Lumina Creștinului


citește on-line
Lumina Creștinului
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală


 CATEHEZE: ANUL SFINTEI SCRIPTURI 

Cartea lui Baruh

Prezentare:

Această carte nu este recunoscută de către evrei. Ea apare doar în Septuaginta, care o așază între Cartea profetului Ieremia și Cartea Lamentațiunilor și în Vulgata, care o așază imediat după Cartea Lamentațiunilor.

Aparent cartea este o culegere de fragmente scurte, cu teme diverse, care au ca fond comun căderea Ierusalimului din 587 î.C. și comportamentul evreilor în exil. Cartea nu aparține lui Baruh, cel care l-a însoțit pe Ieremia. Din carte rezultă că Ieremia este cel care dictează lui Baruh ceea ce este scris, pentru a fi citit la templu. Ca un semn profetic, Baruh primește de la Anatot pentru profetul Ieremia un act de dobândire a pământului, ca un semn al reînnoirii care avea să vină. Și Baruh este dus în Egipt împreună cu Ieremia.

Deși are un rol important în viața profetului Ieremia (probabil secretar), Baruh nu este autorul nici uneia dintre cărțile Sfintei Scripturi. Faptul că există o diferență vizibilă de exprimare, de prezentare a evenimentelor, ne determină să credem că, chiar dacă această carte se numește "a lui Baruh", nu-i aparține acestuia. Așa cum se prezintă, cartea pare a fi scrisă de evreii din afara Ierusalimului, aflați în exil, care cer celor rămași acasă să celebreze o liturgie penitențială, pentru ca Dumnezeu să-și întoarcă fața și spre ei și să-i elibereze din robia Babilonului. Firma actuală a primit-o abia în secolul al II-lea î.C.

Oficial, în Vulgata, Cartea lui Baruh are șase capitole, iar în Septuaginta are doar cinci, urmând ca al șaselea, care este o scrisoare a profetului Ieremia să fie prezentat ca o carte distinctă. Noi vom urma varianta propusă de Vulgata. Așadar, cele șase capitole sunt structurate astfel:

- 1,1-14: introducere istorică;

- 1,15-3,8: rugăciune de mărturisire a păcatelor;

- 3,9-4,4: elogiul înțelepciunii identificate cu Legea;

- 4,5-5,9: discurs de încurajare și de mângâiere;

- 6: scrisoarea profetului Ieremia.

La începutul cărții, autorul se prezintă pe sine ca și situația istorică în care trăiește, ca și motivul pentru care a scris. Autorul face apoi o constatare a rupturii care există între Dumnezeu și poporul ales, ruptură cauzată de păcatul poporului. În exil fiind, în urma reflecțiilor, poporul recunoaște că a greșit și cere iertare. Dumnezeu răspunde acestei cereri invocând încă un timp de răbdare, după care va urma eliberarea triumfătoare. Tot în exil, în urma reflecțiilor, poporul constată că înțelepciunea lui Dumnezeu, identificată în acest caz cu Legea are întotdeauna dreptate. Acum nu le rămânea decât să urmeze cu fidelitate cuvântul lui Dumnezeu care conduce la libertate, la binecuvântare și prosperitate. Prin încurajarea și mângâierea care vin din partea lui Dumnezeu, Dumnezeu arată că nu a abandonat poporul și că suferă mai mult decât el, pentru cele întâmplate.

Cartea lui Baruh are meritul de a ne conștientiza asupra dramei păcatului. Ideile care apar pe parcursul scrierii sunt cele legate de unitatea comunităților de evrei aflate în afara Ierusalimului, de analiza minuțioasă a păcatului, precum și o concepție specială despre Dumnezeu.

Obiectiv:

Să nu ne descurajăm, chiar dacă se pare că Dumnezeu nu răspunde imediat la rugăciunile noastre.

Învățătură:

Cel care încalcă des o poruncă a lui Dumnezeu sfârșește prin a i se părea normal ceea ce face. Dacă la început conștiința îl mustră, îi trezește păreri de rău, într-un final, toate acestea vor dispărea, iar cel în cauză va transforma practic păcatul în "virtute". O astfel de persoană este greu de convins că ceea ce face este un rău moral, un păcat. În acest caz, glasul conștiinței îi este atrofiat. Va trebui o "terapie de șoc spirituală". O astfel de persoană va avea nevoie de un har deosebit din partea lui Dumnezeu pentru a se trezi din lâncezeala sau indiferența în care a intrat. Un astfel de șoc poate fi o boală sau o nenorocire. Persoana respectivă va realiza că ceea ce a făcut nu este normal și astfel va începe, încet, încet, revenirea.

Este cazul poporului ales în robia Babilonului. Au încălcat atât de mult alianța, încât păcatul lor devenise o normalitate. Nu-l mai considerau un păcat. În robie fiind, acest "șoc" i-a determinat să reflecteze asupra a ceea ce au făcut.

Cartea lui Baruh poate constitui rezultatul reflecțiilor poporului aflat în robie. Iar rezultatul, după un șoc, în cele mai multe cazuri, nu poate fi decât de părere de rău. Poporului israelit îi pare rău pentru că prin atitudinea lui de indiferență și neascultare a trădat alianța. Acum, cu umilință se întoarce la Dumnezeu, cerând iertare. Este exact ceea ce aștepta Dumnezeu. Pentru aceasta i-a lăsat pradă popoarelor păgâne, pentru aceasta a lăsat ca Ierusalimul și templul să fie distruse, pentru a-i învăța ce este umilința și ascultarea. După lungi așteptări, după multe lacrimi și suspine, Dumnezeu vine în întâmpinarea rugăminților lor. Va urma reîntoarcerea din robia Babilonului și binecuvântarea poporului.

Este logica lui Dumnezeu care îl lasă pe om un timp pentru a-i pune la încercare credința. Nu răspunde imediat, ci, răbdător, așteaptă să vadă atitudinea celui care îl roagă. Iar cel care îl roagă, nu trebuie să dea dovadă de descurajare.

Practic:

- Cum credeți că trebuie să se roage o persoană pentru a fi ascultată?

- De ce credeți că omul are nevoie de o "terapie de șoc" pentru a-și reveni din încăpățânarea lui?

- Găsiți vreo asemănare între conținutul Cărții lui Baruh și atitudinea tâlharului căit de pe cruce?

- Pentru care sacrament este nevoie de o căință asemenea evreilor din Cartea lui Baruh? În ce trebuie să constea căința în cauză?

- Găsiți în evanghelie câteva exemple prin care Isus ne dă de înțeles că trebuie să ne rugăm continuu și să nu încetăm, chiar dacă se pare că Dumnezeu nu ne răspunde îndată.

Texte de referință:

"Acestea sunt cuvintele cărții pe care a scris-o Baruh, fiul lui Neria, fiul lui Maaseia, fiul lui Sedecia, fiul lui Asadia, fiul lui Hilchia, în Babilon. În anul al cincilea, în luna a șaptea, în vremea în care au luat caldeii Ierusalimul și i-au dat foc. Și a citit Baruh cuvintele cărții acesteia înaintea lui Iehonia, fiul lui Ioiachim, rege în Iuda și înaintea a tot poporul, care se adunase să asculte din carte. Și înaintea dregătorilor și a fiilor regelui și înaintea bătrânilor și înaintea a tot poporul, de la cel mai mic până la cel mai mare, a tuturor celor care locuiau în Babilon, pe malul râului Sud care plângeau și posteau și se rugau înaintea Domnului" (Bar 1,1-5).

"Și acum, Doamne, Dumnezeul lui Israel, cel care l-ai scos pe poporul tău din pământul Egiptului cu mână tare și cu braț puternic, cu semne și cu minuni și cu putere mare și care ți-ai glorificat numele până în ziua de astăzi, am păcătuit am fost nelegiuiți, am fost nedrepți, Doamne Dumnezeul nostru, în toate poruncile tale. Îndepărtează mânia ta de la noi, căci am rămas puțini printre neamurile la care ne-ai risipit. Ascultă, Doamne, rugăciunea noastră și cererea noastră și eliberează-ne de dragul tău și dă-ne har înaintea celor care ne-au adus în robie. Ca să cunoască tot pământul că tu ești Dumnezeul nostru, că numele tău a fost invocat de Israel și peste neamul lui. Doamne, privește din locașul tău cel sfânt și ia aminte la noi. Pleacă-ți, Doamne, urechea și ascultă-ne" (Bar 2,11-16).

Rugăciune:

Doamne, Dumnezeule, tu aștepți cu răbdare ca oamenii să se convertească și să se întoarcă la tine. Împlinește-ne rugăciunile pe care ți le înălțăm în spirit de pocăință. Amin.

» înapoi la cuprins «



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat