Predici la Liturghia transmisă la Radio Iaşi

Anul B
Duminica a 2-a a Paştelui
Fap 4,32-35; Ps 117; 1In 5,1-6; In 20,19-31

Iubiţi fraţi şi surori, dragi ascultători,
I. Duminica a 2-a a sfintelor Paşti mai este numită şi Duminica Tomei pentru că fragmentul evanghelic proclamat la această sfântă Liturghie face referinţă de şapte ori la apostolul Toma.

Aparent el nu voia să creadă. Mai întâi voia un fel de expertiză ştiinţifică, o verificare legală: "Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor, dacă nu voi pune degetul în locul cuielor, şi nu voi pune mâna în coasta lui nu voi crede". Pentru această atitudine mulţi s-au grăbit să-l eticheteze drept "Toma necredinciosul". Dar să vedem de ce nu a crezut Toma celor 10 apostoli, care îl asigurau că l-au văzut pe Isus cel Înviat din morţi în mijlocul lor.

Toma nu are încredere în cuvintele colegilor săi pentru că ei nu inspirau acest lucru. Ce s-a schimbat în apostolii care ziceau că l-au văzut pe Isus? Nimic: ei erau închişi în Cenacol, de frica iudeilor ca şi în Vinerea Sfântă. Ori teama nu este semnul credinţei. Ei îi anunţau lui Toma o veste bună: L-am văzut pe Domnul!, dar faptele lor dezminţeau cuvintele. Câtă dreptate are apostolul Iacob când scrie în scrisoarea sa: Credinţa fără fapte este moartă. În această situaţie, Toma este nevoit să ceară semne de la Cristos pentru că cei care l-au văzut pe Isus nu au fost în stare să i le dea.

Aşadar, putem învăţa două lucruri foarte importante de la apostolul Toma: 1) că virtutea credinţei nu trebuie confundată cu credulitatea sau entuziasmul naiv; 2) credinţa este darul lui Dumnezeu. Oamenii pregătesc drumul credinţei, dar Dumnezeu este Acela care o dăruieşte.

II. Să revenim la Toma. Faptul că după opt zile era cu ceilalţi apostoli era semnul clar că voia să-l întâlnească pe Cristos. Ori Cristos se descoperă celui care-l caută cu sinceritate. În momentul în care Isus apare, Toma în loc să pună degetul în locul cuielor şi mâna în coasta lui, exclamă: Domnul meu şi Dumnezeul meu! Este răspunsul unui om transformat de prezenţa Domnului, este exclamaţia unui învingător, nu a unui învins.

Evanghelistul Ioan a înţeles drama acestui apostol şi, de aceea, în evanghelia scrisă de el, numele Toma apare de şapte ori (7 arată în Biblie plinătatea, totalitatea). Astfel Toma este prezentat de Ioan nu ca un necredincios, ci dimpotrivă ca adevăratul discipol, care face cea mai profundă mărturisire de credinţă din întreaga evanghelie, Domnul meu şi Dumnezeul meu, care corespunde solemnei proclamări din primul verset al evangheliei după Ioan: L-a început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Cuvântul era Dumnezeu. Astfel Toma, adevăratul discipol ajunge la lumina totală a credinţei.

III. Cu darul credinţei, Toma priveşte lumea cu ochii speranţei şi descoperă că adevărata lege a vieţii este legea iubirii care se dăruieşte. Această lege era trăită de prima comunitate creştină: O inimă şi un suflet. Ce frumos model pentru comunităţile noastre.

Potrivit unei tradiţii din primele veacuri creştine, Toma a predicat evanghelia în ţinutul îndepărtat al Indiei unde a fost martirizat. Astfel răspunde darului credinţei lui Cristos care i se descoperă, cu darul propriei vieţi pe care o pune în întregime în slujba evangheliei.

Şi noi, iubiţi credincioşi, dragi ascultători, am primit darul credinţei la sfântul Botez. E de datoria noastră, ca folosindu-ne de cuvântul lui Dumnezeu, sfintele sacramente, rugăciuni şi fapte bune să facem ca acest dar să se maturizeze şi să aducă roade. Poate nu vom fi chemaţi asemenea sfântului Toma să dăm mărturia supremă, dar cu siguranţă ni se cere să ne mărturisim credinţa prin cuvinte şi mai ales prin fapte în familie, la serviciu, pe patul de suferinţă, în mijloacele de transport, oriunde ne desfăşurăm activitatea.

Într-un compartiment de tren, la un moment dat intră un tânăr student care s-a aşezat lângă un domn înaintat în vârstă. Puţin după aceea şi-a dat seama că bătrânul se ruga sfântul rozariu, urmărindu-şi rugăciunea prin mişcarea degetelor pe bobiţele sfântului rozariu.

Studentul l-a privit câteva clipe, după aceea i-a zis:
- Domnule, mai credeţi în aceste poveşti?
- Da, dragă tinere. Tu nu crezi?
- Eu? răspunde tânărul, nu mai cred de mult în aşa ceva. Urmaţi-mi exemplul şi aruncaţi rozariul. Începeţi să studiaţi noua ştiinţă!
- Noua ştiinţă? Nu ştiu despre ce vorbiţi!
- Desigur. Daţi-mi adresa şi vă voi trimite o carte potrivită.

Bătrânul îi dă cartea de vizită pe care studentul citeşte următoarele cuvinte: Louis Pasteur, Institutul de Cercetări, Paris.
Ruşinat, tânărul, fără a scoate un cuvânt, părăseşte compartimentul.
Datorită descoperirilor sale, au fost preparate vaccinuri împotriva bolilor contagioase. Tot el a fost primul care a salvat viaţa unui copil muşcat de un câine turbat (folosind vaccinul).

Ce frumoasă mărturie de credinţă.

Să dea bunul Dumnezeu să ne împlinim bine misiunea de a-l mărturisi pe Cristos în această viaţă, ca la trecerea din lumea aceasta la Tatăl să putem spune cu sfânta Agneza:
Te-am lăudat, Doamne, cu buzele mele,
te-am căutat din toată inima,
te-am mărturisit cu întreaga mea viaţă.
Amin.

23 aprilie 2006, Radio Iaşi

Pr. Petru Sescu

[ index ]