Evanghelia după sfântul Marcu

Prezentare:

A doua evanghelie acceptată de Biserică în canonul Sfintei Scripturi este aceasta atribuită lui Ioan-Marcu, un creştin provenit din iudaism, născut la Ierusalim. Marcu nu a făcut parte din rândul celor doisprezece apostoli. A fost însă ucenicul lui Barnaba, vărul său, al lui Paul şi al lui Petru. Tradiţia spune că l-a însoţit pentru mult timp pe apostolul Petru în călătoriile sale prin Asia Mică şi Italia. A murit ca martir la Alexandria, iar relicvele lui se află la Veneţia în bazilica "Sfântul Marcu".

Simbolul cu care este reprezentat în iconografia creştină este leul înaripat.

Redactarea evangheliei sale s-a făcut la Roma, după moartea apostolului Petru (anul 64), înainte de distrugerea templului de la Ierusalim, iar destinatarii direcţi sunt creştinii din afara Palestinei, de cultură greco-romană, proveniţi şi din evrei şi dintre păgâni.

Prin scrierea sa, Marcu vrea să demonstreze că Isus Cristos este Mesia, Fiul lui Dumnezeu, care l-a învins pe Satana prin minunile sale, dar mai ales prin patima, moartea şi învierea sa, împlinind astfel voinţa lui Dumnezeu: mântuirea oamenilor.

Evanghelia după sfântul Marcu are în componenţă 16 capitole, structurate astfel:

- 1,1-13: misiunea lui Ioan Botezătorul, botezul Domnului şi ispitirea sa;

- 1,14-7,23: activitatea lui Isus în Galileea;

- 7,24-8,26: activitatea lui Isus în ţinuturile păgâne;

- 8,27-10: drumul lui Isus din Cezareea lui Filip la Ierusalim;

- 11-16: activitatea lui Isus la Ierusalim. Patima, moartea şi învierea sa.

Spre deosebire de evanghelistul Matei, Marcu nu începe scrierea sa cu copilăria lui Isus, ci cu predica lui Ioan Botezătorul, urmată de botezul lui Isus. Cu alte cuvinte, Marcu începe evanghelia cu activitatea publică a lui Isus. Încă de la început dă o direcţie exactă scrierii sale: "Începutul evangheliei lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu" (1,1). Isus Cristos este centrul întregii evanghelii. Tot ceea ce face şi spune Isus are rolul de a-l orienta mereu spre scopul final pentru care venise: mântuirea lumii prin patima, moartea şi învierea sa.

Modalitatea în care sunt prezentate acţiunile lui Isus demonstrează că Isus nu este un simplu om, ci este Fiul lui Dumnezeu. Nici măcar diavolii nu pot să facă minunile pe care le face el, pentru că tot ceea ce face Isus este făcut cu degetul lui Dumnezeu.

În jurul lui Isus, cu toţii se întreabă, cine este el? Aparent pare un om adevărat, cu sentimente, cu trăiri specifice, cu foame şi sete şi, în acelaşi timp, este o persoană deosebită, un bun predicator, un exorcist şi un vindecător veritabil. Isus este omul care vrea să vorbească mai mult prin fapte, de aceea alege nenumărate căi prin care să se umilească, inclusiv calea suferinţei, pentru a ne mântui. Expresia "Fiul Omului", pe care o preferă de multe ori din umilinţă, ascunde de fapt măreţia Mesiei, Fiul lui Dumnezeu.

Evanghelistul Marcu ne prezintă în scrierea sa un Mesia, Fiul lui Dumnezeu şi Fiul Omului, în acelaşi timp puternic, dar şi slab, gata să lupte oricând împotriva diavolului, dar gata să şi moară. Prin aceasta, Marcu iese din şabloanele celorlalte evanghelii, este un unicat, mai ales că nu face prea multe aluzii la profeţiile Vechiului Testament. Probabil ţine mereu cont de destinatarii cărora le-a adresat evanghelia.

Obiectiv:

Trăirea vieţii creştine mai mult prin fapte, decât prin vorbe.

Învăţătură:

Isus Cristos pe care îl prezintă evanghelistul Marcu este un personaj activ. Încă de la început el vine în întâmpinarea planului lui Dumnezeu, ascultând predica lui Ioan Botezătorul, primind botezul şi apoi luptându-se cu diavolul în pustiu. Multele minuni, predicile, sfârşitul aparent tragic, dar totuşi victorios, sunt tot atâtea demonstraţii că nu poţi face parte din împărăţia instaurată de Isus Cristos fără să trăieşti asemenea lui. Dacă Isus Cristos este Fiul lui Dumnezeu, la fel trebuie să devină şi ucenicul său, urmând aceeaşi cale urmată de Isus Cristos, a suferinţei, a umilinţei şi a renunţărilor de tot felul. Pentru a fi ucenic al împărăţiei cerurilor, ucenicul trebuie să ducă o viaţă de renunţare, cu diverse specificări legate direct de modul de a răspunde vocaţiei de creştin. Unui apostol i se va cere o renunţare mai mare, pe când unui credincios i se va cere o renunţare mai mică. Finalitatea este aceeaşi pentru toţi: împărăţia lui Dumnezeu, împărăţie despre care Cristos spune încă de la început că nu se poate intra fără convertirea inimii: "S-a împlinit timpul şi împărăţia lui Dumnezeu este aproape! Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie" (Mc 1,15).

Împărăţia lui Dumnezeu, în optica sfântului Marcu înseamnă instaurarea domniei lui Dumnezeu pe pământ, fapt care va fi recunoscut de toţi oamenii abia la sfârşitul lumii. Prin viaţa sa, prin minunile sale, Isus a arătat de multe ori că această împărăţie este deja în mijlocul oamenilor, mai rămâne să fie asumată de fiecare în parte.

Practic:

- Care este motivul pentru care Marcu nu începe evanghelia făcând referiri la naşterea şi copilăria lui Isus?

- Cunoscând titlurile pe care le foloseşte evanghelistul Marcu pentru Isus, discutaţi la nivel de grup şi prezentaţi apoi, cine este Isus Cristos pentru voi.

- Citiţi câteva versete care v-au impresionat cel mai mult din Evanghelia după sfântul Marcu şi precizaţi ce v-a atins în mod deosebit.

- Cum se poate trăi la nivel de grup dorinţa exprimată de Isus: "Convertiţi-vă şi credeţi în evanghelie" (Mc 1,15)?

- În condiţiile în care astăzi există o adevărată goană după "a avea" şi nu după "a fi", cum mai poate fi urmat Isus Cristos, având în vedere renunţările pe care le pretinde?

- Care credeţi că este motivaţia pentru care evanghelistul Marcu insistă foarte mult pe minunile făcute de Isus încă de la începutul evangheliei sale?

Texte de referinţă:

"Începutul evangheliei lui Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu. Aşa cum este scris în profetul Isaia: «Iată, eu îl trimit pe îngerul meu înaintea feţei tale; el îţi va pregăti calea». Glasul celui care strigă în pustiu: «Pregătiţi calea Domnului, faceţi drepte cărările lui»... În zilele acelea, a venit Isus din Nazaretul Galileei şi a fost botezat de Ioan în Iordan. Şi îndată ce s-a ridicat din apă, a văzut cerurile deschise şi Duhul, ca un porumbel, coborând asupra lui. Şi din cer s-a auzit un glas: «Tu eşti Fiul meu cel iubit, în tine mi-am găsit bucuria»" (Mc 1,1-3.9-11).

"A intrat din nou în sinagogă. Acolo era un om care avea mâna paralizată. Şi îl urmăreau dacă îl va vindeca în zi de sâmbătă, ca să-l poată acuza. El i-a spus omului cu mâna înţepenită: «Ridică-te în mijloc!» Apoi le-a spus: «Este permis sâmbăta să faci bine sau să faci rău, să salvezi o viaţă sau să o pierzi?» Dar ei tăceau. Atunci privindu-i cu mânie de jur împrejur, întristat din cauza împietririi inimii lor, i-a spus omului: «Întinde-ţi mâna!» El a întins-o şi mâna lui s-a vindecat" (Mc 3,1-5).

"Atunci a început să-i înveţe că Fiul Omului trebuie să sufere multe, să fie respins de bătrâni, de arhierei şi cărturari, să fie ucis şi a treia zi să învie" (Mc 8,31).

"Atunci marele preot s-a ridicat în mijlocul lor şi l-a întrebat pe Isus: «Nu răspunzi nimic? Ce mărturie dau aceştia împotriva ta?» Însă el tăcea şi nu răspundea nimic. Marele preot l-a întrebat din nou şi i-a spus: «Tu eşti Cristos, Fiul Celui Binecuvântat?» Isus a răspuns: «Eu sunt. Şi-l veţi vedea pe Fiul Omului stând la dreapta puterii şi venind pe norii cerului»" (Mc 14,60-62).

Rugăciune:

Doamne, Isuse Cristoase, Fiul lui Dumnezeu, om între oameni. Prin venirea ta în lume, prin trăirea ta între noi, prin cuvintele şi faptele tale, trezeşte necontenit în noi credinţa. Amin.

» înapoi la cuprins «