Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Viețile sfinților


adevăratele modele de viață se găsesc aici


 PREDICI /MEDITAȚII 

Predici la Liturghia transmisă la Radio Iași

Anul B
Duminica a 2-a a Paștelui

Fap 4,32-35; Ps 117; 1In 5,1-6; In 20,19-31

Iubiți frați și surori, dragi ascultători,
I. Duminica a 2-a a sfintelor Paști mai este numită și Duminica Tomei pentru că fragmentul evanghelic proclamat la această sfântă Liturghie face referință de șapte ori la apostolul Toma.

Aparent el nu voia să creadă. Mai întâi voia un fel de expertiză științifică, o verificare legală: "Dacă nu voi vedea în mâinile lui semnul cuielor, dacă nu voi pune degetul în locul cuielor, și nu voi pune mâna în coasta lui nu voi crede". Pentru această atitudine mulți s-au grăbit să-l eticheteze drept "Toma necredinciosul". Dar să vedem de ce nu a crezut Toma celor 10 apostoli, care îl asigurau că l-au văzut pe Isus cel Înviat din morți în mijlocul lor.

Toma nu are încredere în cuvintele colegilor săi pentru că ei nu inspirau acest lucru. Ce s-a schimbat în apostolii care ziceau că l-au văzut pe Isus? Nimic: ei erau închiși în Cenacol, de frica iudeilor ca și în Vinerea Sfântă. Ori teama nu este semnul credinței. Ei îi anunțau lui Toma o veste bună: L-am văzut pe Domnul!, dar faptele lor dezmințeau cuvintele. Câtă dreptate are apostolul Iacob când scrie în scrisoarea sa: Credința fără fapte este moartă. În această situație, Toma este nevoit să ceară semne de la Cristos pentru că cei care l-au văzut pe Isus nu au fost în stare să i le dea.

Așadar, putem învăța două lucruri foarte importante de la apostolul Toma: 1) că virtutea credinței nu trebuie confundată cu credulitatea sau entuziasmul naiv; 2) credința este darul lui Dumnezeu. Oamenii pregătesc drumul credinței, dar Dumnezeu este Acela care o dăruiește.

II. Să revenim la Toma. Faptul că după opt zile era cu ceilalți apostoli era semnul clar că voia să-l întâlnească pe Cristos. Ori Cristos se descoperă celui care-l caută cu sinceritate. În momentul în care Isus apare, Toma în loc să pună degetul în locul cuielor și mâna în coasta lui, exclamă: Domnul meu și Dumnezeul meu! Este răspunsul unui om transformat de prezența Domnului, este exclamația unui învingător, nu a unui învins.

Evanghelistul Ioan a înțeles drama acestui apostol și, de aceea, în evanghelia scrisă de el, numele Toma apare de șapte ori (7 arată în Biblie plinătatea, totalitatea). Astfel Toma este prezentat de Ioan nu ca un necredincios, ci dimpotrivă ca adevăratul discipol, care face cea mai profundă mărturisire de credință din întreaga evanghelie, Domnul meu și Dumnezeul meu, care corespunde solemnei proclamări din primul verset al evangheliei după Ioan: L-a început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Cuvântul era Dumnezeu. Astfel Toma, adevăratul discipol ajunge la lumina totală a credinței.

III. Cu darul credinței, Toma privește lumea cu ochii speranței și descoperă că adevărata lege a vieții este legea iubirii care se dăruiește. Această lege era trăită de prima comunitate creștină: O inimă și un suflet. Ce frumos model pentru comunitățile noastre.

Potrivit unei tradiții din primele veacuri creștine, Toma a predicat evanghelia în ținutul îndepărtat al Indiei unde a fost martirizat. Astfel răspunde darului credinței lui Cristos care i se descoperă, cu darul propriei vieți pe care o pune în întregime în slujba evangheliei.

Și noi, iubiți credincioși, dragi ascultători, am primit darul credinței la sfântul Botez. E de datoria noastră, ca folosindu-ne de cuvântul lui Dumnezeu, sfintele sacramente, rugăciuni și fapte bune să facem ca acest dar să se maturizeze și să aducă roade. Poate nu vom fi chemați asemenea sfântului Toma să dăm mărturia supremă, dar cu siguranță ni se cere să ne mărturisim credința prin cuvinte și mai ales prin fapte în familie, la serviciu, pe patul de suferință, în mijloacele de transport, oriunde ne desfășurăm activitatea.

Într-un compartiment de tren, la un moment dat intră un tânăr student care s-a așezat lângă un domn înaintat în vârstă. Puțin după aceea și-a dat seama că bătrânul se ruga sfântul rozariu, urmărindu-și rugăciunea prin mișcarea degetelor pe bobițele sfântului rozariu.

Studentul l-a privit câteva clipe, după aceea i-a zis:
- Domnule, mai credeți în aceste povești?
- Da, dragă tinere. Tu nu crezi?
- Eu? răspunde tânărul, nu mai cred de mult în așa ceva. Urmați-mi exemplul și aruncați rozariul. Începeți să studiați noua știință!
- Noua știință? Nu știu despre ce vorbiți!
- Desigur. Dați-mi adresa și vă voi trimite o carte potrivită.

Bătrânul îi dă cartea de vizită pe care studentul citește următoarele cuvinte: Louis Pasteur, Institutul de Cercetări, Paris.
Rușinat, tânărul, fără a scoate un cuvânt, părăsește compartimentul.
Datorită descoperirilor sale, au fost preparate vaccinuri împotriva bolilor contagioase. Tot el a fost primul care a salvat viața unui copil mușcat de un câine turbat (folosind vaccinul).

Ce frumoasă mărturie de credință.

Să dea bunul Dumnezeu să ne împlinim bine misiunea de a-l mărturisi pe Cristos în această viață, ca la trecerea din lumea aceasta la Tatăl să putem spune cu sfânta Agneza:
Te-am lăudat, Doamne, cu buzele mele,
te-am căutat din toată inima,
te-am mărturisit cu întreaga mea viață.

Amin.

23 aprilie 2006, Radio Iași

Pr. Petru Sescu

[ index ]

 



Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2024 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat