Lumina Creștinului


citește on-line
Lumina Creștinului
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală


 CATEHEZE: ANUL SFINTEI SCRIPTURI 

Cărțile lui Esdra și Nehemia

Prezentare:

Înainte de venirea lui Isus Cristos, aceste două cărți formau o singură carte, numită Cartea lui Esdra. Abia după Cristos, în perioada de început a creștinismului, ele au fost împărțite în două: Cartea lui Esdra și Cartea lui Nehemia. Noi le vom trata împreună.

Evenimentele pe care le amintesc aceste două cărți sunt specifice perioadei de după revenirea poporului israelit din robia Babilonului. De aici provine și denumirea lor, de la personajele cele mai importante care au condus aceste evenimente: Esdra și Nehemia.

Esdra era un bun cunoscător al Legii. El era direct răspunzător de problemele evreilor la curtea regelui persan. Fiind fidel tradiției strămoșilor, la întoarcerea din exil, va deveni întemeietorul iudaismului

Nehemia era un laic, un funcționar al regelui Artaxerxe al Persiei. Contribuția lui este determinantă imediat după reîntoarcerea poporului din robie. Deși laic, își găsește deseori forța și răspunsul la multe probleme în rugăciune.

La o primă lectură, orice cititor își poate da seama că aceste cărți sunt o continuare a Cărților Cronicilor, deoarece continuă multe din ideile deja prezentate de aceste cărți. Conținutul actual s-a fixat undeva la sfârșitul sec. al IV-lea î.C. la Ierusalim, într-o ambianță vădit sacerdotală.

Axându-se în mod deosebit pe ideea reconstruirii regatului lui Iuda, Cărțile lui Esdra și Nehemia vor să demonstreze că exilul din Babilon face parte din planul promisiunilor lui Dumnezeu. Chiar și în exil, Dumnezeu nu s-a îndepărtat de popor, fapt confirmat de gestul eliberării. Dumnezeu nu-l uită pe poporul său, chiar dacă, din când în când, îl mai pedepsește.

Împreună, cele două cărți au 23 de capitole, structurate astfel:

- Esd 1-2: întoarcerea din exilul babilonian;

- Esd 3-6: reconstruirea templului;

- Esd 7-10: câteva din amintirile lui Esdra;

- Neh 1-2: întoarcerea lui Nehemia la Ierusalim;

- Neh 3-7: reconstruirea zidurilor Ierusalimului;

- Neh 8-10: citirea publică a Legii;

- Neh 11-13: alte reforme propuse de Nehemia.

Rolul pe care îl joacă Esdra împreună cu Nehemia este cumva asemănător cu cel jucat de Iosua după ieșirea din Egipt. Diferența este doar că, de data aceasta, perioada exilului a fost mai scurtă. Unii evrei încă mai au nostalgia templului care nu va mai putea să arate niciodată așa cum a fost construit de către Solomon. Pe de altă parte trebuia restabilită relația poporului ales cu Dumnezeu și cu Legea lui.

După întoarcere din robie, Esdra impune poporului Legea lui Moise. La sărbătoarea Corturilor proclamă solemn Legea în fața poporului, care, plângând, își recunoaște vinovăția și se angajează să observe cu fidelitate Legea. Astfel ia naștere iudaismul. Nehemia, refăcând zidurile Ierusalimului, este ales guvernator. În guvernarea lui nu face abstracție de Legea lui Dumnezeu.

Obiectiv:

Conștientizarea faptului că în afara lui Dumnezeu și a poruncilor sale, nu poate fi fericire.

Învățătură:

Întoarcerea din robia Babilonului a fost pentru evrei ca o a doua naștere. Ei conștientizează că robia s-a datorat îndepărtării de Legea lui Dumnezeu primită de strămoșii lor în pustiu. Era pentru a nu știu câta oară! Iar Dumnezeu continua să iubească acest popor îndărătnic, drept dovadă îl eliberează încă o dată și-i dă o nouă șansă. Eliberarea însă înseamnă o nouă angajare, un nou efort în a o lua de la capăt. Este exact ceea ce face Esdra. Adună poporul și îi repropune întoarcerea a Lege. El se bazează pe trei idei teologice importante: poporul israelit este poporul ales, templul este locul privilegiat al prezenței lui Dumnezeu și Legea este de neînlocuit. Toate aceste idei, Esdra le-a propus cu intransigență, salvând astfel ceea ce mai era de salvat din poporul israelit, cu care Dumnezeu încheiase alianța în pustiu.

Când omul nu este intransigent cu sine, începe delăsarea în viața lui. La fel se întâmplă și la nivel de comunitate. Dacă liderul este laxist, comunitatea va decădea, dar dacă liderul este prezent, vivace, serios, hotărât și sigur în ceea ce face, comunitatea va funcționa foarte bine.

După cum putem citi în Cartea lui Esdra și a lui Nehemia, cei doi se completează: Esdra se ocupă mai mult de cele privitoare la cult, Nehemia de cele vremelnice, dar nici el nu se sustrage de la menținerea relației lui cu Dumnezeu. Înțelege că nu există realizare materială, spirituală, umană etc., în afara lui Dumnezeu. El este cel care aduce adevărata fericire în viața omului.

Practic:

- Discutați împreună zicala: "Banii n-aduc fericirea, dar o întrețin!" Încercați apoi să o înțelegeți în lumina eșecului poporului ales care, de atâtea ori, a preferat pe alți zei în detrimentul adevăratului Dumnezeu.

- În contextul postexilic, cum considerați atitudinea intransigentă a lui Esdra? Dar lacrimile de părere de rău ale poporului? Dar atitudinea părinților voștri, în anumite cazuri relativ similare?

- Credeți că astăzi intransigența își mai găsește justificarea în vreun sector al vieții?

- Cum puteți fi fericiți astăzi respectând poruncile lui Dumnezeu și ale Bisericii?

- Care au fost, după părerea voastră, cei mai fericiți oameni de pe pământ până acum și de ce?

- Încercați la nivel de grup să individualizați motivele pentru care nu puteți fi fericiți în viață. Discutați-le împreună și stabiliți o ierarhie. Găsiți împreună modalități pentru a le îndepărta.

- Citiți împreună capitolul 9 din Cartea lui Esdra (pocăința și rugăciunea lui Esdra).

Texte de referință:

"În anul întâi al domniei lui Cirus, regele perșilor, ca să se împlinească cuvântul Domnului, profețit prin gura lui Ieremia, a trezit Domnul duhul lui Cirus, regele perșilor și acesta a poruncit să se facă cunoscut în tot regatul său, prin cuvânt și în scris, acestea: «Așa vorbește Cirus, regele perșilor:... Aceia dintre voi, din tot poporul Domnului Dumnezeului cerului, care voiesc, fie cu ei Dumnezeul lor, să se ducă la Ierusalim, în Iuda și să zidească templul Domnului Dumnezeului lui Israel, al acelui Dumnezeu care este în Ierusalim. Iar cei care rămân, indiferent de loc, să-i ajute cu argint și cu aur și cu alte bunuri și cu animale, cu daruri de bună voie pentru templul de la Ierusalim»" (Esd 1,1-4).

"Esdra a ieșit din Babilon. El era un cărturar înțelept și cunoscător al legii lui Moise, pe care o dăduse Domnul Dumnezeul lui Israel. Regele i-a dat tot ceea ce a dorit, pentru că brațul Domnului era cu el. Împreună cu el au plecat la Ierusalim și unii din fiii lui Israel și preoți, și leviți, și cântăreți, și portari și cei consacrați templului, în anul al șaptelea al domniei lui Artaxerxe. Căci Esdra se hotărâse din tot sufletul să învețe legea Domnului, s-o împlinească și să învețe și pe Israel legea și dreptatea" (Esd 7,6-7.10).

"Atunci s-a adunat tot poporul ca un singur om în piața din fața Porții Apelor și a zis lui Esdra, cărturarul să prezinte cartea legii lui Moise pe care a dat-o Domnul lui Israel. Și cărturarul Esdra a adus cartea înaintea adunării care era alcătuită din bărbați și din femei și din toți aceia care erau în stare să înțeleagă... Și a citit Esdra din carte de dimineață până la amiază, în piața cea dinaintea Porții Apelor, înaintea bărbaților și a femeilor și a celor ce erau în stare să înțeleagă și tot poporul a fost atent la citirea cărții legii... «Ziua aceasta este închinată Domnului Dumnezeului vostru, să nu fiți triști și să nu plângeți!» Căci tot poporul plângea auzind cuvintele legii" (Neh 8,1-3.9).

Rugăciune:

Doamne, Dumnezeule, ajută-ne ca prin respectarea poruncilor tale să descoperim adevărata fericire. Amin.

» înapoi la cuprins «



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat