Scrisoarea sfântului apostol Paul către Coloseni

Prezentare:

Colose era o localitate din Frigia, la circa 200 km de Efes. În timpul apostolului Paul, Colose era o localitate relativ mică, mereu încercată de cutremure de pământ. Ultima catastrofă avusese loc în anul 61, chiar în anul în care Paul scrie scrisoarea, ignorând catastrofa. Pentru prima dată cetatea a fost evanghelizată de Epafras, unul dintre discipolii lui Paul, pe când Paul era la Efes, în timpul celei de-a treia călătorii misionare. Comunitatea era formată în principal din păgâni convertiţi, dar şi din foşti evrei.

Epafras, responsabilul comunităţii din Colose îl caută pe Paul şi îi împărtăşeşte experienţa trăită acolo. În urma discuţiei celor doi, Paul consideră că trebuie să le scrie o scrisoare prin care să-i încurajeze şi totodată să-i aducă pe calea cea dreaptă, pentru că erau acolo câteva practici sincretiste de origine iudaică şi păgână. Câţiva iudeo-creştini doreau să se reintroducă câteva din sărbătorile lor tradiţionale, practica circumciziei şi să se facă diferenţă între cărnurile pure şi cele impure. Câţiva creştini proveniţi din păgânism doreau introducerea unor practici gnostice, care presupunea introducerea unor fiinţe intermediare între Dumnezeu şi lume. Era vorba de îngeri, dar cărora li se aducea un cult exagerat, care degenera de cele mai multe ori în superstiţie.

Scrisoarea are 4 capitole, împărţite astfel:

-1,1-14: introducere;

-1,15-2,23: partea dogmatică;

-3,1-4,6: partea morală;

-4,7-18: informaţii personale, saluturi şi scurte învăţături.

Introducerea este aceeaşi ca la toate scrisorile pauline. Paul se prezintă pe sine şi pe cei pe care îi are alături. Prezintă destinatarul şi un salut special de invocare a harului şi a binecuvântării lui Dumnezeu.

Tema centrală a primei părţi începe cu o rugăciune lungă în care este introdus un imn cristologic care celebrează primatul lui Isus Cristos. Paul aminteşte colosenilor că singurul care îi reconciliază cu Dumnezeu-Tatăl este Fiul său Isus Cristos, prin Duhul Sfânt. Ei trebuie să persevereze în credinţa în evanghelia predicată de el. La rândul său, Paul oferă pentru mântuirea lor suferinţele sale, care completează din punct de vedere uman suferinţele îndurate de Isus Cristos.

În a doua parte, cea morală, apostolul se opreşte asupra unei probleme noi, apărute la nivel de comunitate, apariţia unor erori de origine gnostică fără legătură cu credinţa creştină. Doar în Isus Cristos este divinitatea şi nu în alte creaturi, fie ei şi îngeri. El singur este capul Bisericii, al creaţiei şi al îngerilor. Colosenii îi divinizau pe îngeri şi le aduceau un cult exagerat, care întrecea cultul adus lui Dumnezeu. Singura tăiere împrejur trebuie să fie doar botezul creştin şi nicidecum vechile uzanţe iudaice.

Creştinii trebuie să-l aibă doar pe Cristos care să le umple viaţa. Trebuie să se simtă liberi de orice tradiţie şi de orice sărbătoare iudaică. Primatul lui Isus în viaţa lor nu trebuie să le permită acceptarea practicilor superstiţioase sau devoţiuni adresate direct unor îngeri care să-l înlocuiască pe Dumnezeu. Creştinul trebuie să caute doar lucrurile care îl poartă spre cer, spre întâlnirea definitivă cu Isus Cristos. Pentru aceasta trebuie să moară pentru lucrurile pământeşti, pentru păcat şi să învie pentru o viaţă de credinţă bazată pe iubirea milostivă a lui Dumnezeu.

Obiectiv:

Cristos să fie în centrul vieţii noastre.

Învăţătură:

O viaţa trăită fără Dumnezeu în centrul ei, este o viaţă sortită pieirii şi din punct de vedere uman şi din punct de vedere spiritual. A nu-l recunoaşte pe Dumnezeu-Tatăl ca şi Creator, pe Isus Cristos ca Mântuitor, pe Duhul Sfânt ca cel care continuă în Biserică şi în sufletele noastre opera de sfinţire, înseamnă a accepta ideea că ne putem mântui de unii singuri, ceea ce este absolut imposibil. Atunci când am fost creaţi, Dumnezeu ne-a făcut după chipul şi asemănarea sa. Astfel "suntem condamnaţi" să purtăm în noi chipul şi asemănarea lui. Putem gândi, putem dori, dar trebui să gândim doar adevărul şi să dorim doar binele. În caz contrar ne-am renega Creatorul. Cât priveşte asemănarea cu Dumnezeu, cu cât vom persevera în iubire, cu atât ne vom asemăna mai mult cu Dumnezeu, care este Iubirea prin excelenţă.

A-l avea pe Isus Cristos în centrul vieţii noastre presupune acceptarea lui cu trup şi suflet, cu tot ceea ce a spus şi a făcut, cu viaţa sa, cu minunile sale, cu îndemnurile sale şi mai ales cu promisiunea vieţii veşnice. Când apostolul Paul îi îndeamnă pe coloseni să fie statornici în credinţă, îi îndeamnă să rămână statornici în acceptarea lui Isus Cristos, conştient fiind că iubirea nu dezamăgeşte şi nu face rău nimănui.

A-l accepta pe Cristos înseamnă a accepta viaţa veşnică şi a trăi încă de pe pământ, în mod anticipat, această stare. Superstiţiile, cultul exagerat dat altor "pseudo-dumnezei", divinizarea omului cu toate capacităţile sale, divinizarea tehnicii, toate acestea nu-şi găsesc justificarea în faţa adevăratului şi unicului Mântuitor, Isus Cristos.

Practic:

- În general scrisorile apostolului Paul au o parte dogmatică şi una morală. Care credeţi că este motivul pentru care apostolul foloseşte o astfel de schemă? Urmăriţi şi predica preoţilor din parohia voastră. Folosesc aceeaşi schemă? De ce?

- Ce înseamnă pentru omul modern a-l avea pe Cristos în centrul vieţii?

- Care credeţi că este motivul pentru care în Biserica de la început exista pericolul superstiţiilor sau al cultului exagerat dat îngerilor sau altor idei sau fiinţe intermediare între Dumnezeu şi lume? Astăzi mai este acest pericol?

- Citiţi Col 3,5-11 şi faceţi portretul omului nou "modern". Cum ar arăta?

- Cum ar arăta viaţa de familie dacă s-ar ţine cont mai mult de îndemnurile sfântului apostol Paul din Col 3,18-20? Cum consideraţi aceste îndemnuri într-o lume în care drepturile omului se cer respectate prin legi internaţionale?

Texte de referinţă:

"Paul, apostol al lui Isus Cristos, prin voinţa lui Dumnezeu, şi fratele Timotei, către sfinţii din Colose şi către fraţii credincioşi în Cristos, har vouă şi pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru... De aceea şi noi, din ziua în care am auzit de voi, nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să cerem să vă umpleţi de cunoaşterea voinţei lui şi de orice înţelepciune şi înţelegere spirituală, pentru ca astfel să umblaţi într-un mod vrednic de Domnul, ca să fiţi plăcuţi în toate, prin orice faptă bună, aducând rod şi crescând în cunoaşterea lui Dumnezeu, ca să fiţi întăriţi cu toată puterea, după puterea gloriei lui, pentru a ajunge la o statornicie desăvârşită şi îndelungă răbdare cu bucurie aducând mulţumire Tatălui care v-a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor în lumină" (Col 1,1-2.9-12).

"Aşadar, nimeni să nu vă judece cu privire la mâncare şi băutură, cu privire la sărbătoare sau la lună nouă sau la sâmbătă. Acestea sunt umbra celor ce vor veni, dar trupul este al lui Cristos. Nimeni să nu vă răpească premiul, invocând ca pretext umilinţa şi cultul îngerilor, bazându-se pe ceea ce a văzut, îngâmfat în zadar de judecata lui trupească şi rupt de capul de la care tot trupul, susţinut şi unit prin încheieturi şi ligamente, primeşte creşterea lui Dumnezeu" (Col 2, 16-19).

"Ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi iubiţi, îmbrăcaţi-vă deci cu dragoste, cu îndurare, cu bunătate, cu umilinţă, cu blândeţe şi răbdare. Îngăduiţi-vă unii pe alţii şi, dacă cineva are vreo plângere împotriva altuia, iertaţi-vă! Aşa cum v-a iertat Domnul la fel să vă iertaţi şi voi... Femeilor, fiţi supuse bărbaţilor voştri, aşa cum se cuvine în Domnul. Bărbaţilor, iubiţi-vă femeile şi nu fiţi aspri cu ele. Copii, ascultaţi-i pe părinţi în toate, căci lucrul acesta este plăcut Domnului. Părinţi, nu-i împingeţi pe copiii voştri la disperare ca să nu se descurajeze" (Col 3,12-13.18-21).

Rugăciune:

Doamne, Isuse Cristoase, tu eşti regele măririi, tu domneşti împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Fă-ţi lăcaş şi în inimile noastre. Amin.

» înapoi la cuprins «