INTRODUCERE

Tema biblică

Textele pentru Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor 2009 provin din experienţa Bisericilor din Coreea. În faţa despărţirii ţării lor, Bisericile au căutat inspiraţie în profetul Ezechiel, care a trăit şi el într-o ţară tragic dezbinată şi care dorea unitatea pentru poporul său.

Ezechiel, profet şi preot, a fost chemat de Dumnezeu la vârsta de 30 de ani. Activitatea lui, care s-a desfăşurat între anii 594 şi 571 î.C., a fost influenţată de reformele politice şi religioase pe care le-a întreprins regele Iosia în anul 621 î.C. Lansându-se în reforme menite să restabilească legea şi cultul adevărat al Dumnezeului lui Israel, regele Iosia se gândea să elimine moştenirea nefastă lăsată de precedenta cucerire a lui Iuda de către asirieni. Totuşi, după moartea lui Iosia în timpul unei bătălii, fiul său, regele Ioachin, dă omagiu Egiptului şi cultul a numeroşi zei s-a răspândit. Profeţii care îndrăzneau să-l critice pe Ioachin au fost eliminaţi cu brutalitatea: Urie a fost executat şi Ieremia a fost exilat. După invazia babiloniană şi distrugerea templului în anul 587 î.C., responsabilii politicii şi meşteşugarii din ţară - între ei era tânărul Ezechiel - au fost capturaţi şi deportaţi în Babilon. Acolo, Ezechiel, asemenea lui Ieremia, îi critică pe "profeţii", care trezeau speranţe mai puţin realiste şi acest fapt a întărit ostilitatea şi dispreţul fraţilor săi israeliţi în exil.

În pofida acestor suferinţe, iubirea lui Ezechiel faţă de poporul său a crescut. Îi critica pe conducătorii care acţionau împotriva poruncilor lui Dumnezeu şi a făcut ca poporul său să se întoarcă la Dumnezeu, scoţând în evidenţă că el continuă să fie fidel faţă de alianţa pe care a încheiat-o cu poporul său faţă de care este solidar. Însă mai ales, în această situaţie aparent fără ieşire, Ezechiel nu dispera, dimpotrivă el proclama un mesaj de speranţă: reînnoirea şi unitatea poporului lui Dumnezeu, care orice s-ar întâmpla va putea în sfârşit să fie realizată. Două viziuni l-au însufleţit pe Ezechiel în eforturile sale, prima, bine cunoscută, era aceea a văii în care oasele uscate, prin acţiunea Duhului lui Dumnezeu, se întorc la viaţă (Ez 37,1-14).

Textele din Săptămâna de rugăciune din acest an au ca temă a doua viziune a lui Ezechiel, în care două bucăţi de lemn simbolizează cele două regate în care a fost împărţit Israelul. Numele triburilor din fiecare regat (două din cele douăsprezece triburi în Nord şi zece în Sud) sunt înscrise pe aceste bucăţi de lemn care apoi sunt unite pentru a forma una singură (Ez 37,15-23).

Pentru Ezechiel, dezbinarea poporului său era reflexul şi consecinţa păcatului şi a îndepărtării de Dumnezeu. A forma din nou un singur popor era posibil cu condiţia de a renunţa la păcat, de a se converti şi de a se întoarce la Dumnezeu. Însă în definitiv, Dumnezeu uneşte poporul său purificându-l, reînnoindu-l şi eliberându-l de dezbinările sale. Pentru Ezechiel, această unitate nu este o simplă reunificare a grupurile despărţite înainte; e vorba mai degrabă de o nouă creaţie, de naşterea unui popor nou care va trebui să fie un semn de speranţă pentru alte popoare şi pentru toată omenirea.

Întâlnim tema speranţei în alt text iubit de Bisericile din Coreea. Apocalipsa (21,3-4) menţionează purificarea poporului lui Dumnezeu, care este chemat să întrupeze pacea adevărată, reconcilierea şi unitatea care este acolo unde se află Dumnezeu: "El va locui împreună cu ei, iar ei vor fi poporul lui şi el, Dumnezeu cu ei, va fi Dumnezeul lor. El va şterge orice lacrimă din ochii lor şi moarte nu va mai fi. Nu va mai fi nici plâns, nici ţipăt, nici durere...".

Acestea sunt temele biblice - unitatea ca voinţă a lui Dumnezeu pentru poporul său, unitatea ca dar al lui Dumnezeu care are nevoie de convertire şi reînnoire, unitatea ca nouă creaţie, şi speranţa că poporul lui Dumnezeu poate, în sfârşit, să fie una - care au inspirat Bisericile din Coreea în pregătirea acestei broşuri pentru Săptămâna de rugăciune 2009.

Tema teologică

Creştinii din lumea întreagă se vor ruga pentru unitate în anul 2009 "cu scopul de a fi uniţi în mâna ta" (cf. Ez 37,17). Ezechiel - al cărui nume înseamnă "Dumnezeu îl face puternic" - a fost chemat să aducă speranţă poporului său în situaţia politică şi religioasă disperată care a urmat după căderea şi ocuparea lui Israel şi după exilarea unei mari părţi din poporul său.

Membrii grupului local din Coreea au observat că textul din Ezechiel avea asemănări surprinzătoare cu situaţia pe care o cunosc în ţara lor dezbinată şi cu aceea a creştinilor dezbinaţi. Cuvintele lui Ezechiel le dau speranţa că Dumnezeu va reuni din nou poporul lor pentru a-l face unul singur, la care vor aparţine şi că-i va binecuvânta pentru a-i face un popor puternic. O speranţă nouă şi mare s-a născut: Dumnezeu va crea o lume nouă. Ca în textul din Ezechiel unde păcatul este considerat sub formele sale cele mai diferite, poporul se murdăreşte prin idoli şi prin fărădelegi, astfel odată cu păcatul are loc dezbinarea creştinilor, care este motiv de scandal în lumea de astăzi.

Citind acest text din Vechiul Testament, creştinii pot să reflecteze asupra manierei în care se poate aplica la situaţia noastră de dezbinare. Îndeosebi, înţelegem că numai Dumnezeu poate să restabilească unitatea, să-i împace pe oameni şi să dea naştere unei situaţii noi. Israelul unit, iertat şi purificat este un simbol de speranţa pentru întreaga lume.

Aşa cum am subliniat mai înainte, a doua profeţie cu privire la cele două bucăţi de lemn unite pentru a forma una singură se găseşte în Ezechiel 37. Prima, care este probabil mai familiară Bisericilor, este aceea a oaselor uscate care se întorc la viaţă prin acţiunea Duhului lui Dumnezeu. În una şi în cealaltă, Dumnezeu este cel care dă viaţă, el care este izvorul unui nou început. În prima profeţie, Duhul lui Dumnezeu este duh de viaţă. În a doua, însuşi Dumnezeu aduce unitatea, reconcilierea şi pacea într-o naţiune dezbinată. Cu alte cuvinte, unirea celor două părţi despărţite dă viaţa cea nouă.

Creştinii pot să vadă anticiparea vieţii noi pe care ne-o oferă Cristos şi la care putem ajunge prin victoria asupra morţii conform cu voinţa de mântuire a lui Dumnezeu. Prin intermediul ambelor bucăţi de lemn care formează crucea, Isus ne reconciliază cu Dumnezeu; omenirea este de asemenea plină de o nouă speranţă. În pofida păcatelor noastre, în pofida violenţei şi a războaielor, în pofida bolilor şi suferinţelor, în pofida discriminărilor şi în pofida neunirii noastre şi a dezbinărilor, Isus Cristos - cu braţele deschise pe cruce - îmbrăţişează toată creaţia şi ne transmite acea shalom a lui Dumnezeu. În mâinile sale, suntem una şi suntem atraşi la acelaşi care este pe cruce.

Luând ca punct de plecare situaţia ţării dezbinate care însă vrea să depăşească rupturile în care suferă nu numai în planul politic, ci şi la nivel de Biserici creştine dezbinate, Bisericile coreene propun tema care urmează pentru Săptămâna de rugăciune 2009: "Să fie una în mâna ta". Ele percep că s-a născut o speranţă nouă din această reflecţie asupra acţiunii lui Dumnezeu care reconciliază şi aduce shalom pentru poporul lui Dumnezeu.

Octava

Pornind de la textul central din Ezechiel, reflecţia din "octava" din Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creştinilor ne face să conştientizăm că unitatea Bisericii contribuie şi la reînnoirea întregii comunităţi umane. Aceasta comportă o responsabilitate importantă: toţi cei care îl mărturisesc pe Cristos ca Domn trebuie să se străduiască să facă rugăciunea lor "ca toţi să fie una... şi lumea să creadă că tu m-ai trimis" (In 17,21).

Pentru aceasta, octava începe cu o reflecţie despre unitatea creştinilor. În faţa dezbinărilor doctrinale şi în faţa trecutului nostru scandalos format din dezbinări - şi uneori din ură - între creştini, să ne rugăm ca Dumnezeu, care-l trimite pe Duhul vieţii la oasele uscate şi care modelează în mâinile sale unitatea noastră în diversitate, să facă să sufle un vânt de viaţă şi de reconciliere peste uscăciunea inimilor şi peste dezbinările noastre actuale. În această primă zi şi în timpul întregii octave suntem invitaţi să ne rugăm pentru situaţiile din lume în care reconcilierea este necesară şi să fim atenţi îndeosebi la rolul pe care unitatea creştinilor îl poate juca în favoarea lor.

În ziua a doua, Bisericile se roagă pentru ca pacea să triumfe asupra războiului şi a violenţei, aşa încât, ca discipoli ai Principelui păcii, creştinii să poată aduce, în pofida conflictelor, această reconciliere care este înrădăcinată în speranţă. Ziua a treia ne oferă o meditaţie despre inegalitatea puternică între bogaţi şi săraci. Relaţia cu banii, atitudinea faţă de săraci sunt un loc de dovedire a vieţii de discipoli care-l urmează pe Cristos, care a venit ca să ne elibereze şi să anunţe vestea cea bună celor săraci, libertatea pentru cei închişi şi dreptatea pentru toţi.

Intenţia din ziua a patra este să ne rugăm cu scopul ca toţi creştinii să înţelegem că împreună putem ocroti minunăţiile creaţiei pe care Dumnezeu ne-a încredinţat-o, aerul pe care-l respirăm, pământul care ne oferă roadele sale şi creaţia care-l preamăreşte pe autorul ei.

În ziua a cincea ne rugăm să înceteze prejudecăţile şi discriminările în societăţile noastre de astăzi. Recunoscând că demnitatea noastră vine de la Dumnezeu, unitatea noastră, în calitate de creştini, dă mărturie despre unitatea care, prin iubirea sa, face din fiecare dintre noi o fiinţă unică. Suntem chemaţi să zidim o împărăţie a dreptăţii şi a iubirii, în care diferenţele sunt respectate pentru că suntem una în Cristos.

În ziua a şasea ne vom aminti în rugăciune de cei care suferă şi de toţi cei care îi asistă. Psalmii ne ajută să înţelegem că strigătul de suferinţă sau de durere pe care îl îndreptăm către Dumnezeu poate să fie expresia unei legături profunde şi fidele cu el. Compasiunea creştinilor în faţa disperării celor care suferă este un semn al împărăţiei. Unite, Bisericile creştine pot să facă să se schimbe lucrurile căutând să procure pentru bolnavi ajutorul material şi spiritual de care au nevoie.

Ziua a şaptea se referă la creştinii aflaţi în faţa pluralismului, rugându-se pentru unitatea lor în Dumnezeu. Fără această unitate, va fi dificil să construim o împărăţie a păcii cu toţi bărbaţii şi femeile de bunăvoinţă. Cu intenţiile de rugăciune pentru ziua a opta, ne întoarcem la punctul de plecare pentru că ne rugăm cu scopul ca fericirile să aducă spiritul lor în această lume. Creştinii poartă în ei speranţa că totul se reînnoieşte după ordinea nouă pe care a stabilit-o Cristos. Astfel, ei pot să fie purtători de speranţă şi artizani ai reconcilierii în faţa războaielor, sărăciei, discriminărilor şi a tuturor celorlalte situaţii în care fiinţele umane suferă şi în care geme creaţia.

Pregătirea textelor pentru octava 2009

Originea textelor
Proiectul de bază a fost pregătit de un grup de reprezentanţi ai Conferinţei Episcopilor Catolici din Coreea (CBCK) şi ai Consiliului Naţional al Bisericilor din Coreea (NCCK) compus din următoarele persoane: Rev. dr. Chai Soo-il, profesor la Han Shin University (PROK/NCCK); pr. dr. Kim Woong-Tae, preşedinte al Dong-Sung High School (CBCK); Rev. dr. Shim Kwang-Sup, profesor la Seminarul Teologic Metodist, KMC (NCCK); Doamna Jung Hae-Sun, secretar general al NCCK; părintele Kang Diego, misionar al Consolatei în Coreea (CBCK); doamna Han Mi-Sook, membru al Mişcării Focolarelor din Coreea (CBCK). Exprimăm mulţumiri foarte sincere pentru seriozitatea şi angajarea cu care şi-au îndeplinit misiunea lor.

Întâlnirea pregătitoare internaţională în Marseille (Franţa)

De câţiva ani, unul dintre membrii grupului pregătitor internaţional al Săptămânii de rugăciune a propus organizarea unei reuniuni la Marseille. De fapt, o mişcare socială foarte interesantă s-a născut în acest oraş: conducătorii religioşi de diferite confesiuni, religii şi culturi s-au adunat în jurul primarului cu scopul de a asigura comunicarea între grupurile religioase, de a îmbunătăţi relaţiile lor reciproce şi de a preveni orice polarizare între părţile diferite ale populaţiei din acest oraş.

Această organizaţie se numeşte Speranţa Marseille Espérance (Speranţa Marseille). Împreună, membrii săi au depăşit anumite fapte la nivel local şi internaţional (profanarea de morminte, atacurile teroriste de la 11 septembrie 2001 în New York, etc.) care manifestau intoleranţa religioasă şi ura şi considerau că angajarea lor comună în favoarea toleranţei a contribuit la evitarea anumitor tulburări cu caracter interreligios sau intercultural care au marcat alte oraşe europene. Independenţi de orice partid politic, respectă o tăcere totală în timpul perioadelor electorale. (Laicitatea este un principiu fundamental al vieţii publice franceze). Preocuparea lor principală fiind păstrarea păcii în oraş, ei au lăsat de bunăvoie alte grupuri să se ocupe de dialogul teologic.

Grupul pregătitor internaţional care cuprindea membrii protestanţi, ortodocşi şi catolici, precum şi doi membri din grupul coreean care au lucrat la proiectul iniţial (şi doi consilieri ai lor) s-a adunat, între 24-29 septembrie, în Centre Notre-Dame du Roucas, încredinţat Drumului Nou, o comunitate catolică primitoare cu vocaţie ecumenică: această casă însorită care domină marea este situată nu departe de bazilica Notre-Dame de la Garde. Munca de adaptare a întregului text, redactat în coreeană, apoi tradus în engleză şi revizuit pentru răspândirea lui internaţională, s-a celebrat într-o atmosferă veselă şi încrezătoare, rod al unui respect reciproc între toţi membrii grupului. La sfârşitul întâlnirii, reprezentanţii Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor i-au mulţumit cu sinceritate lui Tom Best şi lui Carolyn McComish înainte de apropiatul jubileu al numeroşilor ani de colaborare în cadrul grupului pregătitor internaţional.

În timpul acestei săptămâni, grupul a fost primit de membrii din Marseille Espérance (ME) care au prezentat activităţile lor, vizitând diferite locuri din Marseille deosebit de semnificative pentru ME - între altele, biserica de la Abaţia Saint-Victor şi moscheea din oraş. Îi mulţumim lui Marseille Espérance pentru primirea şi ospitalitatea pe care ni le-a oferit, pentru toate informaţiile detaliate cu privire la activităţile lor, precum şi pentru interesul arătat cu respect faţă de munca grupului pregătitor internaţional. Grupul internaţional se roagă pentru ca opera lui Marseille Espérance să continue nu numai garantând pacea în oraş, ci şi fiind o îmbogăţire în viaţa locuitorilor din Marseille, prin exemplul de toleranţă religioasă pe care-l oferă tuturor.

© Editura Presa Bună