SRUC
  Anul 2009
  Anul 2008
  Anul 2007
  Anul 2006
  Anul 2005
  Anul 2004
  Anul 2003
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Sinodul diecezan


 RUGĂCIUNE PENTRU UNITATEA CREȘTINILOR 2009 

TEXTELE BIBLICE, MEDITAȚIILE ȘI RUGĂCIUNILE PENTRU OCTAVĂ

Ziua întâi
Comunitățile creștine în fața vechilor și noilor dezbinări

Lectura I
Să fie una în mâna ta.
Citire din cartea profetului Ezechiel 37,15-19.22-24
15 Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: 16 "Fiul omului, ia o bucată de lemn și scrie pe ea: «Pentru Iuda și pentru fiii lui Israel, care sunt tovarășii lui». Ia apoi o altă bucată de lemn și scrie pe ea: «Pentru Iosif, lemnul lui Efraim, și pentru toată casa lui Israel, care este tovarășa lui». 17 După aceea, pune-le împreună una cu alta, într-o singură bucată, așa încât să fie una în mâna ta. 18 Și când îți vor zice fiii poporului tău: «Nu vrei să ne lămurești ce înseamnă lucrul acesta?», 19 să le răspunzi: «Așa vorbește Domnul Dumnezeu: Iată voi lua toiagul de lemn al lui Iosif, care în mâna lui Efraim, și al semințiilor lui Israel care-i sunt tovarășe, le voi uni cu toiagul lui Iuda și voi face un singur lemn, așa că vor fi una în mâna mea. 22 Voi face din ei un singur popor în țară, pe munții lui Israel; toți vor avea un singur rege, și nu se vor mai forma două popoare, nici nu vor mai fi împărțiți în două regate. 23 Nici nu se vor mai întina prin idolii lor, cu urâciunile lor și cu toate fărădelegile lor. Îi voi salva, scoțându-i din locurile în care au păcătuit, și-i voi curăți. Ei vor fi poporul meu și eu voi fi Dumnezeul lor. 24 Slujitorul meu, David, va fi regele lor și toți vor avea un singur păstor. Vor urma poruncile mele, vor păzi legile mele și le vor împlini»".
Cuvântul Domnului

Psalmul responsorial Ps 103,8-9.10-11.12-13 (R.: 8)
R.: Domnul este îndurător și milostiv,... plin de îndurare.
8 Domnul este îndurător și milostiv,
el este îndelung răbdător și plin de îndurare.
9 El nu dojenește la nesfârșit,
nici nu poartă pe veci mânie. R.
10 El nu ne răsplătește după greșelile noastre,
nici nu ne pedepsește după fărădelegile noastre.
11 Cât sunt de sus cerurile față de pământ,
tot atât de mare este mila sa
față de cei care se tem de el. R.

12 Cât de departe este răsăritul de apus,
atât de mult îndepărtează de la noi păcatele noastre.
13 Așa cum un tată își iubește copiii,
așa îi iubește Domnul pe cei care se tem de el. R.

Lectura a II-a
Toate sunt ale voastre, voi sunteți ai lui Cristos, iar Cristos al lui Dumnezeu.
Citire din Scrisoarea întâi a sfântului apostol Paul către Corinteni 3,3-7.21-23
Fraților, 3 câtă vreme este între voi invidie și ceartă, nu sunteți voi oare oamenii trupului și nu trăiți voi ca oamenii de rând? 4 Când unul dintre voi zice: "Eu sunt al lui Paul" și altul: "Eu sunt al lui Apolo" nu vă comportați voi ca niște oameni slabi? 5 De fapt, cine este Apolo? Și cine este Paul? Ei sunt niște slujitori ai lui Dumnezeu, prin care ați fost aduși la credință și care au muncit, fiecare după darurile pe care le-a primit de la Domnul: 6 Eu am sădit, Apolo a udat, dar Dumnezeu a făcut să crească. 7 Astfel nici cel care sădește nu e ceva, nici cel care udă, ci numai Dumnezeu, care face să crească. 21 Nimeni să nu-și pună gloria în oameni, căci toate vă aparțin: 22 și Paul, și Apolo, și Petru, și lumea, și viața, și moartea, și prezentul, și viitorul: toate sunt ale voastre; 23 voi însă sunteți ai lui Cristos, iar Cristos este al lui Dumnezeu.
Cuvântul Domnului

Aleluia In 17,21
(Aleluia) Rămâneți în mine și eu în voi, spune Domnul; cine rămâne în mine aduce roade multe. (Aleluia)

Evanghelia
Toți să fie una... pentru ca lumea să creadă.
Citire din Evanghelia Domnului nostru Isus Cristos după sfântul Ioan 17,17-21
În acel timp, Isus s-a rugat astfel: 17 "Consfințește-i în adevăr; cuvântul tău este adevărul. 18 După cum tu m-ai trimis pe mine în lume, tot așa îi trimit și eu pe ei în lume. 19 Pentru ei eu mă jertfesc pe mine însumi, ca ei să fie consacrați în adevăr. 20 Părinte sfânt, nu mă rog numai pentru aceștia, ci și pentru cei care vor asculta cuvintele lor și vor crede în mine: 21 toți să fie una; după cum tu, Părinte, ești în mine și eu în tine, așa și ei să fie în noi una, ca lumea să creadă că tu m-ai trimis".
Cuvântul Domnului

Comentariu
Creștinii sunt chemați să fie instrumente ale iubirii fidele și reconciliatoare a lui Dumnezeu într-o lume marcată de atâtea separări și înstrăinări. Botezați în numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh și mărturisind credința noastră în Cristos răstignit și înviat, suntem un popor care-i aparține lui Cristos, popor chemat să fie trupul lui Cristos în și pentru lume. Pentru aceasta, Cristos s-a rugat pentru discipolii săi: ca ei să fie una, pentru ca lumea să creadă.
Diviziunile dintre creștini cu privire la chestiuni fundamentale ale credinței și ale vieții ca discipoli ai lui Cristos atentează grav la adresa capacității noastre de a da mărturie în fața lumii. În Coreea, ca în alte numeroase țări, evanghelia lui Cristos a fost vestită prin glasuri contradictorii care proclamă vestea cea bună în maniere discordante. Uneori suntem tentați să considerăm diviziunile actuale și toate conflictele pe care le implică mai mult ca moștenire naturală a istoriei noastre creștine decât să vedem în ele o contradicție internă în vestea că Dumnezeu a împăcat lumea cu Cristos.
Viziunea lui Ezechiel despre cele două bucăți de lemn pe care sunt scrise numele regatelor despărțite din vechiul Israel și care stau în mâna lui Dumnezeu, este o imagine foarte puternică a puterii reconciliatoare a lui Dumnezeu care a realizat pentru poporul său cufundat în dezbinările sale ceea ce acesta din urmă nu poate face singur. Această metaforă evocă foarte bine dezbinarea creștinilor și prefigurează izvorul întregii reconcilieri care se află în inima proclamării creștine. Pe ambele bucăți de lemn care formează crucea sa, Domnul istoriei repară rănile și dezbinările omenirii. În dăruirea totală de sine pe cruce, Isus unește păcatul omului cu iubirea fidelă și răscumpărătoare a lui Dumnezeu. A fi creștini înseamnă a fi botezați în această moarte prin care Domnul, în milostivirea sa infinită, gravează numele unei omeniri rănite pe lemnul crucii sale, unindu-ne cu el și restabilind astfel relația noastră cu Dumnezeu și cu aproapele nostru.
Unitatea creștinilor este o comuniune care se întemeiază în apartenența noastră la Cristos și la Dumnezeu. Convertindu-ne mereu la Cristos, noi ne descoperim reconciliați prin puterea Duhului Sfânt. A ne ruga pentru unitatea creștinilor înseamnă a recunoaște încrederea noastră în Dumnezeu, înseamnă a ne deschide total Duhului. Împreună cu alte eforturi pe care le facem pentru a promova unitatea creștinilor - dialogul, mărturia comună și misiunea - rugăciunea pentru unitate este un instrument privilegiat prin care Duhul Sfânt arată lumii reconcilierea noastră în Cristos, această lume pe care a venit s-o mântuiască.

Rugăciune
Dumnezeule milostiv, tu ne-ai iubit și ne-ai iertat în Cristos, tu ai voit să reconciliezi întregul neam omenesc în iubirea ta răscumpărătoare. Privește cu bunătate la toți cei care lucrează și se roagă pentru unitatea comunităților creștine despărțite. Dă-ne să fim frați și surori în iubirea ta. Să putem fi una, una în mâna ta. Amin.

© Editura Presa Bună



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat