Predici la Liturghia transmisă la Radio Iaşi

Anul B
Coborârea Duhului Sfânt

Fap 2,1-11; Ps 103; Gal 5,16-25; In 15,26-27;16,12-15

Cred în Duhul Sfânt! El este speranţa noastră!

Iubiţi credincioşi, dragi ascultători,

La întrebarea unui editor american adresată cardinalului Leo J. Suenens, arhiepiscop de Malines-Brussels, în anul 1974, pentru ce el în această lume plină de probleme, tulburări şi nedreptăţi este optimist, marele teolog al Bisericii şi al Conciliului Vatican II, a răspuns hotărât: "Sunt optimist pentru că eu cred în Duhul Sfânt! Sunt un om al speranţei, pentru că eu cred că Duhul Sfânt lucrează în Biserică şi în lume, chiar dacă ea ştie sau nu ştie acest lucru."

Astăzi celebrăm ziua de Rusalii - Pentecostes sau ziua Cincizecimii, cum o numesc orientalii, a cincizecea zi după înviere, când s-a împlinit făgăduinţa lui Isus Cristos, făcută înainte de pătimirile sale: "Dacă mă iubiţi veţi ţine poruncile mele şi eu îl voi ruga pe Tatăl, iar el vă va da un alt mângâietor - Parakletos - avocat, ca să fie cu voi pentru totdeauna" (In 14,15-16).

Lectura din Faptele apostolilor, pe care am proclamat-o în cadrul liturgiei cuvântului, ne-a prezentat amănunţit această împlinire a promisiunii, prin care Tatăl îl trimite pe Duhul Sfânt asupra apostolilor adunaţi în Cenacol şi, desigur, asupra întregii Biserici: "Toţi s-au umplut de Duhul Sfânt şi au început să vorbească în alte limbi după cum duhul le dădea să vorbească, iar cei prezenţi îi auzea pe ei vorbind în limbile lor despre faptele minunate ale lui Dumnezeu."

Evanghelistul Ioan ne prezintă ceea ce Isus le spunea ucenicilor săi despre Apărătorul pe care îl va trimite de la Tatăl, Duhul adevărului, care purcede de la Tatăl, şi care va da mărturie despre el. "Când va veni el, vă va ajuta să înţelegeţi tot adevărul". El îl va preamări pentru că va lua din ceea ce este al lui şi le va face cunoscut lor. Cu alte cuvinte, el, Duhul adevărului, Mângâietorul, Apărătorul şi Avocatul, va lucra necontenit în ei şi în întreaga Biserică, pentru ca prin el şi cu el să-l descoperim pe Tatăl şi pe Fiul şi el va face vie lucrarea sa, până la marginile pământului şi până la sfârşitul timpului.

În această duminică nu comemorăm doar ziua de Rusalii, nu ne aducem aminte de ceea ce s-a împlinit la 50 de zile după înviere, ci celebrăm revărsarea sa peste apostoli şi urmaşi, peste întreaga Biserică şi peste noi, retrăind şi resimţind pe viu lucrarea sa veşnică.

Papa Ioan Paul al XXIII-lea, când a anunţat convocarea unui nou conciliu al Bisericii şi când a celebrat vigilia deschiderii oficiale a acestui nou cenacol, a invitat lumea întreagă şi pe cei prezenţi să se gândească la momentul din Faptele apostolilor (textul pe care l-am proclamat astăzi la prima lectură) pentru a retrăi clipa din Ierusalim unde ucenici erau stăruitori în rugăciune, cu Maria, mama lui Isus, pentru a-l implora şi întâmpina pe Duhul cel Sfânt cu flăcările darurilor sale.

Papa implora Biserica şi pe toţi cei adunaţi la Roma în 1962 la 10 octombrie, să retrăiască cu profundă credinţă ajunul unor noi rusalii şi să implore de la Dumnezeu ca să retrăiască faptele măreţe de la începutul Bisericii.

Venerabilul continuator al Conciliului Vatican al II-lea, papa Paul al VI-lea, nu numai că doreşte să continue gândul şi inspiraţia fericitului Ioan al XXIII-lea, dar el însuşi se roagă ca această măreaţă lucrare să fie cu adevărat o nouă zi de Rusalii" - un "nou Pentecostes" pentru timpurile noastre.

Profund convins că Duhul Sfânt, care s-a revărsat peste apostoli la Ierusalim, coboară fără încetare peste Biserică, el a afirmat într-o predică din ziua de Rusalii, pe care a celebrat-o în bazilica "Sfântul Petru" că Rusaliile nu s-au terminat odată cu revărsarea din Ierusalim, ci ele sunt veşnice, continuă şi azi, iar Duhul Sfânt coboară neîncetat peste Biserică, peste ucenicii şi apostolii zilelor noastre, aflaţi în rugăciune cu Maria, mama lui Isus şi mama noastră.

Iubiţi fraţi şi surori, dragi ascultători,

Ori de câte ori celebrăm Rusaliile - sărbătoarea cincizecimii, retrăim marea revărsare a Duhului iubirii, al adevărului şi al sfinţeniei asupra noastră. Ne bucurăm de lucrarea sa dumnezeiască ce continuă în noi.

În catedralele noastre, în bisericile, capelele şi locurile de rugăciune, unde ucenicii săi, noi, cei care trăim astăzi şi ne aflăm împreună cu Maria şi ceilalţi fraţi, simţim prezenţa lucrătoare a Duhului Sfânt, care ne umple şi pe noi de bucurie, lumină şi speranţă. Căci nu trebuie să uităm că acolo unde doi sau trei se adună în numele lui Isus, acolo este şi el prezent în mijlocul lor, oferindu-ne într-un prezent continuu Spiritul său.

Nu trebuie să uităm, de asemenea, că Duhul Sfânt dispune de atâtea alte căi de a coborî în sufletele şi comunităţile noastre, că este un Dumnezeu inventiv şi surprinzător, pentru a-şi face prezentă lucrarea sa dumnezeiască şi că nimeni nu poate pune limită iubirii sale, cu care se revarsă peste oameni şi peste întreaga natură.

Aşa cum soarele se revarsă necontenit peste lume şi oferă întregului univers lumină, căldură şi viaţă, aşa Dumnezeu, Duhul Sfânt, continuă să reverse neîncetat darurile sale asupra tuturor făpturilor şi, mai ales, asupra sufletului omului creat şi răscumpărat prin jertfa Fiului său.

În lumina textelor proclamate la această sfântă Liturghie şi potrivit cu învăţătura sfinţilor părinţi şi a Conciliului Vatican II, Rusaliile înseamnă o celebrare a lucrării Duhului Sfânt, care dă sens profund creaţiei pe care el, prin opera sa, o face să fie armonioasă şi fecundă.

Rusaliile ne fac să înţelegem sensul profund al Bisericii, ca şi o comunitate animată şi susţinută de prezenţa divină a Duhului Sfânt.

Rusaliile sau cincizecimea este o celebrare a "mântuirii" care devine actuală, în timp şi în spaţiu, prin sfintele sacramente, într-un chip deosebit prin sfântul botez şi sacramentul reconcilierii.

Rusaliile reprezintă o celebrare a universalităţii mântuirii, care ajunge la toţi oamenii, trecând peste toate barierele politice şi rasiale.

Rusaliile înseamnă celebrarea focului iubirii, care se revarsă peste toate inimile celor ce cred, ridicând la nivel teologic bunătatea lor naturală şi orice formă de filantropie.

Rusaliile este sărbătoarea simfoniei carismelor, care fac ca orice comunitate de credinţă să fie vie şi multiplă şi, în acelaşi timp, să trăiască în armonie, bazându-se pe un singur Duh, care este rădăcina tuturor darurilor.

Sărbătoarea Rusaliilor este o celebrare cristologică, deoarece Duhul Sfânt este Duhul adevărului, Mângâietorul, care ne ajută să înţelegem toate cuvintele lui Cristos, făcându-le necontenit, rodnice şi eficace (cf. Gianfranco Ravasi).

Iubiţi credincioşi, dragi ascultători,

Celebrând Rusaliile, celebrăm izvorul viu al vieţii şi sfinţeniei, misterul continuităţii actului mântuirii realizat de Cristos, taina prezenţei lui Dumnezeu în lume, până la sfârşitul timpurilor şi a pământului şi garanţia întregii noastre speranţe.

La 30 noiembrie 2007, papa Benedict al XVI-lea a oferit Bisericii, creştinilor catolici, şi nu numai, cea de a doua enciclică intitulată Spe salvi (Salvaţi, mântuiţi prin speranţă), prin care îi invită pe toţi să întâmpine cu speranţă şi curaj prezentul în care trăim şi care pare că este atât de obositor.

El ne arată că trebuie să sperăm şi să credem.

Omul are nevoie de Dumnezeu; de altfel, rămâne fără speranţă cine nu-l cunoaşte pe Dumnezeu, chiar dacă se pare că are atâtea alte speranţe, de fapt este fără speranţă, fără marea speranţă care coordonează toată viaţa. Această mare speranţă este numai Dumnezeu, care îmbrăţişează tot universul, care ne poate propune şi dărui ceea ce de unii singuri nu putem ajunge.

Pentru a putea fi martori ai speranţei trebuie să fim mai presus de toate oameni, bărbaţi şi femei, plini de speranţă, aşa cum a fost marele şi regretatul card. Leo J. Suenens, despre care am vorbit la începutul predicii şi care, în ziua de Rusalii a anului 1974 a lăsat lumii întregi o impresionantă mărturie:

Întrebat de acel editor al unei reviste Dan Herr: "De ce dumneavoastră sunteţi un om al speranţei, în ciuda rătăcirilor de astăzi?", i-am răspuns: "Deoarece cred în Duhul Sfânt". M-a rugat atunci să-i scriu o scrisoare pentru a-mi dovedi afirmaţia. Am făcut-o. Crezând fără îndoială că acest text ar putea fi un sprijin şi pentru alţii, el l-a publicat pe coperta revistei sale (The Critic, noiembrie-decembrie, 1970).

Reproduc aici acele rânduri: ele conţin, condensat, chiar mesajul acestei cărţi.

De ce dumneavoastră sunteţi un om al speranţei?
Deoarece eu cred că Dumnezeu este nou în fiecare dimineaţă,
că el creează lumea chiar în această clipă,
şi nu într-un trecut nebulos, uitat.
Acest fapt mă obligă să fiu pregătit în orice clipă pentru întâlnire,
deoarece neprevăzutul este regula Providenţei.
Acest Dumnezeu "neaşteptat" ne mântuieşte
şi ne eliberează de orice determinism
şi face deşarte pronosticurile sumbre ale sociologilor.
Acest Dumnezeu neaşteptat este un Dumnezeu
care îi iubeşte pe fiii săi, pe oameni.
Acesta este izvorul speranţei mele.
Sunt un om al speranţei nu din raţiuni umane
sau dintr-un optimism natural.
Ci pur şi simplu pentru că eu cred
că Duhul Sfânt lucrează
în Biserică şi în lume, fie că oamenii o ştiu sau nu.
Sunt un om al speranţei pentru că eu cred
că Duhul Sfânt este pentru totdeauna Duhul Creator
care dă în fiecare dimineaţă, celui care o primeşte,
o libertate nouă şi o provizie de bucurie şi de încredere.
Sunt un om de speranţă pentru că ştiu
că istoria Bisericii este o istorie lungă,
plină de minunăţiile Duhului Sfânt.
Gândiţi-vă la profeţi şi la sfinţi,
care în orele cruciale au fost instrumente minunate şi de har
şi au proiectat asupra vieţii o rază luminoasă.
Cred în surprizele Duhului Sfânt.
Ioan al XXIII-lea a fost una dintre acestea.
Conciliul, la fel.
Noi nu ne aşteptam nici la unul, nici la celălalt.
De ce imaginaţia lui Dumnezeu
şi iubirea sa ar fi astăzi epuizate?
A spera este o datorie, nu un lux.
A spera nu înseamnă a visa, ci din contra:
este mijlocul pentru a transforma un vis în realitate.
Fericiţi cei care îndrăznesc să viseze
şi care sunt dispuşi să plătească preţul cel mai înalt
pentru ca visul să prindă formă în viaţa oamenilor.
(Rusalii, 1974)

31 mai 2009, Radio Iaşi

Ep. Petru Gherghel

[ index ]