Cartea lui Iob

Prezentare:

Este prima carte a Sfintei Scripturi care face parte din categoria cărţilor sapienţiale, numite astfel pentru că, având în vedere mesajul pe care îl conţin, îl conduc pe cititor la decizii înţelepte.

Cartea lui Iob este o capodoperă, nu doar pentru lumea Sfintei Scripturi, ci şi pentru literatura universală, în general. Mesajul sapienţial pe care îl conţine cartea este acela că se încearcă înţelegerea suferinţei celui nevinovat în raport cu Dumnezeu.

Cartea îşi trage numele de la personajul ei principal, Iob, care, deşi nu făcea parte din poporul ales, rămâne fidel Dumnezeului poporului ales, în ciuda marilor încercări prin care trece.

În formă orală, istoria lui Iob circula deja în timpul profetului Samuel şi a regilor David şi Solomon.

Cartea are 42 de capitole, structurate astfel:

- 1-2: despre marile încercări care se abat asupra lui Iob;

- 3-31: dialogul cu cei trei prieteni şi răspunsurile date;

- 32-37: discursurile lui Elihu;

- 38-42,6: discursul lui Dumnezeu şi răspunsul lui Iob;

- 42,7-17: prosperitatea lui Iob.

Iob era un om cu frică de Dumnezeu, cu o credinţă puternică şi cu o conduită morală pe măsură. Rămâne fidel lui Dumnezeu şi când îi este bine şi când îi este rău. Cartea ne spune că Iob era cel mai înstărit om din Orient. Cu toate acestea, nu se mândreşte şi nu-şi pierde încrederea în Dumnezeu. Ba, mai mult, bogat fiind, îl cinstea şi pe Dumnezeu şi îi ajuta şi pe săraci.

Aşa stând lucrurile, după un dialog între Dumnezeu şi diavol, diavolul primeşte permisiunea să-l încerce pe Iob. Astfel, într-o singură zi, Iob pierde toată bogăţia, iar copiii îi sunt ucişi de o vijelie care se abate asupra casei în care se aflau. După puţin timp, Iob îşi pierde şi sănătatea. Şi pentru că nu era suficient, chiar şi soţia, şi prietenii au început să râdă de el şi să-l îndemne să-l blesteme pe Dumnezeu şi apoi să moară. Iob rămâne în continuare consecvent lui Dumnezeu şi nu ţine seama de sfaturile celor din jur. El ştie că "gol am ieşit din sânul mamei mele şi gol mă voi întoarce în pământ! Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat!" (Iob 1,21).

Auzind despre cele întâmplate, trei prieteni de-ai săi - Elifaz, Bildad şi Ţofar - vin să-l mângâie. Dar, văzând mizeria şi suferinţa în care se afla, era o rană tot corpul, cei trei prieteni stau timp de o săptămână fără să spună nimic. După un timp, din cauza marii suferinţe, Iob deschide totuşi gura, dar nu spre binecuvântare, ci pentru a-şi blestema ziua în care s-a născut. Prietenii ştiau că orice suferinţă este rodul păcatului, de aceea caută să-l convingă pe Iob de păcatele sale. Iob însă e convins că nu a comis păcatele despre care i se spunea şi, în consecinţă, îşi susţine nevinovăţia. Singurul care îi va face totuşi dreptate va fi Dumnezeu.

Un alt personaj, Elihu, care intră în dialog cu Iob vrea să-l convingă de altceva, şi anume că, prin suferinţă, omul se cunoaşte mai bine. În acest caz, suferinţa este o cale spre cunoaşterea de sine. Pentru Iob rămâne totuşi o întrebare: De ce suferă cei nevinovaţi? O întrebare la care nu găseşte răspuns şi nu are decât să se considere învins. Îşi recunoaşte nimicnicia şi se încredinţează milostivirii şi atotputerniciei lui Dumnezeu care îl răsplăteşte dându-i o avere dublă, îi reface familia, îi redă sănătatea şi îl va ocroti pe tot parcursul vieţii.

Obiectiv:

Credinţa că Dumnezeu are în sine un răspuns la toate problemele omului.

Învăţătură:

Înainte de toate, Iob impresionează prin credinţa sa. Deşi nu face parte din poporul ales, bogat fiind, nu este mândru înaintea lui Dumnezeu, iar cu cei săraci se poartă cu respect, ajutându-i.

E bun şi totuşi suferă. Am putea spune că Iob este simbolul tuturor celor care, de-a lungul istoriei, trăindu-şi cu simplitate credinţa, s-au învrednicit să sufere boli, lipsuri, persecuţii etc. Care este logica acestei suferinţe? De ce trebuie să sufere aceştia care sunt buni, iar celorlalţi să le fie bine?

Cartea lui Iob ne propune mai multe variante spre înţelegerea problemei suferinţei şi a celor care suferă. Mai întâi, Dumnezeu nu este autorul răului. Răul vine de la diavol. Suferinţa este o încercare prin care Dumnezeu vrea să verifice fidelitatea omului faţă de el. Tot suferinţa încearcă virtutea celui nevinovat. În acelaşi timp, suferinţa poate fi şi o pedeapsă pentru păcatele făcute din slăbiciune sau omisiune. Poate preveni greşeli mai mari sau îl fereşte pe om de orgoliu.

Lecţia pe care ne-o dă Cartea lui Iob este aceea că omul trebuie să rămână statornic în credinţă, chiar şi atunci când nu înţelege motivul suferinţelor sale. Dumnezeu are un răspuns la toate suferinţele.

Autorul Cărţii lui Iob dă dovadă de o autentică cunoaştere a lui Dumnezeu. Pentru el, Dumnezeu este unic, creatorul şi stăpânul universului, inaccesibil şi transcendent, un veritabil manual de teologie dogmatică.

În faţa lui Dumnezeu rămâne valabilă o singură atitudine: "Cu adevărat am vorbit, fără să înţeleg despre lucruri prea minunate pentru mine şi nu ştiam" (Iob 42,3).

Practic:

- Cum este privită suferinţa în Cartea lui Iob?

- Există vreo legătură între îngăduinţa pe care Dumnezeu o lasă diavolului să-l pună la încercare pe Iob şi încercările prin care trec oamenii? Se poate vorbi tot de o astfel de îngăduinţă? Explicaţi!

- Răul care ni se întâmplă din cauza noastră este opera diavolului sau a noastră? (De exemplu, ni se spune să umblăm bine îmbrăcaţi iarna, altfel putem răci. Noi nu umblăm bine îmbrăcaţi şi răcim. În acest caz, răceala este de la diavol sau este din vina noastră?)

- Cum îi caracterizaţi pe cei trei prieteni ai lui Iob care, în ideea de a-l scăpa de suferinţă, îl sfătuiesc să-l blesteme pe Dumnezeu şi să moară? Dar pe soţia sa care are un comportament similar?

- În ce punct Iob se aseamănă cu Isus Cristos?

Texte de referinţă:

"Era odată în ţinutul Uz un om pe care îl chema Iob şi acest om era fără prihană şi drept; se temea de Dumnezeu şi se ferea de ce este rău" (Iob 1,1).

"Atunci a zis Iob: «Gol am ieşit din sânul mamei mele şi gol mă voi întoarce în pământ! Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat!» Dincolo de toate acestea, Iob nu a păcătuit şi nu a pronunţat nici un cuvânt de blestem împotriva lui Dumnezeu" (Iob 1,21-22).

"Şi a luat Iob un ciob ca să se scarpine şi stătea pe o grămadă de gunoi în afara oraşului. Atunci soţia lui i-a zis: «?ii în continuare la statornicia ta? Blestemă-l pe Dumnezeu şi mori!»" (Iob 2, 8-9)

"Dar eu ştiu că cel care mă va salva este viu şi că el, în ziua cea din urmă, va ridica iar din praf această piele a mea care se destramă. Şi afară din trupul meu îl voi vedea pe Dumnezeu. Pe el îl voi vedea şi ochii mei îl vor privi, nu ai altuia. După acest moment, măruntaiele mele tânjesc" (Iob 19,25-27).

"Şi Iob a mai trăit după aceia încă o sută patruzeci de ani şi a văzut pe fiii săi şi pe fiii fiilor săi, până la al patrulea neam. Şi a murit Iob bătrân şi încărcat de zile" (Iob 42,16-17).

Rugăciune:

Doamne, Dumnezeule, la tine se află toate misterele vieţii. Tu ştii când ne creezi, tu ştii pentru ce ne fixezi un anume plan. Ajută-ne să găsim mereu răspunsuri la tine şi în tine. Amin.

» înapoi la cuprins «