Lumina Creștinului


citește on-line
Lumina Creștinului
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală


 CATEHEZE: ANUL SFINTEI SCRIPTURI 

Introducere

Cartea de căpătâi a creștinismului este Sfânta Scriptură. Din ea, ca dintr-un izvor, Biserica își trage hrana pentru fiecare zi, din ea își trage apa vieții. Fără Sfânta Scriptură Biserica ar fi ca un popor fără istorie, iar un popor fără istorie, nu există. La ea au alergat poporul israelit în timp de încercare. În ea, Dumnezeu-Tatăl a făcut promisiunea Mântuitorului. Tot în ea, Isus Cristos, Fiul lui Dumnezeu, împlinește planul Tatălui de mântuire a omenirii. În ea, după înălțarea sa la cer, Isus Cristos îl trimite omenirii pe Duhul Sfânt și tot în ea sunt scrise cele mai vechi pagini ale istoriei Bisericii de la început.

Sfânta Scriptură, tezaurul credinței noastre, cartea de inspirație a sfinților părinți, siguranța magisteriului Bisericii, tema anului liturgic 2006. Sunt atâtea motive pentru care, după anul Duhului Sfânt, al lui Isus Cristos, al Tatălui, al familiei, al Rozariului, al Euharistiei etc, Dieceza de Iași, în primul an de după Sinod, se întoarce la izvoare. Un motiv în plus de bucurie. Biserica locală de Iași vrea să rămână fidelă "Cuvântului făcut trup" (In 1,14).

Pentru a veni în sprijinul aprofundării tezaurului credinței, Oficiul pentru Cateheză vine în întâmpinarea celor dornici, cu un mănunchi de cateheze, câte una pentru fiecare carte a Sfintei Scripturi.

Pentru o bună aprofundare, fiecare cateheză este întocmită după o schemă care se va repeta în cazul tuturor.

Astfel:

1. Titlul catehezei: corespunde cu titlul cărții;

2. Prezentare: este prezentată cartea în ansamblul ei (împrejurări istorice, date despre autor, scopul scrierii, numărul capitolelor și împărțirea lor, conținutul propriu-zis);

3. Obiectiv: este fixat un obiectiv clar, inspirat din conținutul cărții propusă spre aprofundare;

4. Învățătură: este o scurtă învățătură de credință bazată pe textul cărții în cauză, îmbinată cu aspecte practice;

5. Practic: rubrica dă posibilitatea participanților la cateheză să aprofundeze cartea întreagă sau un aspect anume al scrierii respective, să facă diferențe, să caute asemănări, să comenteze, să răspundă la întrebări, să lucreze la nivel de grup etc;

6. Texte de referință: sunt prezentate câteva din textele mai importante despre care s-a amintit în conținutul catehezei;

7. Rugăciune: este o mică rugăciune făcută pe marginea mesajului cărții aprofundate.

Bibliografie folosită: Biblia, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București 1988; Noul Testament, Editura Sapientia, Iași 2002; Petru Sescu (coord.), Introducere în Sfânta Scriptură, Editura Sapientia, Iași 2001; Constantin Jinga, Fișe de inițiere în lectura Vechiului Testament, Editura Marineasa, Timișoara 2000; Marco Nobile, Introduzione all'Antico Testamento, Edizione Dehoniane Bologna 1995; Oscar Battaglia, Introduzione al Nuovo Testamento, Cittadella Editrice, Assisi 1998.

De asemenea, pentru fiecare duminică, în funcție de textele liturgice deja fixate, este indicată o cateheză potrivită, care se poate face în continuarea omiliei sau săptămânal cu diferite categorii de persoane și cu diferite grupuri. Astfel:

Duminica I din Advent - Cartea Apocalipsului Sfântului Ioan

Duminica a II-a din Advent - Cartea profetului Isaia

Duminica a III-a din Advent - Cartea profetului Ezechiel

Duminica a IV-a din Advent - Cartea lui Rut

Nașterea Domnului (Crăciunul)

Solemnitatea Sfintei Fecioare Maria Născătoare de Dumnezeu

Epifania Domnului

Botezul Domnului

Duminica a II-a de peste an - Cărțile lui Samuel

Duminica a III-a de peste an - Cartea profetului Ieremia

Duminica a IV-a de peste an - Cartea Înțelepciunii

Duminica a V-a de peste an - Cartea Exodului

Duminica a VI-a de peste an - Cartea lui Iob

Duminica a VII-a de peste an - Cartea Leviticului

Duminica a VIII-a de peste an - Cartea lui Ben Sirah

Duminica I din Postul Mare - Cărțile lui Esdra și Nehemia

Duminica a II-a din Postul Mare - Cartea Genezei

Duminica a III-a din Postul Mare - Cartea profetului Aggeu

Duminica a IV-a din Postul Mare - Cartea Numerilor

Duminica a V-a din Postul Mare - Cartea profetului Osea

Duminica Floriilor

Învierea Domnului (Paștele)

Duminica a II-a a Paștelui - Cartea profetului Iona

Duminica a III-a a Paștelui - Cartea Psalmilor

Duminica a IV-a a Paștelui - Cartea Deuteronomului

Duminica a V-a a Paștelui - Cartea lui Iosua

Duminica a VI-a a Paștelui - Cartea Cântarea Cântărilor

Înălțarea Domnului

Duminica a VII-a a Paștelui - Cartea profetului Ezechiel

Coborârea Duhului Sfânt

Preasfânta Treime

Trupul și Sângele Domnului

Duminica a XI-a de peste an - Cartea profetului Mihea

Duminica a XII-a de peste an - Cartea profetului Sofonia

Ss. Petru și Paul

Duminica a XIII-a de peste an - Cartea profetului Baruh

Duminica a XIV-a de peste an - Cartea profetului Amos

Duminica a XV-a de peste an - Cartea profetului Daniel

Duminica a XVI-a de peste an - Cărțile Regilor

Duminica a XVII-a de peste an - Cărțile Cronicilor

Schimbarea la Față

Duminica a XIX-a de peste an - Scrisorile Sfântului Ioan

Adormirea Maicii Domnului

Duminica a XX-a de peste an - Cartea Ecleziastului

Duminica a XXI-a de peste an - Cartea Judecătorilor

Duminica a XXII-a de peste an - Cartea profetului Habacuc

Duminica a XXIII-a de peste an - Cartea profetului Nahum

Duminica a XXIV-a de peste an - Cartea profetului Ioel

Duminica a XXV-a de peste an - Cartea Plângerilor

Duminica a XXVI-a de peste an - Cartea Esterei

Duminica a XXVII-a de peste an - Cartea Iuditei

Duminica a XXVIII-a de peste an - Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Timotei

Duminica a XXIX-a de peste an - Cartea lui Tobia

Duminica a XXX-a de peste an - Evanghelia după sfântul Matei

Sărbătoarea Tuturor Sfinților

Duminica a XXXI-a de peste an - Cartea profetului Malahia

Duminica a XXXII-a de peste an - Cartea profetului Zaharia

Duminica a XXXIII-a de peste an - Cărțile Macabeilor

Cristos, Regele Universului

Pr. Felician Tiba

» înapoi la cuprins «



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat