Predici la Liturghia transmisă la Radio Iaşi

Anul C
Duminica a 7-a a Paştelui
Fap 7,55-60; Ap 22,12-14.16-17.20; In 17,20-26

Iubiţi fraţi şi surori în Cristos, dragi radioascultători!

Duminica de după Înălţarea Domnului şi înainte de solemnitatea Rusaliilor ne îndreaptă privirea spre cer, către realitatea pe care o aşteptăm cu toţii.

Cerul nu este un remediu pios faţă de realitatea dură a morţii, ci mult mai mult decât atât; el este plinătatea adevărului, a bucuriei, a iubirii şi a fraternităţii, care ne înseninează pelerinajul nostru pământesc şi ne umple inima de adevărata speranţă creştină.

Prima lectură, proclamată din cartea Faptele Apostolilor, ne relatează martiriul sfântului Ştefan care ne este prezentat mai mult ca o anticipare a fericirii veşnice decât ca o tragedie a barbariei umane.

Ştefan, încă de pe pământ, priveşte deja cerul. El, spune fragmentul citit, "plin de Duh Sfânt şi privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu şi pe Isus stând la dreapta lui Dumnezeu" (Fap 7,55). Este plin de Duh Sfânt, nu plin de sine, şi de aceea înfăptuieşte lucrările Duhului Sfânt.

Ştefan contemplă "cerurile deschise". Creatura umană poate deveni părtaşă la bucuria şi iubirea infinită a lui Dumnezeu. Cerurile deschise reprezintă cel mai mare dar al lui Dumnezeu, căci, dacă ele ar fi rămas închise, pământul ar fi fost denumit o închisoare teribilă şi absurdă. Cerurile deschise sunt dovada că veşnica aspiraţie a omului se împlineşte în sfârşit prin opera răscumpărătoare a lui Isus Cristos care a înviat din morţi şi s-a înălţat la cer.

Dar Ştefan a ajuns aici pentru că s-a străduit să-l imite pe maestrul său. Astfel, asemenea lui Isus, a fost scos afară din cetate pentru a fi omorât, moare pentru adevăr, îşi încredinţează sufletul în mâinile lui Cristos, spunând: "Doamne Isuse, primeşte Duhul meu!", se roagă pentru cei care-l loveau cu pietre: "Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta". Ştefan a ajuns cu adevărat o copie fidelă a lui Isus Cristos.

Sfântul Luca ne mai prezintă un lucru foarte interesant: acuzatorii şi-au pus hainele la picioarele unui tânăr numit Saul. Ştefan moare, dar cu moartea sa se transmite viaţa adevărată şi veşnică celui care va deveni marele apostol al neamurilor, sfântul Paul.

Aşadar trăim timpuri noi în care viaţa este mai tare decât moartea.

Fragmentul din cartea Apocalipsului, pe care l-am proclamat la lectura a doua, este o mărturie grăitoare a acestui fapt. Prima comunitate creştină aştepta cu nerăbdare revenirea Domnului. În faţa acestei aşteptări, Domnul Isus răspunde că va veni curând şi că va aduce plata cuvenită. Această venire finală constituie plinătatea istoriei, punctul de sosire al omenirii, pentru că Isus este alfa şi omega, cel dintâi şi cel de pe urmă, Isus este "începutul şi sfârşitul" (Ap 22, 13).

Tot aici se face referinţă şi la pomul vieţii, al cărui fruct a fost oprit primilor noştri părinţi, Adam şi Eva, prin care ei au cunoscut moartea. Acum, cu Isus, este inaugurat un nou paradis, cel veşnic, în care oricine se poate apropia de pomul vieţii, care este Crucea lui Isus, pentru a fi mântuit pentru totdeauna.

În faţa acestei perspective măreţe şi fascinante, Duhul şi mireasa spun: "Vino!", iar acest vino se repetă cu insistenţă. Mireasa este Biserica pe care Cristos o asigură că va veni în curând.

Apostolii lui Isus trebuie să fie garanţie şi anticipare a acestui viitor atât de minunat. Cum? Prin miracolul unităţii despre care ne vorbeşte evanghelia: "Ca toţi să fie una". Dar nu numai la simplul nivel uman (iubire, prietenie, armonie). Unitatea pe care o cere Isus este mult mai profundă şi misterioasă: este participarea la inefabila unitate care leagă persoanele Sfintei Treimi: "După cum tu, Părinte, eşti în mine şi eu în tine, aşa şi ei să fie în noi una".

Ce mare contrast între exigenţele evangheliei şi viaţa noastră. Mijloacele de comunicare socială ne bombardează cu ştiri şocante: crime, umiliri, violenţă, ură. Ce să facem?

Răspunsul ni-l dă sfântul Ştefan. El avea în faţă oameni orbiţi de ură, de fanatismul cel mai feroce: "Scrâşneau din dinţi împotriva lui!" (Fap 7,54). Ştefan, totuşi, poseda un secret: a învăţat să privească în altă parte: "Iată, văd cerurile deschise..."

Şi noi, uneori, trebuie să ţinem la dispoziţie o bucată de cer, un spaţiu senin (chiar înăuntrul nostru) în care să ne fixăm ochii pentru a nu-i lăsa să se murdărească şi, astfel, să păstrăm pacea, seninătatea, bucuria.

Lăsând să fie capturaţi ochii noştri, ne scufundăm în amărăciune, dezgust, descurajare.

Este o frumoasă lecţie pe care ne-o dă sfântul Ştefan astăzi, de Ziua Mondială a Comunicaţiilor Sociale. Mulţumim pe această cale postului Radio Iaşi care face posibilă ascultarea cuvântului lui Dumnezeu şi de către cei bolnavi.

Dacă ştim unde să privim putem vedea: mii de surori de caritate, care, după modelul fericitei Maici Tereza de Calcuta, ştiu să-i slujească pe cei mai săraci dintre săraci; zeci de mii de misionari care, fascinaţi de cuvântul lui Dumnezeu, îşi riscă propria viaţă pentru a-l face cunoscut pe Cristos; mii de părinţi care ştiu să arate o iubire eroică faţă de copiii handicapaţi sau adoptivi.

Aţi auzit cu siguranţă de marele om de stat al Indiei, Mahatma Gandhi, care, deşi era păgân, s-a călăuzit în viaţă după preceptele evangheliei. Într-o zi a venit la el un hindus şi i-a spus că nu poate să-l ierte pe un musulman, care i-a omorât fiul, dar nici n-ar vrea să ajungă în iad prin uciderea criminalului. Gandhi, care făcea greva foamei pentru împăcarea taberelor rebele, i-a spus: "Cunosc o singură cale de ieşire din iad: ia în locul fiului tău mort, un copil musulman orfan, ai cărui părinţi au fost ucişi de hinduşi şi creşte-l ca pe propriul tău fiu!"

Decât să ne plângem de oamenii timpului nostru, mai bine să trăim iubirea după exemplul lor, şi astfel vom împlini testamentul lui Isus: "Ei să fie în chip desăvârşit una".

16 mai 2010, Radio Iaşi

Pr. Petru Sescu

[ index ]