Discurs: Jose Manuel Barosso, preşedintele Comisiei Europene

Domnule prim ministru,
Domnilor preşedinţi ai Conferinţelor Episcopale Europene şi ai Consiliului Conferinţelor Episcopale din Europa,
Eminenţe,
Fericirile voastre,
Doamnelor şi domnilor,

Este o plăcere să particip la acest eveniment important şi le mulţumesc organizatorilor pentru invitaţie. Mă bucur că această întâlnire are loc într-un nou stat membru şi mulţumesc guvernului român pentru călduroasa primire. (Aceste cuvinte au fost rostite în limba română)

De asemenea, ţin să exprim poporului român şi în mod special demnitarilor şi credincioşilor Bisericii Ortodoxe Române condoleanţele mele sincere pentru recentul deces al Preafericirii sale patriarhul Teoctist. Doresc să aduc un omagiu activităţii sale pentru dialogul ecumenic şi pentru moştenirea spirituală pe care a oferit-o întregii lumi creştine.

Acum pentru mine este o mare cinste şi plăcere să iau cuvântul în faţa acestei ilustre adunări. Prezenţa mea aici, în calitate de preşedinte al Comisiei Europene, la Cea de-a III-a Întâlnire Ecumenică Europeană consacrată Europei, religiilor şi migraţiilor, arată angajarea marii comunităţi creştine în procesul de integrare europeană.

Cred că nu mai e nevoie să demonstrez importanţa iniţiativei lansate în anii '80 de către Conferinţa Bisericilor Europene, care a condus la organizarea întâlnirilor ecumenice, în colaborare cu Consiliul Conferinţelor Episcopale din Europa. E de ajuns să amintesc că prima dintre aceste întâlniri a dat ocazia primei întâlniri între creştinii întregii Europe după Schisma din Orient din anul 1054. De asemenea, trebuie spus că documentul Carta Ecumenică, semnat la Strasbourg în 2001, ca urmare a întâlnirii din anul 1997, este documentul ecumenic cel mai difuzat şi cel mai discutat în Europa.

Comisia Europeană a fost mereu atentă la angajarea Bisericilor creştine, şi îndeosebi a Conferinţei Bisericilor Europene, care, încă de la început, a însoţit şi încurajat marea aventură a construcţiei europene. Comisia Europeană a întreţinut mereu un dialog rodnic cu toate aceste Biserici.

Participarea mea la această întâlnire, ca răspuns la invitaţia Conferinţei Bisericilor Europene şi a Consiliului Conferinţelor Episcopale din Europa, se înscrie, aşadar, în lungul proces de dialog şi de respect reciproc între comisie şi principalele religii prezente în Europa.

Tema unificării europene, prezentă la această A III-a Întâlnire Ecumenică, are o mare încărcătură simbolică.

De altfel, marele cort sub care ne-am reunit astăzi aici simbolizează perfect Duhul care conduce această întâlnire.

Încă de la începutul monoteismului, cortul este simbolul ospitalităţii proverbiale pe care Abraham a acordat-o celor trei călători descrişi în Cartea Genezei. Vouă, creştinilor, ca şi evreilor şi musulmanilor, fiind consideraţi ca urmaşi ai lui Abraham, vă mulţumesc călduros pentru ospitalitatea dumneavoastră. Eu sunt primit astăzi aici ca un călător venit dintr-o sferă nereligioasă, din lumea acţiunii politice europene.

Sensul prezenţei mele aici pentru a vă vorbi despre viitorul Uniunii Europene este strâns legat de contribuţia specifică a Bisericilor şi a comunităţilor religioase pe care tratatul le recunoaşte într-un mod expres. Voi reveni asupra acestui aspect.

Rolul religiei în viaţa publică este astăzi obiectul unei largi dezbateri. Dacă se consideră că politica este de nedespărţit de etică - ceea ce este cazul meu - trebuie să ascultăm cu interes mesajul religiilor, într-un cadru instituţional, atent cu toate componentele societăţii. Contribuţia Bisericilor la procesul de unificare europeană este şi mai importantă când ea se înscrie într-un spirit ecumenic. Ecumenismul este o mişcare de unificare şi de întrunire a sensibilităţilor, a tradiţiilor şi a persoanelor de credinţe diferite, deschis lumii întregi. Dar este şi o stare de spirit care exprimă apelul la unitate a popoarelor. Ecumenismul poate, aşadar, să contribuie la consolidarea valorilor cu care o mare parte a cetăţenilor Europei se identifică.

Papa Ioan Paul al II-lea, a cărui grijă pentru reunificarea continentului european este pe deplin recunoscută, era perfect conştient de necesitatea apropierii marilor comunităţi şi tradiţii creştine din Europa şi de a înţelege spiritul ecumenic. În anul 1980 el declara: "Un creştin nu poate respira, şi eu spun mai mult, un catolic, cu un singur plămân; el trebuie să aibă doi plămâni: cel oriental şi cel occidental". Aceşti doi plămâni ai aceluiaşi organism sunt tradiţia bizantină ortodoxă şi tradiţia latină occidentală, două forme de cultură de nedespărţit.

În contextul actual al reunificării europene, alegerea Sibiului ca gazdă a acestei A III-a Întâlniri Ecumenice, după Basel-ul protestant şi Graz-ul catolic, este bine gândită. Sibiul, vechiul Hermannstadt, german şi protestant, astăzi în majoritate ortodox, este un caz tipic de integrare prin diversitatea grupurilor etnice, a culturilor şi a confesiunilor care coexistă în actuala capitală culturală europeană.

România, prin poziţia sa geografică şi prin lunga istorie a confluenţei între diferite popoare şi diferite culturi, va putea să contribuie consistent la aplanarea conflictelor de tristă amintire care s-au desfăşurat de mai multe ori în Balcani. E necesar ca această regiune atât de europeană prin diversitatea sa culturală, etnică, lingvistică şi religioasă, să devină un canal de irigare între cei doi plămâni, care va da un suflu nou viitorului nostru comun şi va cicatriza vechile răni cauzate de cortinele de fier vizibile sau invizibile.

Regiunea Transilvaniei unde ne aflăm acum este pentru mine asociată cu numele şi opera celui care a primit premiul Nobel pentru pace, Elie Wiesel, născut la Sighet într-o familie evreiască de la care a primit o educaţie atât religioasă cât şi laică. Pe epigraful operei sale intitulate Celebrări hasidice se poate citi această frază: "Tatăl meu, spirit luminat, credea în om. Bunicul meu, hasid zelos, credea în Dumnezeu. Primul m-a învăţat să vorbesc, al doilea m-a învăţat să cânt". Toate formele de expresie ale dimensiunii culturale şi spirituale a omului trebuie să poată coexista în Europa. Toate imnurile de bucurie, fie sacre sau profane, trebuie să poată răsuna aici. Trebuie să poată conlocui aici cântul profan şi cântecele sacre care se înalţă în biserici, sinagogi, moschei şi alte temple religioase, fără a uita grandioasele biserici fortificate ale Transilvaniei.

Bisericile şi comunităţile confesionale pot contribui, şi contribuie efectiv, la o mai bună înţelegere între oameni prin promovarea respectului reciproc într-un cadru de valori fundamentale împărtăşite reciproc. Aşa cum arată raportul Grupului de Înalt Nivel asupra Alianţei Civilizaţiilor, "religia este o dimensiune din ce în ce mai importantă a numeroaselor societăţi şi un important izvor de valori pentru indivizi. Ea poate juca un rol capital dacă promovează aprecierea altor culturi, religii şi moduri de viaţă pentru a contribui la stabilirea armoniei între oameni".

Europa este şi va fi din ce în ce mai mult un continent multietnic, multicultural şi multireligios. Europa unită şi lărgită se compune din noile realităţi, de exemplu, de un număr din ce în ce mai important de comunităţi musulmane, hinduse, budiste şi sikhs care îi oferă o fizionomie nouă.

În locul celor două blocuri separate, Europa reunificată formează un singur şi acelaşi organism care respiră din nou "cu plămânii plini", adică cu ambii plămâni.

Compatibilitatea intrinsecă între diversele elemente care permit să înfăţişăm continentul european ca un tot organic rezultă dintr-o identitate culturală comună, fondată pe un ansamblu de valori împărtăşit reciproc.

Am spus-o adesea, europenii au rădăcini adânci, moştenite de la popoare şi culturi care i-au precedat. Aceste rădăcini sunt valorile europene. Această identitate europeană comună este rezumată în mod admirabil de poetul Paul Valéry, care a definit spiritul european ca un rezultat al unei triple moşteniri, exprimându-se în triada "Atena, Roma şi Ierusalim", adică filozofia, dreptul şi religia; triada raţiunii, a legii şi a moralei, care a fost la originea a ceea ce noi numim azi civilizaţia europeană.

În istoria acestei civilizaţii, creştinismul şi diferitele sale confesiuni au fost o putere unificatoare care a permis integrarea multor aporturi ale popoarelor celtice, germanice şi slave, între altele, ca şi contribuţia apreciabilă a culturii islamice.

Europa este astfel profund ataşată umanismului şi democraţiei pe care ea le-a "inventat". Respectul diversităţii, deschiderea către alţii şi toleranţa sunt valori profund ancorate în cultura europeană. Este marca noastră de fabrică. Dar respectul diversităţii se bazează, mai profund, pe respectul principiilor pe care Uniunea Europeană nu le încalcă: libertatea de expresie, libertatea religioasă şi libertatea creaţiei. În acelaşi mod, noi nu putem trece peste opoziţia fundamentală împotriva pedepsei cu moartea care este total împotriva valorilor noastre. Părinţii fondatori a ceea ce este astăzi Uniunea Europeană nu erau străini de această cultură umanistă. Europa este mai întâi de toate o construcţie de drept "la înălţimea omului", conform unei formule a unui mare european, Denis de Rougemont.

O uniune redusă doar la dimensiuni geografice şi economice ar fi lipsită de unitate. Numai împărtăşirea valorilor sale poate să dea trup unei entităţi politice, aşa cum este Uniunea Europeană, concepută ca o comunitate de valori şi nu ca un simplu grup de interese. O comunitate de valori care se întrupează într-o multitudine de culturi şi tradiţii care se îmbogăţesc reciproc, în cadrul unei Europe lărgite şi deschise, este capabilă să creeze poduri spre alte regiuni ale lumii şi să dialogheze cu alte culturi şi religii. Aşadar, o comunitate de valori este aceea care se întrupează într-o comunitate de persoane, de familii şi de popoare, dar şi în instituţii şi politici concrete.

Uniunea Europeană, instituţiile sale şi politicile comune sunt cele mai bune atuuri de care fiecare stat membru îl are la dispoziţie pentru a-şi face înţeleasă vocea sa şi pentru a prezenta valorile sale în lume.

Care este misiunea Europei în secolul XXI?

Europa trebuie să favorizeze dezvoltarea economică şi socială şi să prezinte problemele mondializării păstrând totuşi identitatea popoarelor europene şi respectându-le diversitatea. Ea trebuie să garanteze siguranţa şi securitatea cetăţenilor săi.

Dar Europa mai are un sens. Ea trebuie să apere şi să facă să strălucească valorile de care sunt ataşaţi europenii, cum ar fi: demnitatea umană, libertatea, solidaritatea, toleranţa, dreptatea socială şi statul de drept. Aceste valori sunt cimentul unităţii europene. Ele formează stâlpul de nezdruncinat al construcţiei europene. Lumea se schimbă foarte repede, iar Europa trebuie să evolueze în armonie cu ea. Secolul XXI va avea problemele sale. Mă gândesc în mod deosebit la schimbările climatice şi demografice sau la securitatea aprovizionării cu energie. Pentru a depăşi toate aceste probleme, Uniunea Europeană trebuie să îmbunătăţească funcţionarea instituţională şi metodele de lucru. Ea trebuie să se modernizeze.

Cu noul tratat modificat, Uniunea va putea să apere şi să promoveze valorile comune şi interesele vitale la scară mondială.

Ce mod mai frumos de a celebra al L-lea aniversar al tratatului de "întemeiere" decât să îi oferim un urmaş la înălţimea problemelor unui nou secol, rămânând totuşi fideli principiilor şi valorilor părinţilor fondatori?

Printre cele mai importante contribuţii la viitorul tratat, îmi place să subliniez o mai bună funcţionare a instituţiilor care va face Europa mai democratică, mai transparentă şi mai eficientă. E vorba, în mod special, de puterile crescânde ale deciziilor luate împreună cu Parlamentul European, de dreptul de iniţiativă acordat cetăţenilor, de extensiunea votului la o majoritate calificată, de noi posibilităţi pentru creşterea securităţii cetăţenilor, ca şi de noi domenii de competenţă, cum ar fi al energiei, al mediului înconjurător, al sănătăţii, al securităţii şi al dreptăţii.

Parlamentul European şi parlamentele naţionale îşi vor vedea rolul lor întărit, deciziile vor putea fi luate cu o majoritate calificată în mai mult de 40 de noi domenii. Datorită iniţiativei cetăţenilor, un milion de europeni vor putea să invite comisia să prezinte o iniţiativă care să acopere pentru ei un interes şi, în cele din urmă, va fi mai uşor de ştiut ce se întâmplă la nivel european şi naţional.

Prin urmare, Carta drepturilor fundamentale va avea o valoare prin care se favorizează crearea de legături. Uniunea va putea să răspundă mai bine unui număr de întrebări care preocupă cetăţenii. Mă gândesc în mod deosebit la întrebările legate de schimbarea climatică şi de securitatea energetică ce devin priorităţi fundamentale pentru Uniune. Ba mă gândesc şi la "clauza de solidaritate" între Uniune şi statele ei membre în caz de catastrofă naturală, de exemplu.

Dimensiunea religioasă este în aceeaşi măsură prezentă în tratatul şi dialogul pe care Uniunea Europeană l-a întreţinut mai ales prin intermediarul de la comisie, cu Bisericile şi organizaţiile nonconfesionale, capătă azi un caracter "deschis, transparent, obişnuit".

În final, în materie de coeziune exterioară, Uniunea Europeană va vorbi din ce în ce mai mult într-un singur glas prin noul Mare Reprezentant al Uniunii pentru afacerile externe şi politica de securitate. Europa va contribui din ce în ce mai la modelarea mondializării şi îi va da un chip mai european şi mai uman.

Toate aceste inovaţii vor permite punerea în practică a politicilor care răspund la aşteptările şi aspiraţiile cetăţenilor europeni.

E vorba, de fapt, de un tratat indispensabil care reprezintă un echilibru bun între ambiţie şi realismul politic.

Sunt sigur că Europa va putea conta pe contribuţia voastră pentru a depăşi diviziunile şi pentru a atinge unitatea dorită în diversitate, sau, dacă reiau o expresie frecvent utilizată în context ecumenic, spun "diversitate reconciliată".

Vă mulţumesc mult pentru atenţie!