Apocalipsul sfântului apostol Ioan

Prezentare:

Tradiţia creştină atribuie această carte apostolului Ioan, stabilit în ultimii ani la Efes şi care a murit în jurul anului 100. Sunt suficiente afinităţi între această carte şi cea de-a patra evanghelie. Sunt folosite cu preponderenţă alegoria, simbolurile, teme comune ca: apa vie, păstorul, îngerul, mana, Cuvântul lui Dumnezeu, mărturia, adevărul. Sunt tot atâtea motive pentru a considera şi Cartea Apocalipsului sfântului Ioan ca provenind de la "şcoala ioaniană" de la Efes.

Titlul cărţii provine de la primele cuvinte ale ei: "Revelaţia lui Isus Cristos..." sau "apocalipsul lui Isus Cristos..." Termenul "apocalips" din limba greacă se traduce prin "revelaţie". În realitate Cartea Apocalipsului conţine o serie de revelaţii, aparent oculte, prin viziuni enigmatice şi spectaculare, făcute apostolului Ioan de către Isus Cristos.

Prin stilul său, cartea se înscrie în seria literaturii apocaliptice, gen literar iniţiat încă din perioada exilului din Babilon, cu profeţii Ezechiel, Ioel, Zaharia şi Daniel. Rolul acestui tip de literatură este de a trezi speranţa în timpurile de încercare. Ea se adresează mai ales acelei populaţii care găseşte în Dumnezeu singurul sprijin, singura mângâiere. Intervenţia lui însă nu va fi în timp, ci la sfârşitul timpului, când Dumnezeu va schimba totul şi va transforma totul din rău în bine. Această asigurare îşi are fundamentul în bunătatea lui Dumnezeu care a creat totul bine şi va conduce într-un final totul la bine. Mărturie stă lupta misterioasă a lui Dumnezeu cu forţele oculte ale răului din această lume. Dacă în această lume, cei care îl urmează pe Cristos sunt persecutaţi, este aşa pentru că şi el a fost persecutat, dar dacă el a triumfat înviind, şi cei care îl urmează, chiar dacă suferă sau sunt ucişi pentru credinţă, vor învia şi ei.

Dacă în Cartea Apocalipsului se folosesc diverse imagini şi un limbaj simbolic, aparent înspăimântător, se face pentru că acesta era un limbaj comun culturii apocaliptice cunoscute de cititorii iudei şi creştini. Apocalipsul pare să aibă un limbaj ermetic doar pentru cei care nu au citit restul Sfintei Scripturi. În Apocalips sunt cel puţin 500 de citate preluate în mod special din Vechiul Testament. Este ca o sinteză a întregii Sfinte Scripturi.

Cartea Apocalipsului sfântului Ioan are 22 de capitole, structurate astfel:

- 1,1-3: prologul;

- 1,4-3,22: scrisori adresate celor şapte Biserici;

- 4,1-22,5: are o mai mare complexitate literară şi cuprinde cinci secţiuni: de introducere, a sigiliilor, a trâmbiţelor, a semnelor şi cea conclusivă.

- 22,6-21: epilog: profeţia este confirmată de înger, de profet, de Cristos şi, prin urmare, trebuie respectată.

Conţinutul cărţii ne determină să facem o precizare: Dumnezeu duce la împlinire planul de mântuire pregătit şi prevestit de profeţii Vechiului Testament, plan care se împarte în două faze: planul de mântuire înfăptuit prin patima, moartea şi învierea lui Isus Cristos, mister care se realizează şi prin Biserică, prin sacramente, în special prin Euharistie, şi planul escatologic care se va realiza numai după victoria definitivă a lui Dumnezeu asupra răului, o dată cu noua creaţie. Principalii protagonişti în acest sens sunt: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt şi Biserica, în chip de asociată.

Obiectiv:

Convingerea că sfârşitul lumii înseamnă împlinirea ei.

Învăţătură:

Pentru a fi înţeleasă mai bine, Cartea Apocalipsului are nevoie de câteva criterii generale de lectură.

Astfel avem simbolismul manifestărilor cosmice (cutremure, întunecarea soarelui, a lunii şi a aştrilor, căderea stelelor, incendii, inundaţii, cataclisme). Prin aceasta, autorul vrea să arate o intervenţie a lui Dumnezeu în lume pentru a schimba radical răul care există, pentru a-i salva astfel pe cei care cred în el.

Marile calamităţi (foamete, război, molime, boli) sunt prezentate cu un limbaj care indică o pedeapsă în genul calamităţilor din Egipt, pentru a indica eliberarea din capcanele răului.

Fiinţele însufleţite (oamenii şi animalele monstruoase) indică personajele istorice şi evenimentele istorice care au fost deja, dar datorită relevanţei lor sunt considerate repetitive, pentru că pot apărea oricând, mai ales ca pedeapsă.

Şi numerele au valoare simbolică. Ele descriu fie o realitate umană limitată şi măsurabilă, fie o realitate divină, care întrece orice măsură. Astfel, 7 indică totalitatea şi împlinirea operelor lui Dumnezeu. Jumătatea lui 7, indică parţialitatea, timpul limitat şi scurt. Numărul 12 indică poporul lui Dumnezeu vechi şi nou, format pe baza celor 12 triburi ale lui Israel sau a celor 12 apostoli ai lui Isus Cristos. Numărul 6 indică imperfecţiunea sau răutatea umană, cu referinţă în special la forţele ostile care intră la un moment dat în istorie. De trei ori repetată cifra 6 indică plinătatea răutăţii umane. Numărul 4 indică universalitatea pentru că face referinţă la cele patru puncte cardinale şi, ca atare, indică toate fiinţele create existente între aceste puncte. Numărul 1000 indică o cantitate nemăsurabilă şi incalculabilă. 144.000, de asemenea, indică o cantitate nemăsurabilă.

Culorile au şi ele simbolismul lor particular, fiind inspirate din cultura orientală şi biblică. Albul indică apartenenţa la lumea divină. Roşul este culoarea fiinţelor care varsă sânge. Roşul purpuriu este cunoaşterea puterii imperiale şi tiranice. Negrul este culoarea morţii, pentru că locul de sub pământ unde stau morţii este întunecat. Verdele este culoarea maladiilor, a bolilor care îi termină pe oameni aşa cum se usucă iarba care, dimineaţa creşte, iar seara se usucă.

Aceste precizări vin să uşureze lectura acestei cărţi plină de atâtea surprize.

Practic:

- Cum descriu alte religii sau confesiuni creştine sfârşitul lumii?

- Poate cineva să fixeze cu exactitate momentul sfârşitului lumii? Ce a spus Isus Cristos referitor la acest moment?

- Cum vi se par materialele care vorbesc despre sfârşitul lumii?

- Ce părere aveţi despre teoria: "Sfârşitul lumii nu înseamnă distrugerea, ci împlinirea ei?"

- Ce aţi face dacă în acest moment ar veni sfârşitul lumii?

Texte de referinţă:

"Revelaţia lui Isus Cristos, pe care Dumnezeu i-a dat-o ca să arate slujitorilor săi cele ce trebuie să aibă loc în curând. El a făcut-o cunoscută trimiţând-o prin îngerul lui, slujitorul său Ioan, care a mărturisit că toate câte le-a văzut sunt cuvântul lui Dumnezeu şi mărturia lui Isus Cristos. Fericit cel care citeşte şi cei care ascultă cuvintele profeţiei şi ţin cele scrise într-însa, căci timpul este aproape" (Ap 1,1-3).

"După aceste lucruri am privit şi iată o uşă deschisă în cer şi glasul cel dintâi, pe care îl auzeam ca pe o trâmbiţă când vorbea cu mine, mi-a zis: «Urcă aici şi-ţi voi arăta cele ce trebuie să fie după acestea». Deodată am fost răpit în Duh şi iată, un tron era în cer, iar pe tron şedea cineva. Iar cel ce şedea era asemănător la vedere cu piatra de jasp şi de sardiu, iar curcubeul care înconjura tronul era asemănător la vedere cu smaraldul. În jurul tronului se aflau alte douăzeci şi patru de tronuri, iar pe tronuri şedeau alţi douăzeci şi patru de bătrâni, îmbrăcaţi în haine albe şi având pe cap coroane de aur" (Ap 4, 1-4).

"Şi am văzut stând în picioare, la mijloc, între tron şi cele patru fiinţe şi între bătrâni, un Miel ca înjunghiat, având şapte coarne şi şapte ochi, care sunt cele şapte duhuri ale lui Dumnezeu trimise pe pământ" (Ap 5,6).

Rugăciune:

Doamne, Isuse Cristoase, începutul şi sfârşitul a toate, tu eşti mântuirea noastră. A ta este slava, şi puterea, şi mărirea, în vecii vecilor. Amin.

» înapoi la cuprins «