Discurs-meditaţie: Evelina Martelli

Mărturie la rugăciunea de deschidere

Dragi prieteni,

Aparţin unei generaţii de europeni care se înspăimântă uneori de lume şi de marile întrebări cu privire la viitor, precum şi de posibilele evoluţii ale pământului. Este adevărat: în nesiguranţa noastră persistă pentru fiecare dintre noi tentaţia de a ne retrage într-un cuib care să ne protejeze de furtunile istoriei. Însă sper că în Europa se renaşte o puternică credinţă creştină, care este înrădăcinată în evanghelie şi este spirituală şi prin aceasta ecumenică, şi care îi determină pe ucenicii lui Isus să se angajeze pentru construirea a ceea ce Ioan Paul al II-lea numea "civilizaţia iubirii".

Ca tânăr, am învăţat împreună cu Comunitatea "Sant'Egidio" că rugăciunea şi iubirea către săraci aparţin esenţei faptului de a fi creştin şi că dialogul înseamnă arta nu de a căuta opoziţii, ci binele tuturor. Pasiunea pentru unitate şi prietenie cu creştinii ortodocşi, evanghelici şi anglicani, care m-a însoţit până astăzi, găseşte acum, aici în Sibiu, o nouă putere. Şi dacă paradigma gândirii creştine este o "inimă văzătoare", aşa cum o poseda samariteanul faţă de omul pe jumătate mort, vreau ca ochii noştri să se deschidă pentru ca împreună, cu privirea şi rugăciunea noastră să ajungem la creştinii care sunt expuşi la marile pericole şi care iubesc mai mult decât noi. Doresc ca să ne întindem mâinile pentru a veni împreună în ajutorul celor săraci.

Am cunoscut bogăţia umanităţii care rezultă din viaţa oamenilor impregnată de evanghelie. Am înaintea ochilor în special câteva rugăciuni din Bisericile "Trastevere" şi "Sfântul Bartolomeu" din Roma: împreună cu Preafericirea sa, patriarhul ecumenic, cu patriarhul Teoctist - îmi amintesc cu plăcere de momentul în care, fiind împreună cu noi, ne-a invitat la Rugăciunea pentru pace în Bucureşti în anul 1998 - cu mitropolitul Ciril şi mulţi fraţi şi surori din Biserica Ortodoxă Rusă, cu care ne-am amintit de martirii tuturor confesiunilor, ca şi cu fraţii şi surorile evanghelici, precum şi cu arhiepiscopul de Canterbury, Rowan Williams. În aceste momente devenea tot mai luminoasă frumuseţea şi puterea martirilor şi a mărturisitorilor credinţei timpurilor noastre. Am descoperit că puterea lor poate să trăiască chiar şi în slăbiciunea noastră omenească. Această moştenire ascunde într-însa istorii surprinzătoare de unitate în suferinţă şi în căutarea unei victorii asupra răului. Astăzi sunt profund recunoscătoare să fiu aici împreună cu dumneavoastră, cei care încorporaţi o mare parte a istoriei şi a speranţelor ecumenismului, ai cărei martori trebuie să devină generaţia mea.

Sunt convinsă că prin această putere şi plecând de la "spiritul din Assisi", vom putea să ne apropiem de marile orizonturi ale lumii şi să slujim iertării şi păcii între popoare şi credincioşi, fără a pierde ceva din identitatea fiecăruia. Putem să ajutăm credincioşii şi popoarele să renunţe la orice violenţă pentru a lucra împreună pentru pace.

Eu sper într-adevăr pentru mine însămi că inima mea se va lăsa cuprinsă de iubirea lui Cristos care ne-a dăruit harul şi adevărul, ca eu să mă convertesc şi să devin mai bună. Da, căci convertirea unui om sau a unei femei la evanghelie răspândeşte o mare lumină care îi împinge pe oamenii din jur să râvnească după ea; de asemenea, ea face pe ceilalţi oameni mai buni. Ştiu că aici găsesc fraţi şi surori împreună cu care eu pot să păşesc curajoasă pe urmele acestei mari tradiţii pentru a o face rodnică în acest timp. Este vorba de un drum într-o Europă mai creştină şi mai ecumenică, e vorba de a aduce mai multă pace, mai multă dreptate, mai multă mângâiere în marile lumi ale sărăciei, disperării şi ale bolii, acolo unde lipseşte sensul vieţii. Şi eu cred că creştinii uniţi vor fi sufletul unei noi umanităţi.