Prezentare:

Dacă în Cartea Leviticului este întrerupt şirul povestirii peregrinării evreilor prin pustiu, Cartea Numerilor reia şirul evenimentelor prezentându-le până la intrarea poporului în ţara promisă. Denumirea de Cartea Numerilor provine de la faptul că începe cu numărarea membrilor poporului ales.

În ceea ce priveşte autorul, intervine aceeaşi problemă ca şi la primele trei cărţi ale Sfintei Scripturi. Nu se poate vorbi de un autor anume, ci mai degrabă este rezultatul tradiţiilor iahvistă, elohistă şi sacerdotală. Prima tradiţie este numită astfel pentru că foloseşte termenul "Iahve" (Domnul) atunci când vorbeşte de Dumnezeu, are un stil viu şi colorat şi foloseşte multe imagini. A doua, cea elohistă foloseşte pentru Dumnezeu termenul "Elohim" (Domnul-Dumnezeu) şi foloseşte un stil sobru şi o morală ceva mai exigentă. Ultima a fost prezentată în cateheza anterioară.

Pentru că pe parcursul cărţii apar deseori momente în care poporul întreg sau parţial este pedepsit din neascultare sau nesupunere la unele din poruncile prezentate deja de Cartea Leviticului, este de la sine înţeles că ea se adresează cu preponderenţă poporului israelit, dar şi celor care, în cazul nostru, creştini fiind, repetăm îndepărtarea noastră de scopul final care este mântuirea, prin desele căderi în păcat.

Cele 36 de capitole care compun Cartea Numerilor sunt împărţite după cum urmează:

- 1,1-10,10: recensământul şi pregătirea plecării de la muntele Sinai;

- 10,11-20,13: călătoria de la muntele Sinai la Cadeş;

- 20,14-36,13: călătoria de la Cadeş la râul Iordan.

Perioada de timp pe care poporul ales o petrece în pustiu este de patruzeci de ani. Aceasta pentru că o mare parte din cei care au ieşit împreună cu Moise din Egipt s-au răzvrătit împotriva Domnului. Intrarea propriu-zisă în ţara Canaanului a avut loc abia după moartea acestora. Între timp au mai fost date şi alte legi care să reglementeze instalarea poporului ales în Canaan.

Tratând despre perioada peregrinării poporului evreu prin pustiu, Cartea Numerilor reuşeşte să prezinte deşertul ca pe un loc cu totul şi cu totul privilegiat pentru întâlnirea cu Dumnezeu, chiar dacă această întâlnire are loc în contextul unei pedepse meritate. Pe drept această perioadă poate fi numită perioada maturizării poporului ales, o maturizare care survine în urma unui lanţ de experienţe mai mult sau mai puţin negative. Ideea care trece traversează întreaga Carte a Numerilor este aceea că, indiferent de comportamentul poporului, Dumnezeu nu se dezice în promisiunile sale. Chiar dacă se foloseşte de "restul sfânt", Dumnezeu duce la împlinire binecuvântarea promisă.

Obiectiv:

Clarificarea poziţiei noastre de pelerini prin deşertul acestei vieţi şi încercările pe care le presupune.

Învăţătură:

Din totdeauna deşertul a fost văzut ca locul privilegiat în care este favorizată întâlnirea cu Dumnezeu. Simbol al aridităţii şi, în acelaşi timp, loc al încercărilor de tot felul, deşertul a fost pentru mulţi autori, pentru multe persoane care şi-au consacrat viaţa slujirii lui Dumnezeu, pentru mulţi rătăciţi, pentru mulţi pictori, un loc de mari inspiraţii. Nici măcar Isus nu a scăpat de ispitele diavolului din deşert. El însuşi s-a retras de multe ori pentru a se ruga, pentru a dialoga cu ucenicii, pentru a trăi mai intens legătura sa cu Dumnezeu-Tatăl.

Pentru poporul ales, deşertul devine "lecţia" pe care o primeşte de la Dumnezeu. Rând pe rând, pustiul devine loc de salvare, cum a fost imediat după trecerea Mării Roşii, loc de încercare, în cazul lipsei pâinii şi a apei, loc de preamărire a lui Dumnezeu, în cazul primirii celor zece porunci, dar şi al construirii cortului alianţei şi, nu în cele din urmă, loc al pedepsei, în cazul atâtor pedepse pe care le-a primit poporul, culminând cu întârzierea intrării în ţara promisă.

Lecţia principală pe care o oferă deşertul este aceea că indiferent de surprizele inerente care pot apărea, este locul în care nu trebuie să existe descurajare. În acest caz, descurajarea înseamnă moarte sigură. Pe când curajul poate însemna apariţia unei oaze, a unui ghid, a unor urme, a unui indicator. Existenţa deşertului spiritual în viaţa celui care îl slujeşte pe Dumnezeu are menirea de a-l încerca, de a-l maturiza, de a-l determina să se încreadă şi mai mult. Orice om în pustiu doreşte o picătură de apă. Dumnezeu, izvorul vieţii adevărate, este cel care potoleşte setea sufletului nostru, mai ales atunci când acesta dă dovadă de ariditate. Este nevoie însă de perseverenţa poporului ales, de credinţa că într-o zi se va ajunge în "împărăţia" promisă.

Practic:

- Încercaţi să conturaţi câteva trăsături ale deşertului, folosindu-vă de emisiunile pe care le-aţi văzut sau de cărţile pe care le-aţi citit. Este interesant de povestit cum s-au descurcat anumite personaje prin pustiu.

- Cum vedeţi atitudinea lui Dumnezeu faţă de poporul ales, având în vedere pedeapsa la care a fost supus de a rătăci prin pustiu timp de patruzeci de ani?

- Cum vă explicaţi faptul că, indiferent de mărimea deşertului, poporul ales nu a reuşit să ajungă la un capăt, deşi în cei patruzeci de ani l-ar fi putut străbate cel puţin o dată pe an de-a lungul şi de-a latul?

- Mai putem vorbi astăzi de pedepse din partea lui Dumnezeu, cum au fost cele primite de poporul israelit în pustiu?

- Încercaţi să fixaţi la nivel de grup cele mai dese păcate pentru care a fost pedepsit poporul ales şi faceţi o legătură cu marile greşeli ale omenirii de astăzi. Care sunt consecinţele astăzi?

- Cum credeţi că poate fi depăşită ariditatea sufletească? Folosiţi-vă şi de exemplele sfinţilor pe care îi cunoaşteţi.

- Compuneţi o mică reflecţie în care să iasă în evidenţă ideea de deşert şi de pelerin.

Texte de referinţă:

"În ziua întâi a lunii a doua din anul al doilea după ieşirea israeliţilor din pământul Egiptului, a vorbit Domnul cu Moise în cortul adunării, în pustiul Sinai, şi i-a zis: «Număraţi toată adunarea fiilor lui Israel după neamul lor, după familiile lor şi după numele lor, om cu om»" (Num 1,1-2).

"Poporul însă a început să cârtească în prezenţa Domnului, iar Domnul auzind s-a aprins de mânie, a făcut să izbucnească foc şi a început să ardă marginile taberei. Atunci, poporul a strigat către Moise şi Moise s-a rugat Domnului şi a încetat focul" (Num 11,1-2).

"Atunci a strigat toată adunarea şi a plâns în acea noapte. Cârtind împotriva lui Moise şi a lui Aron, toţi fiii lui Israel şi toată adunarea a zis către ei: «Mai bine era dacă muream în pământul Egiptului decât să murim în pustiul acesta. Pentru ce ne duce Dumnezeu în acel pământ, ca să murim în război? Femeile noastre şi copiii noştri vor fi pradă. Oare nu ar fi mai bine să ne întoarcem în Egipt?» Apoi au zis unii către alţii: «Să ne alegem un conducător şi să ne întoarcem în Egipt...» Şi a zis Domnul către Moise: «Până când mă va supăra poporul acesta şi până când nu va crede în mine, cu toate minunile pe care le-am făcut în mijlocul lui? Îl voi lovi cu ciumă şi-l voi pierde şi te voi face pe tine şi casa tatălui tău un popor numeros şi mai puternic decât acesta!..." Domnul nu l-a putut duce pe acest popor în pământul pe care cu jurământ l-a promis să-l dea lor şi de aceea l-a făcut să rătăcească în pustiu" (Num 14,1-4,11-12,16).

Rugăciune:

Doamne, prin pustiul deseori dificil al acestei vieţi însoţeşte-ne cu prezenţa ta. Nu permite ca în momentele grele să ne descurajăm răzvrătindu-ne, ci fii tu mereu oaza spre care să tindem. Amin.

» înapoi la cuprins «