Lumina Creștinului


citește on-line
Lumina Creștinului
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală


 CATEHEZE: ANUL SFINTEI SCRIPTURI 

Cartea profetului Malahia

Prezentare:

Cartea profetului Malahia încheie seria cărților profetice. Numele său provine de la "maleaki", care înseamnă "mesagerul meu", "trimisul meu", despre care se vorbește în Mal 3,1. Din datele prezente în carte rezultă că profetul și-a desfășurat misiunea profetică între anii 480-460 î.C., imediat după profeții Aggeu și Zaharia.

Malahia este profetul iubirii lui Dumnezeu. Scoate în evidență gratuitatea cu care el și-a ales poporul, de aceea, poporul trebuie să fie recunoscător și să-l cinstească cu iubire.

Cartea profetului Malahia este formată din șase secțiuni scurte. Fiecare dintre ele începe cu o declarație, care cuprinde și o problemă căreia i se răspunde în partea a doua a secțiunii. Împărțirea este după cum urmează:

- 1,1-5: iubirea lui Dumnezeu față de Israel;

- 1,6-2,9: Dumnezeu este dezonorat de preoții săi;

- 2,10-16: contra căsătoriilor mixte și a divorțurilor;

- 2,17-3,5: ziua Domnului;

- 3,6-12: neglijență față de plata zeciuielii;

- 3,13-21: răsplata celor drepți;

- 3,22-24: întoarcerea lui Ilie.

Construirea templului, așa cum sperau profeții Aggeu și Zaharia întârzia destul de mult. Faptul că lucrările nu funcționau așa cum ar fi trebuit, i-a descurajat pe o mare parte din popor, ceea ce a condus și la o scădere vizibilă a credinței. Pentru a împiedica acest declin, Malahia intervine în mod hotărât. El nu dorește ca nedreptatea să se instaureze din nou. De asemenea, nici nu vrea ca problema căsătoriilor mixte să fie pusă cu prea mare ușurință, ceea ce ar duce la căsătorii cu persoane din alt neam, de obicei păgâne, dând astfel ocazie poporului ales să revină din nou la idolatrie. În fața acestei descurajări, oarecum generale, profetul garantează restabilirea dreptății lui Dumnezeu prin formarea unor credincioși adevărați și prin pedepsirea celor care greșesc în mod intenționat. În ceea ce îl privește pe Dumnezeu, este gata să trimită un mesager care să pregătească drumul venirii sale. De aceea, profetul insistă foarte mult pe pregătirea întâlnirii cu Domnul, o pregătire care va culmina prin reîntoarcerea lui Ilie. (E vorba de ultimul dintre profeți, Ioan Botezătorul)

Ideile teologice care reies din Cartea lui Malahia sunt în mod special legate de decăderea religioasă și de Mesia.

Profeții Aggeu și Zaharia au promis că, dacă vor reface templul, Dumnezeu îi va binecuvânta cu bunăstare. În 515 î.C. inaugurează templul, dar bunăstarea nu a venit. În fața unei astfel de "păcăleli", atât clerul cât și poporul credincios au început să-l neglijeze pe Domnul. Efectele sunt imediat vizibile și sunt materializate în idolatrie, nedreptate, căsătorii mixte și divorțuri, fapte care loveau direct împotriva Legii. Instaurarea dreptății o va face doar Domnul în ziua venirii sale. În acest fel se continuă ideea legată de mesianism, propusă și de predecesorii săi, Aggeu și Zaharia.

Obiectiv:

O atenție sporită pentru a nu cădea în descurajare și păcat, când Dumnezeu nu răspunde la timp rugăciunilor noastre.

Învățătură:

Dorința poporului israelit de a redobândi bunurile pe care le avea înainte de exil, era, de ce nu, legitimă. Însă, modalitatea în care puneau problema redobândirii nu era corectă. Uitaseră că exilul era o pedeapsă și că au fost duși în Babilon din cauza infidelităților loc. La întoarcere, cu umilință, ar fi trebuit să se bucure în mod sincer de libertate și să lucreze cu răbdare pentru a-și redobândi cele pierdute. Poporul însă vrea totul și deodată. De aici preocuparea pentru propriile interese, atât de mult evidențiată, mai ales de profetul Aggeu. Întoarcerea exagerată spre aceste interese a însemnat ignorarea lui Dumnezeu. Așa se explică indiferența în a reconstrui templul. Ar fi vrut ca la întoarcerea din exil să fie considerați drept eroi, dar uitau că se întorceau în urma unei pedepse rușinoase.

Profeții Aggeu și Zaharia, pentru a salva credința în Dumnezeu și pentru a reuși reconstruirea templului, la inspirația lui Dumnezeu promit că după ce templul va fi refăcut vor avea bunăstare materială, ceea ce nu s-a întâmplat. Întrebarea este, de ce nu s-au bucurat de bunăstare materială? Pentru că făceau ceva pentru Dumnezeu în mod condiționat. Or, pe Dumnezeu nu trebuie să-l slujim în mod condiționat. Dumnezeu trebuie slujit cu disponibilitate și din credință, deoarece și el ne-a creat și ne menține în existență doar din iubire și fără să plătim nimic.

Faptul că profetul Malahia ia poziție în fața abuzurilor cât privește căsătoriile mixte și divorțurile, înseamnă că lipsa de credință începuse să devină o obișnuință, ceea ce însemna încălcarea din nou a alianței și, ca atare, din nou pedeapsă. Numai că Dumnezeu nu-i mai pedepsește cu exilul, ci le pune înainte exemplul său de iubire. Promite o zi în care va veni noul rege, drept și sfânt cum nu a fost nici unul până atunci pe pământ. Dar această zi trebuie pregătită, ca și venirea noului rege. El trebuie să găsească un popor activ, care crede în Dumnezeu și care își conformează viața acestei credințe.

Practic:

-În urma istoriei zbuciumate a poporului israelit, după atâtea intervenții din partea lui Dumnezeu, cum credeți că ar fi trebuit să fie așteptată ziua venirii Mesiei din partea acestui popor?

-Citiți primele versete ale primului capitol și discutați la nivel de grup despre atitudinea nerecunoscătoare a poporului ales. Ce credeți că i-a determinat să facă o astfel de judecată?

-Ce credeți, descurajarea poporului a fost motivată doar de lipsa împlinirii promisiunii bunăstării sau avea rădăcini mai profunde? Comentați!

-Cum tratați întâlnirea voastră zilnică cu Domnul la sfânta Liturghie, în aproapele, în creație etc.?

-Cum este tratată problema căsătoriilor mixte și a divorțului la nivel de comunitatea în care trăiți?

Texte de referință:

"Profeție. Cuvântul Domnului către Israel prin gura lui Malahia. V-am iubit, zice Domnul, dar voi ați zis: Cum ne-ai iubit tu? Oare Isaac nu este fratele lui Iacob? zice Domnul, și l-am iubit numai pe Iacob?... Voi aduceți jertfă pe altarele mele pâine necurată. Și mai ziceți: Cu ce te-am necinstit? Fiindcă ați zis: Masa Domnului este de ocară! Și când aduceți jertfă un animal orb, nu aveți nici o vină? Când aduceți pentru jertfă unul șchiop sau cu un defect, nu aveți nici o vină? Du-l astfel guvernatorului tău. Va fi el mulțumit sau te va primi bine? zice Domnul Sabaot" (Mal 1,1-2.7-9).

"Și acum către voi se îndreaptă această porunci, o, preoților: «Dacă voi nu veți asculta și nu veți pleca inima ca să dați glorie numelui meu, zice Domnul Sabaot, voi trimite peste voi blestemul și binecuvântarea voastră se va transforma în blestem. Și chiar am blestemat-o căci voi nu puneți la inimă poruncile mele»" (Mal 2,1-2).

"Iată, eu trimit pe îngerul meu și va pregăti calea înaintea feței mele și va veni îndată în templul său Domnul pe care îl căutați și îngerul legământului pe care îl doriți. Iată, vine, zice Domnul Sabaot. Și cine va putea îndura ziua venirii lui și cine se va putea ține bine când el se va arăta? Căci el este ca focul topitorului și ca leșia celui care înălbește... Căci eu sunt Domnul și nu m-am schimbat, iar voi nu ați încetat să fiți fiii lui Iacob" (Mal 3,1-2.6).

Rugăciune:

Doamne, Dumnezeule, tu ai promis poporului ales pe Fiul tău, iar la timpul cuvenit l-ai trimis în lume. Ajută-ne să-l recunoaștem în frații noștri. Amin.

» înapoi la cuprins «



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat