Chemaţi la sfinţenie
Culegere de predici în cinstea sfinţilor

SFÂNTA MONICA
27 august

Sir 26,1-4.16-21
Ps 130
Lc 7,11-17

"Femeia care se teme de Domnul este vrednică de cinste; copiii săi o binecuvântează, iar soţul ei o laudă".

Aceste cuvinte pe care le-am ascultat la începutul Sfintei Liturghii, la antifona de la intrare, le putem considera ca fiind o prezentare şi o descriere sumară a sfintei Monica, sfântă pe care Biserica ne-o propune astăzi spre comemorare.

O femeie care s-a temut de Domnul, o soţie lăudată şi preţuită de bărbatul ei, o mamă binecuvântată de copiii săi, aceasta a fost sfânta Monica în viaţa ei pământească.

Însuşi numele pe care îl poartă ne vorbeşte despre ea. În limba greacă, cuvântul monos înseamnă singur, unic, fără pereche, iar în limba latină cuvântul monna, înseamnă mamă, soţie, şi are înţelesul de femeie vrednică care îşi îndeplineşte misiunea de mamă. Aşadar, putem spune că sfânta Monica este acea fiinţă unică, acea fiinţă fără pereche care şi-a îndeplinit cu fidelitate şi statornicie misiunea încredinţată ei de Dumnezeu, aceea de a fi mamă şi soţie. Datorită acestei fidelităţi în trăirea vocaţiei sale, Biserica o consideră vrednică de cinste şi o propune ca model mamelor şi soţiilor de azi.

Pentru a o cunoaşte mai bine pe sfânta Monica, vom apela la unul din marii învăţători ai creştinătăţii care a cunoscut-o foarte bine. Acesta este însuşi fiul ei, sfântul Augustin, a cărui dramatică odisee spirituală până la convertire se împleteşte cu zbuciumul neistovit al sfintei Monica, cu rugăciunile şi lacrimile ei, obligată să participe la prăbuşirile şi înălţările lui.

Având o stimă şi un respect deosebit pentru mama sa, sfântul Augustin notează în Confesiuni:

"Primeşte mărturisirile mele şi toate mulţumirile mele, o Dumnezeule al meu, chiar dacă despre multe şi nenumărate lucruri îmi permit să nu spun nimic. Dar nu voi lăsa neştiut ceea ce se naşte în inima mea despre acea roabă a ta, care m-a adus pe lume, astfel încât cu trupul să mă nasc pentru această lumină trecătoare, iar cu inima să mă nasc pentru lumina cea veşnică".

Sfânta Monica s-a născut la Tagaste, în Africa, probabil în anul 331 sau 332, într-o familie cu puternice şi vechi tradiţii creştine. În atmosfera evlavioasă din casă ea a primit o educaţie aleasă, fiind instruită în cumpătare şi frică de Dumnezeu.

De foarte tânără a fost dată în căsnicie lui Patriciu, un magistrat roman. Alături de acesta, viaţa nu i-a fost uşoară, Patriciu fiind păgân şi lipsit de sensibilitate religioasă. În ciuda faptului că îşi conducea bine familia, era un soţ infidel, dur şi crud, cu o fire nepăsătoare. Se înfuria des, iar uneori devenea violent, ajungând chiar să-şi lovească copiii; însă de soţia sa nu se atingea, menţionează sfântul Augustin. Printr-un comportament plin de înţelegere, Monica reuşea să-şi tempereze atât soţul, cât şi soacra supărată pe ea datorită bârfelor unei sclave. Aşadar, Patriciu nu era un soţ lipsit de defecte şi numai răbdarea sfintei Monica a putut opri iminenta destrămare a căsniciei lor.

Vorbind despre comportamentul de soţie al mamei sale, sfântul Augustin scrie în Confesiuni: "fiind încredinţată bărbatului său, i-a slujit acestuia ca unui stăpân". Se ruga zilnic pentru convertirea lui şi îi vorbea despre Dumnezeu în special prin moravurile ei. Datorită acestui lucru, Patriciu avea un mare respect şi o mare stimă pentru soţia sa. Monica a ştiut să îndure în aşa fel infidelităţile soţului, încât, legat de acestea, nu a avut niciodată vreo ceartă cu soţul ei. "Ea ştia să nu se împotrivească bărbatului mâniat, nu numai cu fapta, dar nici măcar cu vorba" - ne spune sfântul Augustin. "Apoi însă, după ce el se potolea şi se liniştea, când ea găsea momentul potrivit, îi cerea socoteală pentru fapta lui, dacă nu cumva el se lăsa pradă mâniei prea mari".

Iată aşadar, care era reacţia sfintei Monica la greutăţile vieţii de familie. Cântărea totul cu înţelepciune, iar celor din jur le vorbea mai mult prin comportamentul său ireproşabil decât prin cuvinte.

După moartea soţului, rămasă văduvă, Monica şi-a concentrat toată atenţia asupra fiului ei, care, prins în mrejele ereziei maniheiste, rătăcea departe de cărările Domnului.

Ea a fost un punct principal de sprijin în viaţa sfântului Augustin, însoţindu-l pretutindeni cu rugăciunile ei. Conştientă fiind de valoarea şi de puterea rugăciunii, Monica nu a încetat nici o clipă să spere în convertirea fiului său. Încurajată şi de cuvintele episcopului de Milano, sfântul Ambroziu, care i-a spus că "nu e posibil ca fiul atâtor lacrimi să se piardă", Monica se roagă pentru Augustin timp de 16 ani, însoţindu-l în lungul şi primejdiosul drum al vieţii lui cu şiroaie de lacrimi şi rugăciuni fierbinţi. În cele din urmă, la vârsta de 33 ani, Augustin se converteşte, în anul 387. În acelaşi an, sfânta Monica moare la Ostia, la vârsta de 56 ani, în braţele fiului său, după ce a dus o viaţă curată, evlavioasă şi sobră, plină de speranţă, dar în acelaşi timp plină şi de plânset şi suspin.

Cu puţin timp înainte de moarte, ea îi spunea fiului ei, plină de fericire şi întru totul mulţumită:

"Fiul meu, cât mă priveşte, deja de nici un lucru nu mă mai simt legată în această viaţă (...). Un singur lucru îmi mai rămăsese, din cauza căruia am dorit să mai întârzii un pic în viaţa aceasta: să te văd creştin în toată puterea cuvântului înainte de a muri".

Acum, după ce am văzut pe scurt viaţa sfintei Monica, reflectând la cele auzite în lectura de azi, o putem asemăna pe sfânta Monica acelei comori, acelui dar al lui Dumnezeu despre care Ben-Sirah vorbeşte aşa frumos:

"O femeie bună este o comoară. Fericit este bărbatul care are o soţie bună: viaţa lui va fi de două ori frumoasă. Femeia destoinică este bucuria bărbatului: el va avea parte de fericire toată viaţa sa. Înţelepciunea femeii face viaţa fericită, iar o femeie tăcută este un dar al lui Dumnezeu".

De acest dar preţios din partea lui Dumnezeu a avut parte Patriciu. Acţionând cu prudenţă şi înţelepciune, având un comportament demn de admiraţie, sfânta Monica îi vorbea soţului său prin moravurile ei, cum spune sfântul Augustin. Acest lucru o făcea demnă de admiraţie şi respect din partea acestuia. Tăcerea ei a avut meritul de a-l tempera pe Patriciu, iar rugăciunile sale au făcut ca acesta, înainte de moarte, să se convertească şi să primească botezul.

Celebritatea sfintei Monica nu decurge atât din comportarea ei, comportare întâlnită frecvent printre creştinele primelor secole, ci mai ales din grija ei mistuitoare pentru sănătatea trupului şi sufletului lui Augustin, din grija pentru mântuirea lui.

Se spune că o mamă cu adevărat creştină este prima născătoare de vocaţii în Biserică. Într-adevăr, mama, sau mai bine zis părinţii, ei sunt aceia care sădesc în copil sămânţa credinţei, ei sunt aceia care aprind în sufletul copilului flacăra iubirii faţă de Dumnezeu.

În Catehismul Bisericii Catolice, la numărul 2225 citim: "Prin harul sacramentului Căsătoriei, părinţii au dobândit răspunderea şi privilegiul de a-şi evangheliza copiii. Ei îi vor iniţia din primii ani ai vieţii în tainele credinţei, fiind pentru copiii lor 'primii vestitori' ai ei".

În urmă cu câţiva ani, ziarele din Italia relatau un eveniment destul de tragic. În toaleta unei gări din Roma, fusese găsită moartă, o tânără de doar 21 de ani. Se spânzurase! Oare ce a determinat-o să facă un asemenea gest? Avea de toate, era frumoasă, perspectivele de viitor se arătau promiţătoare. Aşadar, ce motiv ar fi avut? Răspunsul îl aflăm din bileţelul pe care l-a lăsat părinţilor: "Mi-aţi dat totul, - le scrie această tânără - dar nu mi-aţi dat ce era absolut necesar. Nu m-aţi sfătuit niciodată, nu m-aţi îndrumat, nu m-aţi îndemnat la bine cu nici o ocazie. Despre mine, voi, părinţii mei, nu cunoşteaţi decât cum mă cheamă!"

E dureros, să auzi din gura propriului copil asemenea cuvinte: "Despre mine, voi, părinţii mei, nu cunoşteaţi decât cum mă cheamă!" În faţa acestui semnal de alarmă, deschideţi-vă bine ochii şi vedeţi ce faceţi din copiii dumneavoastră! Întrebaţi-vă unde vor ajunge cu educaţia pe care le-o oferiţi! Sfătuiţi-i şi îndrumaţi-i, pentru ca mai târziu să nu auziţi şi dumneavoastră aceleaşi cuvinte: "Despre mine, voi, părinţii mei, nu cunoşteaţi decât cum mă cheamă!"

Urmând exemplul sfintei Monica, care prin rugăciune l-a însoţit pe sfântul Augustin pretutindeni, nu încetaţi să vă rugaţi pentru copii, conştienţi fiind că au nevoie de ajutorul şi rugăciunile dumneavoastră. Chiar şi atunci când vi se pare că nu mai este nici o speranţă, nu încetaţi să vă rugaţi. Căci dacă prin căinţă dobândim iertare, prin rugăciune dobândim har. Şi aşa cum ne asigură Mântuitorul, "cine cere, primeşte; cine caută găseşte, iar celui care bate i se va deschide!" (Mt 7,8).

Marius IŞTOC

© Editura Sapientia