Sa educam prin pilde si povestioare

Era odata o inimioara. Aceasta era calda si vivace. De aceea tresalta si batea de bucurie. Deosebit de vivace si bucuroasa era în mod deosebit când îi venea în vizita o alta inimioara.

Într-o zi se anuntara evenimente deosebite. Si inimioara era foarte emotionata. În jurul ei erau activitati de tot felul. Inimioara afla ca va avea o onorata vizita. Se anuntase un prieten. Asteptând aceasta vizita cu mare bucurie, întreprinse tot ceea ce trebuia. Chiar se facu un pic mai mare, era mai calda si mai atenta. Apoi îsi aduse lucrurile. Copilul spuse: "Inima, bucura-te! Cât de frumoasa este aceasta haina lunga!" Si o puse înauntru. Daca fosnea prea tare, haina o speria. Copilul spuse: "Inimioaro, bucura-te! Vom gati azi o mâncare copioasa de sarbatoare si vom primi multi musafiri!" Inimioara începu sa se agite si sa bata din ce în ce mai tare. Trebuia sa faca loc în ea pentru toata sarbatoarea. Se îngusta, batea pâna sus la gât. "Sunt asa de emotionata!", batu inimioara drept raspuns.

"Fa loc, inimioaro. Mai vine înca ceva", spuse copilul si împinse în mica inima si un ceas de mâna. Acum tic-tac-ul ceasului facea concurenta batailor inimioarei. O, dar ce s-a întâmplat? Inimioara batea ca o salbatica. Hainuta cea frumoasa se pata exact pe mijloc cu sos si micuta inimioara nu mai suporta; nu putea sa scoata afara aceasta pata. Dar sarbatoarea merse mai departe.

"O, asta-i prea de tot! striga copilul. Inimioaro, auzi?" Difuzoarele radioului rasunau puternic prin inimioara. Era mare încurcatura. Ceasul, jignit, se retrase deoparte si, îndaratnic cum era, functiona mai departe. Iar inima, necajita, nu mai stia ce sa faca: sa se orienteze dupa tic-tac-ul ceasornicului sau dupa sunetele radioului? Trebuiau introduse si mai multe lucruri sub acoperisul inimioarei: cele mai multe intrau si trebuiau sa fie îndepartate repede. Într-adevar nu mai era loc: cartea, jocul cu mingi de pene, astea trebuiau sa astepte.

100, 150, 200, 400, 600..., numara copilul. Acum nici musafirii si nici prajitura nu se mai simteau bine în inimioara. Erau pur si simplu dati la o parte de acesti bani, caci orice copil stie cât de repede câstiga banul inima omului. "Liniste! Mai vrea cineva sa intre? întreba inimioara. Cine este aici? Ai nevoie de mult loc?" "Da, am nevoie de tot locul. Am nevoie de tine întreg!", spuse o voce. "Chiar asa! Dar cine esti?", întreba inimioara putin cam obosita si nu prea binevoitoare. "Eu sunt vizitatorul. Si ma numesc Isus". Dar radioul cânta asa de tare si ceasul batea atât de puternic, ca inimioara nu mai putea sa înteleaga nimic. Ea spuse rece: "Intra si asaza-te linistit în colt, si sa nu deranjezi". Isus se strecura înauntru si se aseza exact în spate. Si lucrurile priveau la el cu uimire si se întrebau: "Ce vrea sa faca asta aici?" Astfel Isus a trebuit sa-si aduca aminte ca nici cei din Betleem n-aveau loc pentru el. Si astepta...