Predici la Liturghia transmisă la Radio Iaşi

Anul A
Duminica a 2-a Paştelui
Fap 2,42-47; Ps 117; 1Pt 1,3-9; In 20,19-31

Domnul meu şi Dumnezeul meu! (In 20,28).

Săptămâna luminată a sfintelor Paşti este trăită de creştini cu entuziasm deosebit, conform îndemnului, ca ecou permanent în celebrările liturgice: "Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm şi să ne veselim într-însa" (Ps 117,24).

Evident, motivaţia bucuriei şi veseliei pascale este Isus Cristos înviat, recunoscut încă de la începutul ceremoniilor Vigiliei Pascale, în noaptea sfântă, ca lumină a lumii. Procesiunea cu lumânarea pascală, aprinsă de la focul binecuvântat şi împodobită cu perişoarele de tămâie specifice, procesiune începută la intrarea în biserică, continuată până la altar, cu trei opriri pentru atenţionarea creştinilor, prin cuvintele "lumina lui Cristos", din care cei prezenţi iau şi îşi aprind lumânărelele proprii, mulţumind lui Dumnezeu, este încununată cu "Praeconium pascale" (vestirea solemnă a Paştilor).

În cadrul Liturghiei nocturne se binecuvântează apa pentru botez şi sunt botezaţi cei pregătiţi pentru acest sacrament. În biserica primară erau botezaţi "catecumenii", care după primirea botezului erau îmbrăcaţi în haine albe pe care le purtau toată săptămâna luminată care, tocmai datorită acestui fapt se mai numea săptămâna albă, iar duminica de după Paşti, purta şi denumirea de Duminica Albă (in albis).

Serviciile religioase din cursul săptămânii amintesc la tot pasul de sfântul botez, prin care creştinul moare pentru păcat şi învie pentru viaţa harului, în Cristos cel înviat. Reînnoirea făgăduinţelor de la botez, în noaptea sfântă, vrea să conştientizeze pe creştini de marea lor demnitate care îi obligă.

Lecturile din Faptele Apostolilor (cartea Bisericii) şi din evanghelii redau numeroasele mărturii din partea acelora care l-au văzut şi ascultat pe Isus, pe parcursul vieţii şi activităţii sale de propovăduire a veştii celei bune, l-au însoţit pe drumul crucii şi răstignirii, fiind învredniciţi de apariţiile sale de după înviere.

Evanghelistul Ioan aminteşte, printre altele, de apariţia lui Isus cel înviat, în seara primei zile a săptămânii, ucenicilor care se aflau în aceeaşi casă, cu uşile încuiate. De două ori, Isus îi salută cu dumnezeieştile cuvinte: "Pacea să fie cu voi!", arătându-le mâinile şi coasta, spre marea lor bucurie. Apoi, suflând asupra lor, le dă pe Duhul Sfânt, spre iertarea păcatelor (cf. In 20,19-24).

Celelalte versete ale textului evanghelic alocat duminicii a doua a sfintelor Paşti, fac referire specială la unul din cei 12 ucenici, numit Toma, zis şi Geamănul, ceea ce determină ca această duminică să aibă ca subtitlu Duminica apostolului Toma, sau Duminica Tomei.

Nefiind împreună cu colegii săi când a venit Isus, Toma nu dă crezare spuselor lor, condiţionându-le de experienţa sa personală, aceea, de a vedea semnul cuielor în mâinile lui Isus, de a pune degetul în locul cuielor şi mâna în coasta lui. Ne putem imagina atitudinea dezolantă a colegilor lui Toma, vizavi de neîncrederea acestuia. În paranteză fie spus, Toma este omul pragmatic, al hotărârii sub imperiul momentului. Acelaşi evanghelist Ioan, în capitolul 11, versetul 16, relatează că, atunci când Isus, aflând de moartea amicului său Lazăr, se hotărăşte să meargă în Betania-Iudeea, în ciuda riscului la care se expunea de a cădea în mâinile iudeilor care voiau să îl ucidă, în timp ce aproape toţi ucenicii îl sfătuiau pe învăţător să nu meargă, Toma, cel dintr-o bucată, o spune verde: "Să mergem şi noi, să murim cu el". Deznodământul are loc opt zile mai târziu, când Isus apare din nou, îi salută cu aceleaşi cuvinte: "Pacea să fie cu voi", şi dându-i lui Toma cel necredincios, lecţia rămasă actuală de-a lungul secolelor: "Adu-ţi degetul tău aici: iată, mâinile mele! Adu-ţi mâna şi pune-o în coasta mea şi nu fi necredincios, ci credincios!" (In 20,27).

Îndoiala lui Toma dispare în faţa evidenţei care îl obligă la recunoaşterea plină de smerenie: "Domnul meu şi Dumnezeul meu!".

Concluzia pe care o face Isus cel Înviat îl vizează nu numai pe apostolul Toma, care, cu siguranţă, şi-a însuşit-o cu totul, dar şi pe toţi cei îndoielnici, asemenea lui, având totuşi urechi de auzit, minte de gândit, inimă de primit şi suflet de mântuit:

"Pentru că m-ai văzut, ai crezut. Fericiţi cei care nu au văzut şi au crezut!".

Oare, în acest caz, necredinţa lui Toma nu spune mai mult decât credinţa celorlalţi ucenici, tocmai prin avertismentul dat de Isus?

Recunoscători lui Dumnezeu pentru harul credinţei primit la sfântul botez, reîmprospătat mereu prin trăirea creştină, putem spune cu sinceritate ori de câte ori luăm parte la jertfa sfintei Liturghii : "Moartea ta o vestim, Doamne, şi învierea ta o mărturisim, până când vei veni".

Papa Ioan Paul al II-lea, de pioasă şi fericită amintire, a dispus ca duminica a doua a sfintelor Paşti să fie celebrată şi ca duminica Divinei Milostiviri, având în vedere complexele de dezorientare ale multora, provocate de primejdioasele curente distrugătoare care fac ravagii în lumea contemporană. Sfântul papă a ţinut să îndrepte privirile tuturor, îndeosebi spre inima plină de milostivire a lui Isus, ţintă a evlaviei la care a fost chemată în mod special, sfânta Faustina Kowalska, căreia, inima preasfântă i-a şi recomandat rugăciunea: Isuse, mă încred în tine, ai milă de noi şi ne iartă!

Această milostivire pe care o cerem de la Domnul, s-o arătăm şi noi semenilor noştri aflaţi în dificultate, prin fapte cât mai generoase de caritate.

Dumnezeule atotputernic şi veşnic, tu ai rânduit misterul pascal ca legământ de împăcare pentru oameni; dă-ne, te rugăm, harul de a ne conforma viaţa cu credinţa pe care o mărturisim. Prin Cristos Domnul nostru. Amin.

30 martie 2008, Radio Iaşi

Pr. Anton Despinescu

[ index ]