită!" ⁴¹ El s-a îndepărtat de ei ca la o aruncătură de piatră şi, îngenunchind, se ruga: ⁴² "Tată, dacă vrei, îndepărtează potirul acesta de la mine, dar nu voinţa mea, ci a ta să se facă!" ⁴³ Atunci i s-a arătat un înger din cer care l-a întărit. ⁴⁴ Şi, intrând în agonie, se ruga şi mai stăruitor, iar sudoarea lui, care cădea pe pământ, s-a făcut ca picăturile de sânge. ⁴⁵ Când s-a ridicat de la rugăciune, a venit la discipoli şi i-a găsit dormind din cauza tristeţii ⁴⁶ şi le-a zis: "De ce dormiţi? Sculaţi-vă şi rugaţi-vă să nu intraţi în ispită!"

47 Pe când mai vorbea încă, iată o mulţime, iar în fruntea ei venea cel numit Iuda, unul dintre cei doisprezece. Apropiindu-se de Isus, l-a sărutat. ⁴⁸ Dar Isus i-a spus: "Iuda, cu un sărut îl trădezi pe Fiul Omului?" ⁴⁹ Cei care erau cu el, văzând ce avea să se întâmple, au spus: "Doamne, să lovim cu sabia?" ⁵⁰ Şi unul dintre ei l-a lovit pe servitorul marelui preot şi i-a tăiat urechea dreaptă. ⁵¹ Dar Isus a răspuns: "Încetaţi! Până aici!" Şi, atingând urechea, l-a vindecat. ⁵² Apoi Isus a spus arhiereilor, gărzilor templului şi bătrânilor care au venit împotriva lui: "Aţi ieşit cu săbii şi cu ciomege ca împotriva unui tâlhar? ⁵³ Când eram cu voi zi de zi în templu, nu aţi pus mâinile pe mine. Dar acesta este ceasul vostru şi puterea întunericului".

54 După ce l-au prins, l-au luat şi l-au dus în casa marelui preot, iar Petru îl urma de departe. ⁵⁵ Şi, aprinzând un foc în mijlocul curţii, s-au aşezat de jur împrejur. Petru s-a aşezat printre ei. ⁵⁶ O servitoare, văzându-l aşezat lângă foc, l-a fixat cu privirea şi a spus: "Şi acesta era cu el!" ⁵⁷ Dar el a negat, zicând: "Femeie, nu-l cunosc". ⁵⁸ După puţin timp, un altul l-a văzut şi i-a zis: "Şi tu eşti dintre ei". Dar Petru a zis: "Omule, nu sunt". ⁵⁹ După vreo oră, un altul insista, spunând: "Cu adevărat şi acesta era cu el, căci este galileean". ⁶⁰ Însă Petru i-a zis: "Omule, nu ştiu ce spui". Şi îndată, pe când încă mai vorbea, a cântat cocoşul. ⁶¹ Iar Domnul, întorcându-se, l-a privit fix pe Petru. Petru şi-a amintit de cuvântul Domnului, care îi spusese: "Înainte de a fi cântat astăzi cocoşul, mă vei renega de trei ori". ⁶² Şi, ieşind afară, a plâns amar.

63 Iar oamenii care-l păzeau îl batjocorau şi-l loveau ⁶⁴ şi, legându-l la ochi, îl întrebau: "Profeţeşte-ne cine te-a lovit?" ⁶⁵ Şi spuneau multe alte cuvinte de batjocură împotriva lui.

66 Când s-a făcut ziuă, s-au adunat bătrânii poporului, arhiereii şi cărturarii şi l-au adus la Sinedriul lor. ⁶⁷ Şi au zis: "Dacă tu eşti Cristos, spune-ne!" El le-a spus: "Chiar dacă v-aş spune, nu m-aţi crede, ⁶⁸ iar dacă v-aş întreba, nu mi-aţi răspunde. ⁶⁹ De acum însă «Fiul Omului va fi aşezat la dreapta puterii lui Dumnezeu»". ⁷⁰ Atunci toţi au spus: "Tu eşti deci Fiul lui Dumnezeu?" El le-a răspuns: "Voi spuneţi că eu sunt!" ⁷¹ Atunci ei au zis: "Ce nevoie mai avem de mărturie? Căci noi înşine am auzit-o din gura lui".

23¹ Şi, ridicându-se întreaga adunare, l-au dus la Pilat ² şi au început să-l acuze, spunând: "L-am găsit pe acesta instigând poporul nostru şi oprindu-ne să plătim tribut cezarului şi spunând că el este Cristos, regele". ³ Atunci Pilat l-a întrebat: "Tu eşti regele iudeilor?" El i-a răspuns: "Tu o zici!" ⁴ Iar Pilat a spus arhiereilor şi mulţimii: "Nu găsesc nici o vină în omul acesta". ⁵ Dar ei insistau, spunând: "Răzvrăteşte poporul, învăţând prin toată Iudeea, începând din Galileea şi până aici". ⁶ Când a auzit Pilat, a întrebat dacă omul este galileean, ⁷ iar când a aflat că este de sub stăpânirea lui Irod, l-a trimis la Irod, care se afla şi el în zilele acelea în Ierusalim.

⁸ Văzându-l pe Isus, Irod s-a bucurat mult, căci de mult timp dorea să-l vadă, pentru că auzise despre el şi spera să vadă vreun semn făcut de el. ⁹ Aşadar, i-a pus multe întrebări, dar el nu i-a dat nici un răspuns. ¹⁰ Arhiereii şi cărturarii erau acolo şi-l acuzau cu înverşunare. ¹¹ Irod, împreună cu soldaţii săi, după ce l-au tratat cu dispreţ, l-au îmbrăcat într-o haină strălucitoare şi l-au trimis la Pilat. ¹² În ziua aceea Irod şi Pilat au devenit prieteni, căci mai înainte erau în duşmănie unul cu celălalt.

13 Atunci Pilat i-a convocat pe arhierei, pe comandanţi şi poporul ¹⁴ şi le-a spus: "L-aţi adus la mine pe omul acesta ca pe un instigator al poporului şi, iată, judecându-l în faţa voastră, nu găsesc în omul acesta nici o vină de care îl acuzaţi. ¹⁵ De altfel, nici Irod, căci mi l-a trimis înapoi; iată, nu a făcut nimic vrednic de moarte. ¹⁶ Aşadar, după ce-l voi pedepsi, îl voi elibera". ¹⁷. ¹⁸ Atunci au început să strige împreună: "Ia-l pe acesta, eliberează-ni-l pe Baraba!" ¹⁹ Acesta fusese aruncat în închisoare pentru o revoltă care avusese loc în cetate şi pentru crimă. ²⁰ Pilat, dorind să-l elibereze pe Isus, le-a vorbit din nou, ²¹ dar ei strigau: "Răstigneşte-l, răstigneşte-l!" ²² Pentru a treia oară le-a spus: "Dar ce rău a făcut acesta? Nu am găsit în el nici o vină care să merite moartea. De aceea îl voi pedepsi şi-l voi elibera". ²³ Dar ei insistau, cerând cu strigăte puternice ca el să fie răstignit. Şi strigătele lor predominau. ²⁴ Atunci Pilat a decis să li se îndeplinească cererea. ²⁵ El l-a eliberat pe cel care fusese aruncat în închisoare pentru revoltă şi crimă, iar pe Isus l-a lăsat în voia lor.

26 Pe când îl duceau, l-au prins pe un oarecare Simon din Cirene, care venea de la câmp, şi i-au pus lui crucea ca s-o poarte după Isus. ²⁷ Îl urma şi o mare mulţime de popor şi de femei care-şi băteau pieptul şi-l plângeau. ²⁸ Întorcându-se către ele, Isus le-a spus: "Fiice ale Ierusalimului, nu mă plângeţi pe mine, ci mai degrabă plângeţi-vă pe voi şi pe copiii voştri. ²⁹ Căci, iată, vor veni zile în care veţi spune: «Fericite cele sterile, cele care niciodată n-au născut şi pieptul care n-a alăptat!»

30 Atunci veţi începe să spuneţi munţilor: «Cădeţi peste noi! şi colinelor: Acoperiţi-ne!»

31 Căci dacă aşa fac ei cu lemnul cel verde, ce se va întâmpla cu cel uscat?" ³² Împreună cu el mai erau duşi doi răufăcători ca să fie ucişi.

33 Când au ajuns la locul numit Craniul, l-au răstignit pe el şi pe răufăcători, unul la dreapta şi altul la stânga. ³⁴ Atunci Isus a spus: "Tată, iartă-i, căci nu ştiu ce fac". Apoi, ca să împartă hainele lui, au tras la sorţi. ³⁵ Poporul stătea şi privea, iar conducătorii îşi băteau joc de el, spunând: "Pe alţii i-a salvat, să se salveze pe sine, dacă el este Cristos al lui Dumnezeu, alesul". ³⁶ Şi soldaţii îl luau în râs, când se apropiau de el, şi-i aduceau oţet, ³⁷ spunând: "Dacă tu eşti regele iudeilor, salvează-te pe tine însuţi". ³⁸ Deasupra lui era şi o inscripţie: "Acesta este regele iudeilor". ³⁹ Unul dintre răufăcătorii răstigniţi îl insulta, spunând: "Oare nu eşti tu Cristos? Salvează-te pe tine şi pe noi!" ⁴⁰ Dar celălalt, mustrându-l, i-a răspuns: "Nu te temi de Dumnezeu, tu care suferi aceeaşi condamnare? ⁴¹ Noi pe drept am primit ceea ce meritam pentru faptele noastre; dar el n-a făcut nici un rău". ⁴² Şi spunea: "Isuse, aminteşte-ţi de mine când vei intra în împărăţia ta!" ⁴³ Iar el i-a spus: "Adevăr îţi spun, astăzi vei fi cu mine în paradis!"

44 Era cam pe la ora a şasea şi s-a făcut întuneric pe tot pământul până la ora a noua. ⁴⁵ Soarele s-a întunecat. Catapeteasma templului s-a sfâşiat la mijloc. ⁴⁶ Isus a strigat cu glas puternic: "Tată, în mâinile tale încredinţez sufletul meu". Şi spunând aceasta, şi-a dat duhul.

47 Când centurionul a văzut ceea ce s-a întâmplat, l-a preamărit pe Dumnezeu, zicând: "Cu adevărat, omul acesta era drept". ⁴⁸ Şi toate mulţimile, adunate la această privelişte, văzând cele petrecute, se întorceau bătându-şi pieptul. ⁴⁹ Toţi cunoscuţii săi şi femeile care l-au urmat din Galileea stăteau mai deoparte şi priveau acestea.

50 Şi iată că un bărbat, numit Iosif, care făcea parte din consiliu, om bun şi drept, ⁵¹ nu fusese de acord cu planul şi cu fapta lor. El era din cetatea Arimateea a Iudeilor şi aştepta împărăţia lui Dumnezeu. ⁵² Acesta a venit la Pilat şi a cerut trupul lui Isus. ⁵³ Luându-l jos de pe cruce, l-a înfăşurat într-un giulgiu şi l-a pus într-un mormânt săpat în stâncă, în care nimeni încă nu mai fusese pus. ⁵⁴ Era ziua Pregătirii şi începea sâmbăta.

55 Atunci s-au apropiat femeile care veniseră împreună cu el din Galileea, au văzut mormântul şi cum era aşezat trupul lui. ⁵⁶ Apoi s-au întors şi au pregătit miresme şi balsamuri, iar sâmbăta s-au odihnit după Lege.

Fiecare poate reciti în gând textul încercând să-şi amintească ceea ce a citit.

2. Meditatio: Să medităm cuvântul (Ghidul oferă un comentariu).

Vestirea pătimirii şi a morţii lui Isus constituie, împreună cu cea a învierii, unul dintre momentele cele mai importante ale aşa-numitei kerigma (vestire) a primei comunităţi creştine, având în acest sens numeroase indicii în scrisorile pauline şi în Faptele Apostolilor.

În timp ce vestirea kerigmatică se limitează la proclamarea faptului, Evangheliile expun faptul, prezentând cele mai mici detalii şi dând impresia povestirii unei adevărate istorii. Acestui moment Matei îi dedică 141 de versete din 910, Marcu, 119 din 539, iar Luca, mai bine de 180 dintr-un total de 906.

Vestirea kerigmatică insistă mai mult pe faptul învierii decât pe acela al pătimirii şi al morţii, în timp ce în relatarea evanghelică se verifică exact contrariul. Evangheliştii interpretează "fiecare în modul său" pătimirea şi moartea lui Isus. Pentru o serioasă lectură creştină a pătimirii şi a morţii lui Isus, materialitatea faptelor este mai puţin importantă decât semnificaţia lor religioasă.

2.1. Celebrarea ultimei cine (Lc 22,7-38)

Luca prezintă faptul imediat după ce a expus înţelegerea lui Iuda cu înaltele autorităţi evreieşte pentru a-l da pe Isus în mâinile lor (Lc 22,1-6) şi imediat înaintea relatării pătimirii. El urmează o anumită gradualitate.

Într-un prim moment, (v. 17-13) se opreşte asupra pregătirii cinei în cauză şi specifică faptul că ea are loc cu ocazia Paştelui. Este vorba, aşadar, despre o ultimă cină, care este totodată cina pascală.

Într-un al doilea moment, se descrie celebrarea cinei pascale pregătite anterior. Evanghelistul nu spune care este ritualul urmat în această circumstanţă de către Isus şi apostoli (v. 14); oricum, presupunem că ei, ca buni evrei urmau ceremonialul timpului. În relatarea lui Luca, mai mult decât ceremonialul, semnificaţia sa ne atrage atenţia, în special dubla intervenţie a lui Isus: "Atât de mult am dorit să mănânc Paştele acesta cu voi înainte de pătimirea mea. ¹⁶ Căci vă spun că nu-l voi mai mânca până când nu se va împlini în împărăţia lui Dumnezeu" (Lc 22,15-16); "Şi, luând potirul, a mulţumit şi a spus: «Luaţi acesta şi împărţiţi între voi! ¹⁸ Căci vă spun că nu voi mai bea de acum din rodul viţei până când va veni împărăţia lui Dumnezeu»" (Lc 22,17-18).

În perspectiva sf. Luca, cina pascală are o importanţă deosebită deoarece simbolizează realizarea unui nou Paşte prin instituirea euharistiei.

Într-un al treilea moment sunt prezentate gesturile şi cuvintele prin care Isus instituie euharistia. Se observă legătura strânsă dintre euharistie, moartea pe cruce şi noua alianţă care se stabileşte între Dumnezeu şi poporul său; sublinierea morţii lui Isus ca act suprem de iubire faţă de omenire; apelul explicit al lui Isus de a vedea în euharistie memorialul morţii sale pe cruce şi de a-l reînnoi de-a lungul veacurilor.

Într-un al patrulea moment se vorbeşte despre ceea ce se întâmplă în Cenacol imediat după instituirea euharistiei.

2.2. În Grădina Măslinilor (Lc 22,39-53)

Luca, spre deosebire de Matei şi de Marcu, arată un interes deosebit în a menţiona şi rugăciunea ucenicilor, nu numai a lui Isus în Grădina Măslinilor. Dar există diferenţe între aceste două rugăciuni. Ucenicii sunt invitaţi să se roage să nu fie învinşi de ispită; Isus se roagă pentru a-şi reînnoi deplina şi totala adeziune la voinţa Tatălui. Isus se roagă asumând o atitudine senină, adică în genunchi, şi nu cu faţa la pământ, cum relatează Matei şi Marcu. Îi aparţine exclusiv lui Luca textul: "Şi, intrând în agonie, se ruga şi mai stăruitor, iar sudoarea lui, care cădea pe pământ, s-a făcut ca picăturile de sânge"; cât despre somnul apostolilor, el îl aminteşte cu o deosebită delicateţe.

Luca nu aminteşte de "săbii şi ciomege", deoarece ele pot fi folosite împotriva unor persoane puţin recomandabile, dar nu împotriva lui Isus. Nu spune că Iuda l-ar fi sărutat, ci că doar "s-a apropiat să-l sărute", ceea ce e altceva.

Numai la Luca găsim textul "acesta este ceasul vostru şi puterea întunericului" (Lc 22,53): dacă Isus rămâne singur şi în mâna persoanelor care îl vor mort, lucrul acesta nu se datorează destinului. Dumnezeu, în planurile sale negrăite, i-a permis diavolului şi forţelor răului să obţină o aparentă victorie.

2.3. În faţa tribunalului iudaic (Lc 22,54-72)

Surprinde dispunerea materialului despre lepădarea lui Petru. În ciuda gravităţii păcatului său, Petru nu trebuie amestecat cu masa de oameni, aşa cum fac Matei şi Marcu. Chiar dacă el cade şi nu-şi ţine propunerile exprimate atât de aprins în Cenacol, rămâne pentru totdeauna un prieten al lui Isus.

Luca este foarte sobru în descrierea în crescendo a lepădării lui Petru. Lipseşte orice amintire a sperjurului. Şi dacă Matei şi Marcu accentuează plânsul lui Petru, Luca aşază între părerea de rău şi lacrimile lui Petru privirea lui Isus. Pentru el această privire de iubire şi de gingăşie îl mişcă pe Petru şi-l conduce imediat la convertire

Luca nu face nici o referire la pălmuire sau la scuipat.

În faţa autorităţilor ebraice Isus nu are parte de un proces propriu-zis, ci de un interogatoriu. Mai mult, la sfârşitul întâlnirii nu se pronunţă nici o sentinţă de condamnare. Tăcere absolută cât priveşte sfâşierea hainelor marelui preot, a sentinţei de condamnare, sau a martorilor falşi. În ochii lui Luca Isus este prea curat, prea onest pentru a fi condamnat de o depoziţie a unor oameni vânduţi. El va fi, desigur, destinat morţii. Dar nu ca urmare a unor mărturii false, ci pentru mărturia, adevărată şi autoritară care iese de pe buzele sale (v. 71) despre identitatea sa de Fiu al lui Dumnezeu.

2.4. În faţa tribunalului roman (Lc 23,1-25)

Una dintre temele asupra căreia insistă mai mult relatarea lui Luca este Nevinovăţia lui Isus. Această integritate a sa morală Isus o păstrează şi atunci când este dus în faţa lui Irod şi în jurul său se creează o atmosferă de circ, "dar el nu i-a dat nici un răspuns" (v. 9).

La fel de demnă iese figura lui Isus şi după alăturarea cu Baraba, cât despre biciuire, şi încoronarea cu spini, Luca nu aminteşte nimic: era prea umilitor pentru Isus.

2.5. Spre Calvar. Moartea (Lc 23,26-49)

Şi aici Luca are un mod al său propriu de a proceda. Simon din Cirene pare să poarte crucea lui Isus de bunăvoie şi nu pentru că e constrâns de soldaţi. Poartă crucea reprezentantul tuturor creştinilor. Cine este alături de Cristos în durere, dobândeşte dreptul de a participa la bucuria Paştelui.

Un al doilea adaos al lui Luca priveşte întâlnirea lui Isus cu femeile pioase (vv. 27-31). Dacă el, care este nevinovat are parte de acest destin, ce se va întâmpla cu cei care nu numai că nu sunt nevinovaţi, dar nici nu fac nimic pentru a fi plăcuţi Domnului?

O dată răstignit pe cruce, patru sunt punctele de referinţă care-i atrag atenţia lui Luca: scena batjocoririi (vv. 35-38: Luca este foarte sobru), bunătatea lui Isus (scoasă în evidenţă în rugăciunea pentru cei care-l răstignesc - v. 34 şi din discuţia cu tâlharul - vv. 39-43), relaţiile lui Isus cu Tatăl (v. 46: "în mâinile tale încredinţez sufletul meu"; Isus nu e pradă crizei solitudinii) şi tema convertirii (vv. 47-48: centurionul).

Luca nu insistă pe date cu conţinut apocaliptic ci se opreşte asupra mulţimii care, după ce şi-a dat seama de demnitatea mesianică şi de nevinovăţia lui Isus, îşi bate pieptul (ca în parabola vameşului 18,13) în semn de părere de rău pentru răul comis (vv. 47-48).

2.6. Înmormântarea (Lc 23,50-56)

Pentru cei trei evanghelişti sinoptici, înmormântarea trupului lui Cristos nu pare să aibă o mare relevanţă în sine, ci numai în vederea apropiatei învieri. Autorii sacri se mulţumesc să determine ambientul şi atmosfera marelui eveniment care e pe cale să se împlinească. Elementele care converg se referă la următoarele date: depunerea trupului, vineri seara, într-un mormânt săpat în stâncă; închiderea mormântului cu o piatră mare; prezenţa câtorva femei; înfăşurarea trupului lui Isus într-un giulgiu.

Ne-am fi aşteptat la ceva mai mult de la Luca. În orice caz lasă o impresie frumoasă să vedem încredinţată tocmai femeilor misiunea de a acorda ultimele îngrijiri trupului lui Isus. Ceea ce nu este puţin. Ele vor fi şi primele martore ale Celui înviat.

Se proclamă din nou cuvântul.

3. Cuvântul luminează viaţa noastră (Ghidul arată cum putem aplica unele aspecte ale textului la viaţa noastră)

3.1. Din Cenacol la Calvar: un drum de iubire şi de slujire

Din examinarea textului din Lc 22,7-23,56 am putut observa că fiecare etapă a acestui drum coincide cu un gest deosebit de bunătate şi de slujire în favoarea omului.

Dacă aşa procedează Isus pentru binele oamenilor, de ce nu te gândeşti să-l iei ca model al vieţii tale şi al comportamentului tău faţă de fraţi? De ce nu începi să-i priveşti pe cei de lângă tine, mai ales pe cei mai nevoiaşi, pe cei mai îndepărtaţi, cu aceeaşi ochi iubitori şi ospitalieri ai lui Isus?

Isus ne este model cât priveşte modul de a privi persoanele. Privirea sa este mereu o privire de iubire: arată stimă şi încredere, chiar dacă omeneşte şi legal este vorba despre marginalizaţi. Desigur. El evaluează, descoperă negativul, păcatul, dar mereu dă o mână pentru a ieşi din această stare. Iar atunci când lipseşte curajul pentru aceste atenţii pline de speranţă, de ce să nu cerem de la el capacitatea de a privi aşa cum priveşte el?

3.2. Acest potir este noua alianţă în sângele meu (Lc 22,20)

Isus pronunţă aceste cuvinte în momentul instituirii euharistiei, punând-o în legătură cu moartea sa pe cruce, cu ospăţul, stipularea unei noi alianţe şi împărţirea pâinii şi a vinului. A spune "euharistie" înseamnă a spune implicare într-un eveniment care ne vorbeşte despre mântuire, de dăruire, de comuniune, de caritate, determinându-ne să o experimentăm în practică, a o traduce în viaţă.

Care sunt direcţiile ce trebuie parcurse pentru ca euharistia, izvor, centru şi culme a comunităţii creştine, să se transforme real în memorial al comuniunii frăţeşti? Iată o scurtă listă:

- dacă împărţim pâinea cerească, cum să nu împărţim pâinea pământească?

- euharistia este semnul unei iubiri care se gândeşte mai mult să dea decât să primească;

- pâinea euharistică nu este făcută numai pentru a fi mâncată; ea cere şi să fie împărţită;

- euharistia nu-i izolează pe credincioşi de lume şi de istorie, ci îi adânceşte mai mult în ele pentru a le recompune şi a le mântui;

- euharistia ne introduce în iubirea lui Cristos care s-a dat pe sine pentru noi până la jertfirea de sine. Întăriţi de exemplul său şi noi trebuie să ne dăruim fraţilor.

3.3. Toţi, inclusiv reprezentanţii autorităţilor, pot păcătui

În textul pe care l-am analizat, se vorbeşte de mai multe ori despre oameni ca fiinţe păcătoase, care au nevoie de iertarea divină. Expresive sunt textele unde evanghelistul arată şi slăbiciunile apostolilor.

În ceea ce priveşte tema universalităţii păcatului, în textul citit mai există un aspect care, de obicei, este lăsat la o parte, dar care ar trebuie să ne facă să ne gândim în mod serios.

Cu cel care se converteşte sau, cel puţin arată o anumită disponibilitate să-şi recunoască propriile greşeli, Luca asumă mereu o atitudine de mare delicateţe şi respect. Este cazul lui Petru, al tâlharului cel bun, al centurionului şi al mulţimii care părăseşte Calvarul meditând la cele întâmplate şi bătându-şi pieptul. Singurele persoane pe care le tratează cu o anumită severitate sunt în special cărturarii şi marii preoţi. De ce?

Pentru că sunt indivizi prea plini de sine, prea conştienţi de propria ştiinţă şi de propria sfinţenie, prea preocupaţi de litera Legii, prea înclinaţi să reducă faptul religios la o chestiune de observanţă şi prea orbi pentru a înţelege că şi ei trebuie să se convertească.

Dacă vrei şi tu să obţii iertarea, recunoaşte-te păcătos şi umileşte-te în faţa Domnului. O comunitate de credinţă care nu este dispusă să ia act că e făcută din oameni vinovaţi şi că există pentru oameni vinovaţi, devine insensibilă, prezumptuoasă şi, uneori, chiar inumană. Nu merită nici milostivirea lui Dumnezeu, nici încrederea oamenilor. Nu are nici un motiv, deşi se opune în mod constant păcatului, să ia distanţă faţă de păcătoşi.

Sfântul Augustin scria în Retractationes: "Ori de câte ori în cărţile mele am calificat Biserica drept Biserică fără pată şi fără zbârcitură, nu trebuie înţeles ca şi cum ar fi deja, ci în sensul că se pregăteşte să devină. În timpul de faţă, din cauza unei aşa mari lipsă de experienţă şi slăbiciune a membrilor săi, ea trebuie să mărturisească în fiecare zi: şi ne iartă nouă greşelile noastre".

3.4. "Şi le-a zis: de ce dormiţi?" (Lc 22,46)

Această întrebare pe care Isus o adresează ucenicilor în Grădina Măslinilor ar putea fi adresată, oportun, fiecărui credincios, şi nu pentru că el are de înfruntat aceleaşi situaţii, ci pentru că, în faţa nevoilor şi a durerilor celorlalţi, tindem cu toţii să fim adormiţi.

Primeşte acest "de ce dormi" al lui Isus ca pe un foc ce te arde înăuntru şi te constrânge să te trezeşti.

De ce dormi, în timp ce lângă tine sunt atâţia fraţi lipsiţi şi care cer ajutor?

De ce dormi, în timp ce atâţia bătrâni sunt lăsaţi singuri şi constrânşi să petreacă zile interminabile pe o bancă părăsită a parcurilor, din moment ce acasă la ei nu este loc, nu este căldură, nu este iubire?

De ce dormi, în timp ce atâţia copii mor de foame din cauza prostiei şi a cruzimii adulţilor?

De ce dormi, în timp ce atâţia tineri, victime ale drogurilor, ale SIDA, ale şomajului, au pierdut gustul de a visa şi îmbătrânesc chiar înainte de a şti ce înseamnă să trăieşti din speranţă?

De ce dormi, în timp ce atâţia se gândesc numai la ei înşişi, la propriul izvor, la propriul câmp, la propriul salariu, la propria familie, la propria pace, la propria mediocritate, la propriile interese, la propria carieră?

De ce dormi, în timp ce atâtea feţe şi atâtea mâini murdare îşi împart lumea afacerilor şi condiţionează grav, prin intrigile şi manevrele lor murdare, viaţa celor săraci, a celor oneşti, a celor fără nume?

Conştient de urgenţa şi de gravitatea tuturor acestor solicitări, să nu mai rămâi o clipă în patul tău moale.

Lasă patul şi ieşi din casă. Fraţii care stau afară au nevoie de tine, de mila ta, de apropierea ta, de înţelegerea ta, de solidaritatea ta, de prietenia ta, de cuvântul tău, de iubirea ta.

Cu alte cuvinte, au nevoie ca tu să încetezi de a te mai prezenta în faţa Domnului singur şi să te obişnuieşti să mergi la el spunând nu "iată-mă", ci "iată-ne". "Iată-ne", pentru că am venit mulţi. Pentru că i-am adus aici pe toţi cei care mi-au cerut să-i însoţesc o bucată de drum sau mi-au cerut să-mi fie milă să le duc bagajele. Iată-ne, Doamne! Iar mâine mă voi întoarce din nou.

Cu aceleaşi greutăţi şi cu aceleaşi bagaje.

Scurtă tăcere pentru a asimila ceea ce s-a auzit.

4. Să împărtăşim ce ne-a spus cuvântul... (Dăm posibilitatea participanţilor de a oferi şi ei scurte comentarii. Să nu se pună întrebări, comentarii pentru a critica, divagaţii. Când intervenţiile sunt fragile, să nu se insiste pentru a continua).

5. Oratio: Să ne rugăm cu cuvântul meditat

6. Contemplatio: Să-l gustăm pe Dumnezeu cu inima şi să-l recunoaştem în istorie.

Să ne fixăm privirea şi inima în Dumnezeu simţind prezenţa sa de lumină; să ne exprimăm angajarea la care ne-a condus lectura rugătoare; să sintetizăm totul într-o frază pentru a o purta cu noi în zilele ce urmează; să ne propunem acţiuni concrete cu cuvântul meditat.

» înapoi la cuprins «